cântec 226

Fantastic tunet zgâlțâi tăriile, în înalt.

Animalele se așezară față în față & se priviră feroce.

Henry se temea.

Dragostea ei, care nu era chiar cea a unei fecioare,

nu reușea să-i aline spaimele teribile, care ajungeau

departe într-o așa lume.

 

Se ridică din beregate durerea. Dispărură în aer

mulți, și mulți pe pământ, și mulți în ape.

Nu era un loc de iubit.

Degete în ochi, explozii enorme ale

ceea ce nu știm, până când trezia devenea un viciu.

„Căderile noastre nu garantează”, zicea un prieten.

 

Am văzut-o  în vis, din visul meu ea se trezea,

drăgălășenie & galanterie & iubire

și tot tacâmul.

Avea părul lung de parcă părul lung e de  ajuns

ca să înece ca un fum ororile. Ce făcea în fum

cu ea el nu va spune.

 

Poem de John Berryman

 

Traducerea Radu Vancu

 

Reclame

Rain


Poema finală

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu știe nimeni,
Ascuns în pivnița adânca, fără a spune un cuvânt.
Singur să fumez acolo, neștiut de nimeni,
Altfel, e greu pe pământ…
Pe stradă urle viața și moartea,
Și plângă poeții poema lor vană…
Știu…

Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis —
Plumb, și furtună, pustiu,
Finis…
Istoria contemporană…
E timpul… toți nervii mă dor…
O, vino odată, măreț viitor!
Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu știe nimeni,
Mâhnit de crimele burgheze fără a spune un cuvânt,
Singur să mă pierd în lume, neștiut de nimeni,
Altfel, e greu pe pământ…

 

Poem de George Bacovia


Arca

Furtuna de primăvară-a răscolit
umbrela salciei,
în vârtejul de aprilie
s-a prins de crengile grădinii vălul
de aur ce-mi ascunde morții,
câinii mei credincioși, bătrânele
slugi — câți de atunci
(când salcia era blondă și eu cu praștia
îi retezam inelele) s-au prăbușit,
de vii, în trapă. Sigur, vijelia
i-o aduna sub vechiul, cunoscutul
acoperiș, departe însă, mai departe
de-acest pământ mușcat de fulger,
unde sânge și var tot clocotesc în urma
tălpii de om. În cuhnie aburește
polonicul, scoica lui cu lungi reflexe
chipuri osoase concentrează, boturi
mult ascuțite, și-n final magnolia
îl ocrotește când o suflă vântul. Vijelia
de primăvară arca mi-o lovește c-un lătrat
de devotament, o, pierduților!

 

Poem de Eugenio Montale
Traducerea Ilie Constantin

Almost a kiss


Cântec orfan

Dacă-n război va fi să mor,
nimeni n-o plânge, n-o să știe,
măicuța mi s-a stins de dor
prieteni n-am, și nici soție.
*
Nu-s trist, inima mea bătând
ca-ntr-un orfan, se consolează
cu gândul că, luptând, curând
moartea-mi va fi și ea vitează.
*
Cunosc acest de lacrimi drum,
sufletul meu, bogat, în mine-i,
amărăciuni în el, duium,
și bucurii ascunse bine.
*
Să trec din lume liniștit
cum și venisem, fără milă,
precum un cântec amăgit
de-o amintire inutilă.
*
Poem de Dimcio Debelianov
Traducerea Constanța Buzea

Anul cel bun

— Anul în care mori e anul cel bun. L-au așteptat și alții
s-au rugat pentru el au vrut să ți-o ia înainte însă
tu ai ajuns liniștit în inima lui. Mai ales ai vrut
să petreci cu femeia. E anul cel bun! în timp ce-și
despletea părul în vagi rotocoale de fum. Aveai haine
bune chiar obiceiuri bune de a purta haine bune —
ai ales
din fiecare pe rând — în oraș ploaia zarva din dricuri.
Și n-ai mai ieșit ați surâs împreună cu vinul roșu din
căni. Pe urmă n-a mai adăugat nimeni nimic.
O fetiță oarbă
cânta la trompetă pe zid.

 

Poem de Aurel Dumitrașcu

Inscape