Monthly Archives: Decembrie 2014

Ziua de naștere

Pe vremea când îmi sărbătoreau ziua de naștere
eram fericit și nu murise încă nimeni.
În casa veche și pentru mine aniversarea devenea o străveche tradiție
și bucuria tuturor, și a mea, era asemeni unei religii.
Pe vremea când îmi sărbătoreau ziua de naștere
eram de-o sănătate robustă care mă făcea insensibil la viața lucrurilor
și inteligent printre cei din familie care își puneau speranța în mine.
Când am început să sper, nu mai știam ce înseamnă speranța.
Când am început să pășesc în viață, pentru mine viața nu mai avea niciun sens.
Și ceea ce mă consideram eu însumi,
ceea ce rudele vedeau în mine, pline de dragoste,
ceea ce eram în serile de petrecere în ambianța pe jumătate provincială,
pe când eram copil și ei mă iubeau,
o, Doamne, de-abia azi știu ce eram, cât a trecut, la ce depărtare!
(Nici nu-mi dau seama…)
O, vremea când îmi sărbătoreau ziua de naștere!
Ceea ce sunt azi se asemuie umezelii din spatele casei
din care izvodește igrasia pereților…
Ce sunt eu azi! (Casa în care fusesem iubit tremură prin lacrimile mele.)
Ce sunt azi? Casa-i vândută,
cu toții sunt morți,
ca un chibrit ars mi-am supraviețuit mie însumi…
Pe vremea când îmi sărbătoreau ziua de naștere…
Ca o ființă care închide iubirea e timpul acesta,
fizica dorință a sufletului să se regăsească iarăși acolo
printr-o călătorie metafizică și carnală,
ca o dedublare între eu și mine…
Să mănânci trecutul ca pe-o pâine a foamei, fără timpul cu unt între dinți!
Cu o limpezime care mă orbește văd încă o dată tot ce-i aici…
Masa acoperită pentru oaspeții mei, cu frumoase modele pe vase, și cu multe pahare,
servanta cu mâncăruri alese — prăjituri și fructe, resturi de umbre sub pomieră —
bătrânele mătuși, feluriți veri, și totul era aici de dragul meu,
pe vremea când ei sărbătoreau ziua mea de naștere!
Oprește-te inimă!
Nu te mai gândi! Lasă gândurile pe seama capului!
O, Doamne! O, Doamne! O, Doamne!
Azi  nu mai am zi de naștere!
Câtă tristețe!
Mi se înșiruie toate zilele.
Voi îmbătrâni dacă mai am zile:
Nimic mai mult.
Mă înfurii gândindu-mă că nu am luat cu mine trecutul risipit în scurgerea zilelor!
O, vremea când îmi sărbătoreau ziua de naștere!
Poem de Fernando Pessoa
Traducerea Petre Stoica

Șah absurd

Dulce naivitate
să crezi că poezia poate face lumea mai bună.
E ca și cum azvârlind o bucată de zahăr
în cușca tigrului,
s-ar apuca să citească Shakespeare.
Tu îngrășat de propriul dezastru
(de parcă-ai prânzi în oglindă)
șuieri ca trenul în gări
până mulțimea te strivește-n picioare
grăbită să-ți ocupe locul călduros de pe ceafă.
Și fiindcă visul nu-i decât copilul din flori
al realității,
amintește-ți de șahul absurd
în  care nebunul muta satele
sacrificând mai întâi caii
și-o mie de inși s-au grăbit să-i laude jocul.

Poem de Mircea Dinescu

arctic

când ceața înlocuiește tot ce este viu
sunt la distanță egală de toate simțurile
lustruiesc obiectul sferic
și nimeni nu știe ce fac

sentimentele pot fi duse pe rând la perfecțiune
îmi trece prin minte un râu înghețat
limba îmi devine un pod pentru câteva cuvinte
să se ducă ele unde nu pot să ajung

între cine te iubește și cine nu te iubește
între ce iubești și ce nu iubești
niciodată în povestea din capul tău
izgonit înainte ca visul să se deruleaze

cu toată viața în vine
cu toată moartea în carne
un cactus crește în stomac
și nu promite nimic

George Floarea