Monthly Archives: octombrie 2018

Mopete și timpul pierdut

Reclame

Flori de cancer pentru tine

287_LI

 

Plouă, nu mai trebuie să spăl maşina.
dede scoate şi ea farfuriile nespălate
afară în ploaie. Vezi, nu e un motiv
de tristeţe ploaia prin care mă plimb
cu mâinile în buzunarele hanoracului
unde te port ca într-un marsupiu.
Şi mă gândesc că, da, aş putea fi
un monstru de tată care să aibă uter
doar pentru tine ca să te nască
pe tine şi copii pe care n-o să-i ai.
Malformaţia mea congenitală
putea să înflorească şi în altceva decât cancerul.
Pe RMN- Flori de cancer pentru tine.
Nu te uita la mine ca la un monstru.
Loveşte-mă.
Din mine cad bomboane ca dintr-un piñata.
Din mine cade ploaia. Dedică-ţi ploaia.
Am făcut să plouă pentru tine
aşa cum odată o femeie mi-a zâmbit
şi eu am făcut să ningă.
Copacul îţi întinde la fereastră
un buchet de flori de cireşe,
preferatele tale, chiar dacă eşti alergică
la căpşuni şi fragi- eu tot cred că pierzi ceva
ursoaica mea tristă, înnebunită de cântecul ăsta
ca de un câine care aleargă-n juru-i
dede e genul care se va urca în copac
fără să-i pese că nu va mai putea să se dea jos,
fără să-i pese de logica poemului meu
ursoaicele nu se pot urca în copaci
ursoaicele mor mor după fragi
dede, mi-ai adus circul în poezie
şi ursul care merge pe bicicletă
pe un fir de sârmă jonglând cu portocale
Despina, mi-ai spus
că o să mi te arunci în braţe când ai tu chef
te-ai hotărât în care prăpastie?
tu eşti departe, departe
eu sunt singur, singur
singur ca un cuvânt neinventat
aici tot timpul îmi dau ceasul înainte
sau înapoi cu o lună
şi nu se întâmplă niciodată nimic
hai să terminăm totul
moartea e cel mai puternic afrodiziac
în loc de taxi luăm un inorog sau un centaur
şi ne ducem departe, departe
singuri, singuri.

 

Poem de Adrian Diniș (4 iulie 1986-16 iulie 2018)