București, unde ești?

Azi era ziua în care trebuia să se ia decizia de a se înfige 54 de „pule” noi de  metal și sticlă  în sufletul acestui oraș, se pare că nu s-a luat încă o decizie. Pentru niște miliarde de euro se vinde viitorul unui oraș și al celor care locuiesc în el. După ce pe vremea lui ceaușescu a fost desfigurat, urmează  lovitura de grație ce va transforma pentru totdeauna Bucureștiul într-un oraș asemeni celor din țările bananiere, unde construiește fiecare ce vrea și unde vrea. Rușine! Distrugerea spațiilor verzi și a clădirilor cu însemnătate istorică și arhitectonică trebuie să înceteze. Cei care mai vor să aibă un viitor în acest oraș, trebuie să iasă în stradă și să lupte pentru fiecare metru pătrat de spațiu verde, ce este gata  să fie sacrificat în slujba intereselor celor care cu sânge rece sunt gata să distrugă viitorul acestui loc pentru profitul lor imediat. Și toți acești primari și consilieri vânduți unor interese străine orașului, trebuie să-și dea demisia. Iar primarii care au dat în trecut autorizații pentru astfel de construcții să fie anchetați de DNA. Tot respectul meu celor care azi au protestat împotriva acestor mizerii!

Text: quasiote

City

orașul meu are acum atmosfera
unei camere de motel ieftin
genul acela de motel
unde-și scria Capote romanele
unde se vomită pe covor
și se fut femeile ușoare

un pat unde poți să dormi încălțat
după ce ai băut un butoi de bourbon

o gară în care oamenii
se lovesc unii de alții
nepăsători și fără destinații

un crematoriu
unde prima dată se ard sufletele

orașul meu e un graffito
scrijelit de un nebun
cu toate semnele delirului său

Text de George Floarea

Pisicile bunicii

Foto: quasiote

Strada Ierbii

pe strada ierbii nu se mai vând jointuri

însă seară de seară

întâlnești aici

tineri în hanorace

cu gluga trasă pe cap

și cu fețele supte

se pare că acum pe strada ierbii la blocul 66D

se dau zile contra cost

de exemplu grig un fost coleg

din școala generală

trece des pe strada asta

iar când mă întâlnesc cu el

nu-mi mai răspunde la salut

acum vreo trei ani

am stat aproape două ore

de vorbă cu el în fața blocului

îmi spunea că a muncit pe afară

a cumpărat un apartament cu două camere

și urma  să se însoare

povestea lui de iubire s-a destrămat însă repede

rămas iar singur

și-a găsit o parte dintre prietenarii

cu care făcea chefuri de pomină

prin anii ‘90

și cum pe strada ierbii se vindeau jointuri

a trecut pe tratament intensiv

zicea că astfel de chestii

îl fac să uite

ieri m-am întâlnit cu grig la farmacie

își cumpăra seringi de unică folosință

farmacista a ezitat o clipă

se făcea că nu aude ce i s-a cerut

l-am apucat de mâneca dreaptă a hanoracului

și tocmai când să-l întreb cum o mai duce

s-a smucit fugind pe ușă

fără să-mi zică nimic

nici măcar o înjurătură n-a scăpat printre dinți

pe strada ierbii nu se mai vând jointuri

doar aceleași zile gri ce pândesc pe la colțuri de blocuri

Text de George Floarea

Convoiul

Peronul pustiu
luminile pâlpâie palid prin ceață…
Târziu,
din bezne se rupe-o sâneață.
Apoi alta și alta.
Și noaptea din gratii tresaltă.

Plutonul cu fețe de tuci
Adastă în poartă.
Convoiul se’nșiră: destine in lanț
sub paza de flinte.
Cu gândul la jărști de scrum
si noi oseminte.

Ferestrele dorm.
Refrenul de lanț în rugină
le pipăie lemnul.
Pe-alocuri, un sfârc de lumina
iși mistuie semnul.

Prin vis, copii s-agită
Și-ngaimă
Cuvinte de spaimă.

