Monthly Archives: Octombrie 2014

soarele strigă și cade în frunze

soarele strigă și cade în frunze
în singurul parc al orașului
copiii orașului se fac încet mari
fără teamă la umbra doicilor
care croșetează aici de mai multe decenii
copiii orașului se fac mari – îmbrăcați
în coaja teilor tunși ca școlarii
doicile croșetează vitejește pentru nimeni
dorm ele cu ochi de iepure pentru nimeni
și eu pe aici – glorios și cu mâinile în buzunare
privesc atâta doar
știu că toamna e de ajuns să privești
distanța dintre copac și dispariție
după o oră inventez acel cuvânt verde
ca ochiul tău verde în trei mări deodată

Poem de Virgil Mazilescu

Anunțuri

Răgaz

Nu știu cât am stat în acel hol întunecos
prin care treceau călugărițe și marinari
și-n care fumul alerga-n toate direcțiile
Vocile se bolteau deasupra-mi ca un frunzar
îmi aminteam cucuiul imens din creștetul unui prieten
barca verde care-a luat foc în mijlocul fluviului
prin peretele de sticlă urmăream norii
niște nori oarecare pe-un cer oarecare
faptul că nu aveam copii mă scutea de orice iluzii
și-mi dăruia libertatea nimicniciei

Poem de Constantin Abăluță


Tatăl nostru&Departe în poem


În primele ore ale dimineții

Le dăduseră atâta putere
cât să înțeleagă că nu o vor avea niciodată
(dar asta mult mai târziu)
Îi cumpăraseră ieftin
cohorte de mărăcini în jurul gâtului
și drumul presărat cu orez.
La întoarcere
(dar și asta mult prea târziu).
unii aveau ochii scoși
iar alții purtau pietre în jurul picioarelor.
∗∗
„Lumea pe care noi o repetăm bâlbâind”
„Lumea pe care noi o repetăm…”
Le dăduseră atâta laț
cât să-și dorească o ghilotină adevărată.
Dimineața,
în primele ore ale dimineții.

Poem de Mariana Marin


Institutul Blecher(91) – invitație