Pequeño vals vienés


o punte





ca să construiești o punte
între malurile prăpastiei
ai nevoie de cel puțin două pietre


una care pleacă

și cealaltă care ajunge

ceva nu tocmai solid
și care-și schimbă mereu culoarea
cum ar fi o memorie
sau un cameleon

fiecare
în spate
cu propria cruce de apă


poem de Valeriu Mircea Popa (1947-2021)


Deocamdată

Deocamdată sunt încă aici şi mai stau
Nu mi se pare prea bine dar mai aştept
Mă deprind în tăcere cu spaima
Adevăratei vieţi spre care mă îndrept.

Nopţile au o lumină ciudată
Doar din când în când mă învălui bine
Întunericul în care nu mai pot să disting
Eul meu care plânge de cel împăcat cu sine

Şi cu tine şi cu cel care a pus graniţe
Între sufletul meu şi-ntre sufletul tău blând
Pregătit de plecare de multă vreme
Şi uşor obosit aşteptând

Să se ajungă până la capăt.
Deocamdată sunt încă aici şi e încă bine
Mai aştept să te văd cum te îndepărtezi încet
Şi mai aştept ceva care nu mai vine.

Poem de Ileana Mălăncioiu


Toate zborurile au fost anulate


Meditația din Golful Francezului

Visez la strălucita logodnă
a Cancerului cu Nebunia
în zilele de aur ale lunii Mai

Iubita mea cea neiubită
în ziua morții se mărită
iar poezia mai există
numai atunci cînd nu există

Tu Iris nădejdea ți-o pui în trei mii de greieri
pe care îi ții în odaia-ți

Visez la strălucita logodnă
a Cancerului cu Nebunia
în zilele de aur ale lunii Mai

Pe malul apei Neckar, pe drumul zis Zwingel
Poetul avea-ngăduița să meargă
încolo și-ncoace. Cărarea aceea de piatră
e lungă de pași două sute
și totuși ceva străbătu
prim zidul de diamant al Eonului

Tu Iris nu cugeta
la marea explozie a lumilor, la efectul
Big Bang (premiul Nobel de astrofizică)

Iubita mea cea neiubită
în ziua morții se mărită
iar poezia mai există
numai atunci cînd nu există

(Greierii spune Iris de două feluri pot fi,
cu trilul continuu sau ceilalți cu tril
fragmentat ca sintagmele
tabletelor orfice
semnal discontinuu
natura luminii)

Visez la strălucita logodnă
a Cancerului cu Nebunia
în zilele de aur ale lunii Mai

Și cât de ușor și cât de ușor ar fi totul
în clarul ether al mării acesteia,
numele stelei s-ar stinge
însă durerea
de a fi fost nu se stinge "cu toate
apele mării"

Corp negru absoarbe emanațiunea și totuși
el însuși nemântuit emanațiune continuă
neistovit este trilul
Marelui Greier
ci Soarele iată se-ntunecă
deasupra mormântului scit

Vieți fără număr o singură viață
nimic niciodată nu s-a sfârșit
decât secunda aceasta
numerotată
la infinit

Întruchipările vidului
splendid vis al
Neantului
poate că numele lui 
este Iris

Iubita mea cea neiubită
în ziua morții se mărită
iar poezia mai există
numai atunci cînd nu există

Poem de Mihai Ursachi

			

All things will die


Pasărea violetă a violenței

Ciorapii de sticlă sunt aici
ar fi loc și pentru câțiva păianjeni
se aduc somptuoasele tăvi de dantelă
sânii în borcanele străvezii
și în mâinile celor mai frumoase femei
meduzele dorm ca în craterul celui mai agitat vulcan

vom fi la timp la această întâlnire
vom trece prin noapte ca printr-o cutie cu fosfor
la această întâlnire la care ne așteaptă
umbrele noastre ca niște pantofi uzați
fluturii de sugativă care ne vor suge sângele
toate mănușile uitate toate pleoapele
pe care ne-a plăcut să le sărutăm
tot ce am găsit pentru niciodată
gurile care ne-au rămas lipite de sâni ca niște inele
plantele care ne-au crescut pe față în timpul somnului
apa limpede din pahare
spânzurații cu mâinile de cretă
în aceste castele negre ne așteaptă crepusculul
și piepturile noastre se vor freca de tăcerile lui
piepturile noastre de vată și de întuneric
ne așteaptă cutia cu muzică a morții
capetele de ceară ale femeilor
pe care nu le-am întâlnit încă
perdelele groase după care ne vom putea ucide în liniște
steaua pierdută a unei dimineți
ne-așteaptă privirea lucidă a somnambulilor

am dormit atât
încât am pierdut obiceiul imobilității

Poem de Gellu Naum 

Agamemnon (Zile)

! o întâmplare
la fel cu celelalte
(puțin mai absurdă)
e și moartea noastră
pe care-o acceptăm
în cele din urmă
pentru că altfel viața
nu ne-o putem închipui:
și morții doriți într-atâta
cu mâna absenței
celei mai pure
își încing în jurul frunții
atributul imortalității:
vecinic dornic
să-și oglindească fața
sufletul nostru
cere moartea
în fiece noapte !

Poem de Cezar Ivănescu


Sonnet 18


Vuiet de brazi

O, sora mea tristețea, iasomia -
neauzite gemete strâng
în vuiet de brazi
sub fermecata lunii paloare...

Du-te! i-am spus, pleacă, suflete,
mi-ai devenit strivitoare povară,
lasă-mă singur, limpede, mineral,
ori lasă-mă-n carne, pe brânci,
mărunt, pofticios, nesătul -
toate-mi sînt grele, adânci și amare,
albe fâșii de durere...
(O, Doamne, iubita
și-a pierdut creionul dermatograf!...)

Din ceasul meu, plin
de rozătoare furnici, curge
un fin rumeguș alb, sonor,
care-mi pudrează fără-ncetare
fruntea postumă... O, aș trăi
în dureri comparate, orgolios,
scuturând peste mine
zăvoiul memoriei...

O, sora mea tristețea, iasomia-
cuțite de jale și vuiet de brazi
și vuiet de păsări amare, de tutun,
sub fermecata lunii paloare...
(O, Doamne, să nu uit, iubita
și-a pierdut creionul dermatograf!...)

Poem de Geo Dumitrescu