Sub scut de obloane
părinții se-nchină în gând la icoane.

Departe in ceață,
se stinge al lanțului cânt.
Doar câinii struniți în ogradă
Mai latră a sfadă în vânt.

Trei porți ferecate din lacăte gem.
Și-ntregul convoi
Dispare sub bolți de blestem.

Text de Dumitru Bacu (1925-1997)

Scriitori români care au trecut prin închisorile comuniste

Litera B

M. H. Bady

Nicolae Balotă

Nicolae Batzaria (Moș Ene) (1874 – 1952)

Gabriel Bălănescu

Marian Bejat

Ernest Bernea (1905 – 1990)

Zaharia Boilă (1892 – 1976)

Harri Brauner (1908 – 1989)

Gheorghe Brătianu (1898 – 1953)

Vasile Brătulescu (1916 – 1981)

Barbu Brezianu (1909 – 2008)

Grigore Bugarin (1909 – 1960)

Aurel Buteanu

Celula unde a murit Gheorghe Brătianu (Sighet)

Muzică de relaxare

Culori

Foto: quasiote

Poemele dintre amintiri (IV)

 

***

Jim Morrison

a cântat viața

și moartea

mai bine chiar

decât Walt Whitman

omul.

Jim vorbea

de ușile percepției

iar Whitman

despre democrație.

A doua dintre ele,

cică,

se spune că ar exista.

Ușile, însă,

sunt și acum la locurile lor.

Și apoi vin eu

și vă întreb:

de care parte-a ușii

a stat Jim?

Text de Felix Crainicu din volumul „Verdicte inutil amare” (2000)

O inițiativă lăudabilă

Duminică 20 septembrie am  participat la un alt eveniment ce a avut ca motiv central poezia. La inițiativa poetului Claudiu Komartin care  și-a dorit să amintescă într-un mod mai deosebit iubitorilor de literatură de faptul că s-au împlinit o sută de ani de la nașterea scriitorului Max Blecher, s-a constituit „Institutul Blecher” care  se va manifesta  prin o serie de întâlniri și lecturi care să aducă ceva proaspăt în peisajul literar bucureștean,  destul de apatic în această perioadă. Întâlnirea a avut loc în Dharma Bar de pe strada Blănari și a decurs sub bune auspicii. Cei doi poeți care au fost invitați să ne citescă din scrierile lor au fost Dan Coman și Sorin Despot. După asta au urmat impresiile critice sau apreciative ale celor care au dorit să-și exprime o părere despre poemele prezentate de către cei doi. Discuția a avut un ton civilizat, lucru de admirat în comparație cu alte evenimente unde se ajunge des la certuri. Au exprimat astfel opinii  pertinente despre textele în cauză : Dumitru Bădița, Adrian Diniș (care a exprimat niște opinii mai radicale ce au încins puțin spiritele), Felix Nicolau, Stoian G. Bogdan, Ioana Bogdan,  Mario Barangea și Gelu Vlașin.  Și cei doi poeți care au fost  eroii acestei întâlniri și-au exprimat  fiecare opinia despre textele celuilalt. A fost o experiență interesantă ce trebuie continuată și care sper că se va bucura de un și mai mare interes din parte iubitorilor de literatură tânără și  valoroasă. Printre cei prezenți (înafara celor pe care i-am menționat în  rândurile de mai sus) i-am  remarcat pe Andrei Ruse, Lori Cristea, Aida Hancer, Laura Markovski, Ilieș Gorzo,  Anca Duma, Gabriel Daliș, Laura Husti și Mirela Lungu.

Claudiu Komartin

Dan Coman

Sorin Despot

Din punctul meu de vedere spun că am avut parte de un eveniment reușit, m-am bucurat din plin de creațiile celor doi (chiar dacă Dan Coman a prezentat niște poeme inedite) și  mi-am dat seama că am în fața mea doi poeți în cel mai pur sens al cuvântului. Alte detalii despre acest eveniment puteți găsi pe blogul dedicat  acestei inițiative.(un link direct spre acest blog la  categoria „Inițiative de lăudat” – Institutul Blecher)

Text și foto : quasiote

Și bonus un poem dintre cele prezentate de Sorin Despot și pe care îl găsesc reușit.

