Răul

Când, zile-ntregi, mitralii prin vastul cer albastru
Își șuieră scuipatul și-un Rege-și bate joc
De verzi batalioane, sau roșii, ce-n dezastru
Cad lângă el grămadă de-ncins, de aprig foc;

Când o demență cruntă ucide iar și iară,
Făcând din mii de oameni un maldăr fumegând;
- Bieți morți! în bucuria, în iarba ta, în vară,
Natură ce-i făcuseși în felul tău preasfânt!... –

- Un Dumnezeu există, ce râde la altare,
Printre potire de-aur și-n al tămâiei fum
Și-adorme-n osanele, blând legănat de-acum;

Și-i treaz din nou, când mame, înfricoșate tare,
Plângând sub vechi și negre bonete,-i dau un ban,
Scos din batista-n care strâns l-au legat în van!

Poem de Arthur Rimbaud
Traducere Mihail Nemeș

Publicitate