harvey


Să ne mărturisim

Și citim undeva cum o fată tristă se întoarce
într-un sfârșit de dup-amiază cu soare căzut
acasă, și citește o carte foarte frumoasă în care
alunecă, asemenea constelațiilor, înțelesuri fără 
să se mai suprapună vorbelor. Cartea aceea
despre care se spune aici am citit-o și eu -
și pot face acuma, cu amintirile despre ea
un joc de cuvinte hieratice, ca și cu piesele
unui joc oriental, pe care să le împing mereu către margine.
Și eu pot face o tristețe de seară despre care apoi
să povestesc, și eu pot face o nuvelă
despre serile singuratice ale unei fete amețite
de remușcările albe ale poemelor, și eu cred
că știu să vorbesc despre spaimele ca niște păianjeni
urcându-mi pe mâini, pe față, și eu...

Poem de Mircea Ivănescu

Adesea cerul se dezvăluie noaptea

Mondal este parizian
Din vechea rasă a bastarzilor
E singur slab sărac
Se vede cât de colo c-abia își duce viața
N-are nimic cu nimeni nici cu dușmanii lui
Îl lasă rufăria
Pereții casei se jupoaie
Inima-i slăbește
Ochii lui și-au pierdut strălucirea
E prea târziu să mai aibă păreri
Nici somnul și nici vara nu-i mai sunt de folos
Nu-i stă gândul la moarte

Pe câmpul răvășit
Nici bun nici rău
Rădăcinile gemetelor
Au putrezit
Și iarba-i culcată
Strivită îngrămădită
Ca niște cărți
Funebrii toporași sună a os
Și a înțepeneală ca buzele livide
Broaștele șanțurilor astupate
Mâinile care se deschid sunt prinse
De tremurul ușor al mâlului
Sub vântul ca mahonul
Nervii
Sub vinele umflate ale ploii enorme
Pământul nămolos
Sub sorele surd
Inima

Mărețe hamurile grele
Ale vremii rele de fiecare zi
Sigură de drumul ei printre oameni

Atâta jale
Atâta sfidare
Și totuși pe pământ sunt râsete
Aplaudând făgăduieli de sânge tânar
Fără de amintiri
Făgăduieli de soare proaspăt
La picioarele ultimilor metereze
Ce vin se-alipească zilei
Cu totul de neînțeles

Devreme ce Mondal fecior a tot ce vrei și a mai nimic
E singur nu are nimic nu vrea nimic
Nici măcar să-și înfrunte dușmanii.

Poem de Paul Éluard

Traducerea Virgil Teodorescu


Steppin’ Out


patru poezii

niciodată

n-am să pot ridica
de pe mine acestă lespede
eram copil
dam pietrele într-o parte
ca să văd ce ascund
găseam râme ori limacși
câteodată insecte care
iubesc umezeala și întunericul

ora purpurie

aștepta la semafor
când a văzut păsărea strivită
și pata purpurie peste
care a trecut un autobuz
penele ce nu se puteau desprinde de asfalt
deși o adiere dorea să le ducă departe

orbire

doar ploile vor mai schimba apa din bazin
în curtea părăsită de la marginea orașului
unde tufele de buruieni și vântul dau noi forme
acolo uitarea crește ca o plantă agățătoare
n-am să tai lanțul ruginit de la poartă
mână copilului ieșită prin gard
vrea de fiecare dată să prindă
mingea de tenis scămoșată

mesaj într-un acvariu

nu mai știu nimic despre viață
și aproape nimic despre iubire
e bine că nu urci aici
unde ai putea găsi aceste
rămășițe nepământești
semnele zbaterii în praf
ale peștelui betta


Profeție

Cum nu mai sunt tânăr în viaţa asta
şi-mi pare că nu mai sunt
atâtea plăceri după care să tânjesc
Ce fericire să fii liber
să scrii despre maşini şi războaie, adevărurile epocilor,
să arunci vechi şi inutile
cravate şi pantaloni care nu ţi se potrivesc.

9 ianuarie 1985

Poem de Allen Ginsberg

Traducerea Domnica Drumea


Pequeño vals vienés


o punte





ca să construiești o punte
între malurile prăpastiei
ai nevoie de cel puțin două pietre


una care pleacă

și cealaltă care ajunge

ceva nu tocmai solid
și care-și schimbă mereu culoarea
cum ar fi o memorie
sau un cameleon

fiecare
în spate
cu propria cruce de apă


poem de Valeriu Mircea Popa (1947-2021)


Deocamdată

Deocamdată sunt încă aici şi mai stau
Nu mi se pare prea bine dar mai aştept
Mă deprind în tăcere cu spaima
Adevăratei vieţi spre care mă îndrept.

Nopţile au o lumină ciudată
Doar din când în când mă învălui bine
Întunericul în care nu mai pot să disting
Eul meu care plânge de cel împăcat cu sine

Şi cu tine şi cu cel care a pus graniţe
Între sufletul meu şi-ntre sufletul tău blând
Pregătit de plecare de multă vreme
Şi uşor obosit aşteptând

Să se ajungă până la capăt.
Deocamdată sunt încă aici şi e încă bine
Mai aştept să te văd cum te îndepărtezi încet
Şi mai aştept ceva care nu mai vine.

Poem de Ileana Mălăncioiu


Toate zborurile au fost anulate