Caramele

îmi amintesc balustrada
drumul în jos o fereastră
mîinile de copil

acestea sînt impresionante
dreptunghiuri de hîrtie
desenate cu oameni mari

mi se tot spune că
nu le cunosc
valoarea

mie nu-mi plac mamă
hîrtii pot desena şi eu
pot pune un zîmbet în
buzunarul fiecărui trecător
hîrtiile mele nu trebuie
returnate cu dobîndă
nu aruncă oameni în stradă
nu roagă pe nimeni să ucidă
nu încuie douăzeci de românce
într-un bordel napoletan mamă

cum poţi sorine să cheltui
toţi banii pe caramele?

mie îmi plac oraşele rilke
magnetofonul revistele cu
michimaus dar mai ales
caramelele

îmi amintesc
o balustradă
drumul în jos
îmi face cu
ochiul

mama calculează hîrtii
imaginîndu-şi că
a crescut mare

Florieni – tărâmul meu de poveste

Aș fi putut să-i pun acestei postări titlul „ Ce am făcut cu vara mea (VIII)” dar acest titlu nu ar fi fost corect, poate „Ce am făcut cu toate verile mele” ar fi fost mai aproape de adevăr. Pentru că azi vă voi povesti și vă voi arăta poze din „țara” mea,  acesta e locul din România cel mai drag inimii mele, cătunul Florieni. Un sătuc pe coama unui deal subcarpatic de pe Valea Argeșului.

E locul în care mi-am petrecut mult timp din vacanțele și concediile mele și de fiecare dată m-am întors de acolo purificat și renăscut. Pădurea care înconjoară satul, fânețele și livezile cu toate vietățile care trăiesc în ele fac din acest loc un rai pâmântean. Fiind într-o zonă ferită de „binefacerile civilizației” și cu un drum greu accesibil, satul bunicilor mei (părinții tatălui meu) e și azi o oază de liniște, un loc unde te poți reculege și odihni chiar și în verile toride.

Asta-i biserica satului, o biserică foarte veche ce tocmai a fost restaurată.

Multe amintiri mă leagă de locul ăsta și multe povești frumoase am auzit de la bătrânii locului pe care din păcate cu timpul i-am pierdut, s-au dus la cele veșnice. E foarte trist când văd casele lor părăsite sau dărâmate de urmașii lor, erau case mici tradiționale cum vedem la muzeul satului. Și acum sunt familii care au numele de Floarea și Florian semn că de la ele își trage și satul numele. Țin minte că mai toți oamenii din sat se strângeau  duminica „În deal la nuci”, așa au denumit ei vârful dealului pe care străjuiau trei nuci bătrâni, stăteau de vorbă până se înnopta, povesteau vrute și nevrute iar noi copiii ne jucam și vocile noastre erau mult mai cristaline în preajma pădurii de fagi. Acum asta nu se  mai întâmplă și nici copii nu mai sunt așa mulți ca atunci, satul e mereu cuprins de o liniște tristă.

Toți cred că avem locuri pe care le iubim, de care ne simțim atașați, asta-i „văgăuna” mea preferată și mă mândresc cu ea. Voi mai posta și alte lucruri despre Florieniul meu drag și oamenii lui. (Va urma o postare despre bunica mea )

Text și foto: quasiote

Amurgurile toamnei

*

Sunt seri, spre toamnă, adânci și strălucite

Ce, luminându-mi negura-amintirii

Trezesc în mine suflete-adormite

De mult, încât cad pradă amăgirii

Când Cerul pârguit la zări cuprinde

Purpura toată, și toți trandafirii,

Și-n sânge scaldă para ce-l cuprinde

De vii văpăi  –  privind atunci amurgul,

Un dor păgân sălbatic mă încinde, –

Și văd, stăpâne, cum îți arde rugul.

Text de Mateiu I. Caragiale (1912)

Foto: quasiote