O femeie străină

Ciudată era doar prezența ei în odaia mea goală.

S-a dezbrăcat și s-a culcat cu mine ca o vulpe.

A spus că are zi liberă.  Că va pleca departe de oraș

Și că e mai bine să se culce cu mine acum.

Și-a luat hainele, cămașa și ceva bani de buzunar,

Cu bine, umbră, i-am zis, cu bine, n-o să ne mai vedem

                                                                                       niciodată.

Și așa s-a întâmplat.

Dar ce bucurie mai mare să știi

C-ai fost cu cineva necunoscut într-o cameră goală,

Amintirea unei femei plină de păcat

Care mărturișește că iubește patul.

Și atunci de ce e nevoie să acoperim fericirea

Cu mâna? De ce să fim buni?

Fii sigur că viața ta miroase a crenguță de brad

Și că niciodată n-o să mai rămâi într-o cameră goală

Fără să te gândești la ea.

Ciudată era doar prezența ei,

De unde se vede că lacrimile, plânsul

Sunt ca bătrânii pianiști.

Care aprind o lumânare în plină zi.

 

Poem de Vasile Petre Fati din excelenta antologie „O anumită căldură umană” apărută la Casa de Editură Max Blecher.


My Lady Can Sleep


Un poem de Frank O’Hara

Lumină       limpezime        salată de avocado în zori

după lucrurile crunte pe care le fac uluitor e

să afli iertare și iubire, nici măcar iertare

cât timp ce-a fost a fost și iertarea nu-i iubire

și iubirea e iubire nimic nu se destramă vreodată

deși lucrurile devin agasante plicticoase și ramplasabile

(în imaginație) dar nu de-adevărat și când e vorba de iubire

degeaba peste drum te simți detașat simpla prezență

schimbă totul ca o chimicală picată pe hârtie

și toate gândurile dispar într-o emoție stranie și plăcută

de nimic nu-s sigur în afară de asta, întețită de respirație.


Traducerea Constantin Abăluță și Ștefan Stoenescu

 

 


Când cerul se ascunde

Când cerul se ascunde în ochii tăi şi nu-i
Nici noapte nici lumină de zi, ci violete
Dreptunghiuri de velur ca un erete
Care-a scăpat din gheare prada lui,
Când părul tău e cerul întors într-o lucarnă
Ca pe pământ furtunile lunare,
Când fulgerul e-o simplă lumânare
Şi vinul din pahar miroase-a iarnă –
Te mai aştept în încăperea goală
(De câte ori ar trebui s-o spun)
Să intri pe fereşti ca un lăstun,
Să intri-n piept ca ultima rafală.

Poem de Virgil Teodorescu


Traveling Light


Scrisoare neagră

Am avut câteva dimineți crude
cu iarbă veche. Brume imense credeam că ne
                           amestecă sufletul.
Strâns din nopți
lângă tine strânsă din zori vorbeam despre
                                    dragoste.

Și uite că otgoanele s-au desfăcut
sub privirile-ți aburite,
ai devenit ultima bancă,
ai devenit strada cu un nume de rufă,
și eu mă bucur în timp ce zgomote cad de pe ziduri,
mă bucur cu toate scorburile din suflet, așa,
în numele meu, în numele sărbătorilor pe care le-am păzit,
și nu le-ai cinstit,
degeaba vii cu întuneric în colțul surâsului,
degeaba vii cu o lacrimă desfăcută,
gata.

Poem de Vasile Vlad

Poem patetic

Ce e gălăgia asta pe scară?
E dragostea care sfârșește,
e bărbatul care încuie acum ușa
spânzurându-se cu șnurul perdelei.
a
Ce e gălăgia asta pe scară?
E Guiomar care-și acoperă ochii cu batista
și-și suflă nasul zgomotos,
e luna liniștită pe tacâmuri și vase
care sclipesc în bucătărie.
a
Ce e gălăgia asta pe scară?
E robinetul care picură întruna,
e un om care plânge în liniște
povestind cât a pierdut la barbut
în timp ce orchestra cântă
din ce în ce mai monoton.
a
Ce e gălăgia asta pe scară?
E fecioara care suflă din trombon
e copilul cu o tobă,
e episcopul cu un clopoțel,
și-i cineva care înăbușă murmurul,
murmurul năvălind din  inima mea.
a
Poem de Carlos Drummond de Andrade

Traducerea Petre Stoica