oamenioamenioameni
oamenii sunt insule plutitoare
vremea oamenilor munți a rămas în vechime
sid&nancy
oameni
memory (răzbate dintr-o cutiuță muzicală din plastic)
cineva din trecut
cu câteva bucle
și gene lungi
ce a frânt multe inimi
cu suavitatea sa
pe care timpul
a spulberat-o în uitare
chiar nimeni niciodată
nimeni nu trebuie să mă iubească
așa cum sunt
cum nimeni nu mă iubește
pentru ce nu sunt
nimeni nu ar trebui să mă iubească
pentru ce aș putea fi
cum nimeni nu m-a iubit
pentru ce am fost
mesaj de pace
nu vă înfricoșați
nu vreau să cuceresc
nu vreau să întemeiez ceva
pe tărâmul de ură și praf
animalul învins
în mine crește zilnic
mizeria animalului
și o arunc la canal
cum zilnic
ștergi în zadar praful
vigoarea sa
pusă la zid
trupul său neliniștit
nelăsat
să producă moarte
reclama colecției de vară
manechinul cu părul roșcat
și ochii albaștri
din fața magazinului second hand
poartă o rochie albă
căreia zefirul îi ridică lin poalele
ce mai face viața
uneori viața bate
alteori mângâie
trecerea ei
umbre ale norilor
peste coline
raze ce uneori pătrund
prin văile întunecate
Lasă un comentariu | tags: 2022, animal, George Floarea, manechin, memory, mesaj, nimeni, oameni, pace, poezii noi, vară | posted in ce scriu, gânduri, literatură, lumea din jurul meu, poeme rătăcite, poemul de sâmbătă noaptea, Poezie, proiecte personale