niciun răspuns

bunica mă întreabă de ce nu mai vine

are 88

la 88 trupul e o adunătură de boli

 

nu știu ce i-aș putea spune ies în curte

unde câinele a pus pe fugă un animal mic

 

 gerul nu are răspunsuri doar adâncește liniștea

 

 pe dinăuntru geamul s-a aburit

vom mânca tăcuți noaptea nu ne va bate-n fereastră

*

Poem din volumul „cântec de leagăn pentru păpușa cu pleoape căzute” ce poate fi procurat de aici și de aici.

Și o legătură surpriză.

 

 

Publicitate

O reconsiderare

Oamenii îmbătrânesc

și țipă „rahat!”

ca niște copii

 

căzând într-un puț

imprudenți,

antrenați să prindă țipari

 

să iasă să respire

pe partea cealaltă

unde mama i-așteaptă cu brațele întinse

 

„sărbători” proclamă omul simplu,

rătăcitor fără contur

nu numai simplu, dar deschis

 

ceea ce permite lumii să-l privească

în ochi, să vadă

acolo o adâncime, ca o gaură-n spațiu

 

cea mai îndepărtată dintre sonde numită

„imagine de-adâncime*”, galaxii condensându-se

în poemul perfect

 

* Deep image – termen tehnic folosit în astronomie pentru fotografii ale marginii universului vizibil [n.a.]; totodată, revalorizare a curentului literar cu același nume.

 

Poem de Jerome Rothenberg  din antologia de autor „Mistici, Hoți și Nebuni” apărută în acest an la Casa de Editură Max Blecher.

Traducerea Raluca și Chris Tănăsescu(Margento)