Monthly Archives: August 2009

Fluturii se zbat mai puțin

am sărit peste perne, ne-am bătut cu ele
şi le-am călcat în picioare
iar părul meu în şuvite ude
avea miros de iasomie

mi s-a părut că timpul stă pe loc –
luni de zile a continuat să stea

soarele a apus de multe ori
peste hainele mele împrăştiate pe jos
acum el a luat forma buzelor mele
şi păstrează tăcerea

când sunt pe moarte, fluturii
se zbat mai puţin decât oamenii

Text: Alice Diana Boboc

Anunțuri

Când ai nevoie de dragoste

bad disposition

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Text de Mircea Cărtărescu    foto: quasiote


Plutind ca visul de ușor


Legături stranii

legături stranii


Singur

culori din cuptor

femeia cu pântecul alb

ca o pâine înainte de a fi coaptă

își cabrează ca pe un armăsar negru

un sentiment inefabil

pustiul o așteaptă

eu prefer să mă îmbăt

cu vin de palmier

și să-mi arunc năvodul în marea moartă

chiar dacă n-am să-mi aduc la țărm

ura înecată

cu timpul am învățat

că fiecare apus

e o cale

spre cel mai pur zâmbet din univers

Text: George Floarea     Foto: quasiote


Și totuși…

Și pentru că am vorbit în ultimul post de ceva foarte trist,  voi ieși din acest tunel al istoriei cu ajutorul acestor imagini și sunete:


Ce am făcut cu vara mea (V) – Sighet

Nu puteam ca ajuns în Maramureș să nu vizitez și locul cel mai încărcat de umbrele rănilor veșnic nevindecate ale  inumanului, unul dintre multele locuri din țara asta unde s-a încercat împilarea pentru totdeauna a spiritului celor ce-au îmbrăcat cămașa rezistenței la o existență absurdă și impusă. În clădirea cu pereții îmbibați cu suferință a fostului penitenciar de la Sighet, devenit prin efortul deosebit al unor intelectuali ce merită tot respectul meu Memorialul Victimelor comunismului și al Rezistenței, mi-am reamintit de acest apogeu al suferinței colective, această rană pe sufletul poporului român. E un loc unde poți să simți durerea în aer, unde fiecare perete spune o poveste cutremurătoare, unde dacă închizi ochii vezi aripi.

recviem

Toate numele și chipurile din fotografii ale celor care au ales demnitatea în locul unor vieți de marionete, toți cei care au ales libertatea de gândire și au murit pentru ea trebuie să rămână veșnic în memoria noastră, noi vom fi mai puternici pentru că ei au ales să înfrunte avalanșa răului. Sunt chipuri ale multor oameni care înseamnă ceva pentru întreaga umanitate, oameni despre faptele cărora am citit și de la care am învățat ce este demnitatea.

o hartă a suferintei

Acest muzeu merită vizitat măcar o dată în viață de toți cei care vor să înțeleagă acest moment istoric sumbru care a avut nefastul rol de a încerca să desfigureze conștiința unei întregi nații. Sunt aici cuprinși mai toți cei care au fost victimele tăvălugului roșu cât și cei care au încercat să-i reziste. E un loc din care cei care înțeleg   amploarea suferinței strânsă între zidurile acestui muzeu, vor ieși ca dintr-un templu care le redă un nou sens al existenței.

cer cu zăbrele

Azi am scos din biblioteca personală câteva exemplare ale revistei-document „Memoria”, o revistă de mare ținută intelectuală și care a încercat la vremea ei să reconstituie pe hârtie toate aceste episoade triste ale încercării de a depersonaliza o nație. Voi continua pe acest blog o serie de postări care se amintească de cei care au suferit aceste nelegiuiri. Am vrut să scriu un poem despre această experiență la Sighet, dar poemele scrise între pereții reci ai închisorilor  comuniste spun mai bine despre tot ce a fost acolo. Voi posta și o parte dintre aceste poeme.

lumină de la îngeri

Voi încheia cu un gând al Anei Blandiana care  a avut un rol foarte important la constituirea acestui muzeu:

Atunci când justiția nu reușeste să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție.

text și foto: quasiote