Category Archives: de suflet

Traveling Light


Stars


Două zile însorite la Florieni

Aceasta este o selecție din prima serie de fotografii a acestui an. Le-am făcut la Florieni, unde m-am bucurat la început de ianuarie de două zile de primăvară.


Jane Russell (1921-2011)


Marea iubire

Oricât m-aș lupta pe culmile disperării, nu vreau și nu pot să renunț și să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei mele, deplasat în cine știe ce colțuri îndepărtate ale existenței mele.
Prin orice pot cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreț, când toți oamenii te-ar abandona și când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alții ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios se vor răsfrânge și se vor întoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină și văpăile lor numai căldură. Și atunci întunericul nu va mai fi o atracție irezistibilă și nu te vei mai ameți la viziunea prăpăstiilor  și adâncimilor.
Dar ca să ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile și limitele beatitudinii, dematerializat de raze și purificat de seninătăți, trebuie să fi scăpat definitiv de dialectica luminii și a întunericului, să fi ajuns la autonomia absolută a întâiului termen. Dar cine poate avea o iubire atât de mare?
Fragment din „Pe culmile disperării” de Emil Cioran

Tramvaiul 26

 

Tradiție
De când circulă douășase, familia mea are locul rezervat în tramvai. Uite plăcuța cu numele nostru. Aici a stat întotdeauna tata, aici a stat bunicul. Ședeau nemișcați cu biletul în mână, cu zâmbetul pe buze. Uite, acum eu păstrez colecția de vederi din stațiile unde oprește douășase. De la tata știu cum trebuie unsă din când în când fereastra cu lac de unghii ca să strălucească priveliștile.
Când mă mai hotăresc să cobor și s-o văd pe nevastă-mea așez în locul meu pe scaun un manechin, un portret de-al meu, și-i fixez biletul între degete.  Un manechin îmbrăcat în hainele mele de mire. Când mă întorc îl găsesc murdar de ruj pe obraz, de la domnișoarele care nu îndrăznesc să mă sărute chiar pe mine. Noaptea îmi chem nevasta și copiii la depou, îi urc în vagon, iar eu, așezat în locul vatmanului, învârt manivelele și sun din oră în oră clopotul tramvaiului până în zori.
Poem de Cristian Popescu

 


Despre libertate

Pentru mine asta e prima zi tristă din anul acesta, a plecat dintre noi Cristian Pațurcă, autorul Imnului golanilor. Ieri seară, am văzut un documentar emoționant despre poetul timișorean Ion Monoran. Pe cei doi îi unea dragostea de libertate,  amândoi erau convinși că românii nu au avut parte de ea după evenimentele din decembrie 1989, ci doar de o facătură dată cu lingurița de Iliescu & clica de activiști și securiști. Când văd România de azi, realizez că au avut mare dreptate. Atunci a existat o șansă să se vindece  rana, acum cangrena e generalizată.

*    *   *
Când nu-ți mai rămâne altceva de făcut
aduni toate cuvintele care-ți vin pe limbă
și începi să vorbești despre libertate.
Atâta timp cât poemele despre libertate
rămân întotdeauna neterminate
nu-ți mai rămâne altceva de făcut
decât să continui ce ai început
atât cât te țin puterile
fiind încredințat că după tine
se vor găsi și alți continuatori
care probabil că vor reuși să spună lucrurilor pe nume
mult mai răspicat decât ai făcut-o tu.
Poem de Ion Monoran