Vânzătorul de lecitină

Închid cartea: adeseori văd
       idoli cum ard în cădere.
În stradă văd lucruri cuprinse 
      de visiuni.
Un rector omenos vine direct 
     la mine.
Din ochii lui sar plăcuțe de
    aluminiu pe care scrie:
    „ apropie-te! căci este
   timpul tău”.

Luna improprie.
Cer în eres.
Intersecția vântului sângerând.
Creierul meu e animat,
      inima mea încreierată.

Vânzătorul de lecitină (el
     este de fapt) vine cu un
    minuscul dispozitiv și
    mi-l vâră în vârful limbii
    cenușiu.
Ah emotivă milionime de secundă!
(Unde ești tu Mnemocunta
zeul cămărilor de var
cu ale tale trufașe simțiri și reci silogisme?
Creierul se umple,
fruntea mi se umflă,
alunec pe o falie 
hidrocefală.
                   înroșind    ca râma
                     vibratil    spondeu
                           luna    sună-n râul
                   străzilor    spontan
    sunt mai singur    astăzi
                              ca     singurătatea
                       astrul    mă aspiră
                     veșnic    lăcrimând. )

Dar dacă într-o zi vine un personaj real
     (fie K. W.)  și-ți vorbește în două limbi
     cum ar fi ziua și noaptea?
Ziua:  „desfoliază veacul pentru a cunoaște
          clipa.”
Noaptea: „inventează lumina unui veac
         când visiunea coboară din lucruri.”

Cumpăr un dicționar cu 200 000 de hili.
E un moment agreabil când ții în mâini
       un saurian.
E ca și cum te-ai plimba cu două sute
      de mii de câini pe Strada Mare,
      admițând desigur că me-
     canismul tău ar fi imobil.
Toți doresc o minune,
     descoperirea secretă
     ca un viciu.
E o lume de mame născând
Rămâne timpul colorat.
Explozia unei rampe
    lasă urme murdare.
Index hibirid.
Aprinde versul reversibil!

Încet încet literele devin
      uriașe-etcetera.
              
Poem de Călin Vlasie

 

Publicitate

Răzvan Țupa – (29) deja