Când trec pe unde furăm iubire prin odăi
Şi umbre de-altădată mă-ntâmpină mă-ncearcă
Un lacăt rugineşte în aer şi e parcă
S-ar auzi un geamăt de dulăi.
Nu mai sunt eu? Sunt altul? Şi haina nu mă-mbracă
Îmi cade de pe umeri. Şi umerii-s văpăi.
Şi pasul regăseşte singur, uitase căi
Gânduri zvâcnesc ca peştii în pescăreasca barcă.
Îmi pipăi tot trecutul şi-l recunosc – armură
Dar nu mai ştiu pe clape să cânt şi nu mai sunt
Insul de vrajă care să-nvie scumpa gură.
Genunchii – două urne – se-apropie de pământ.
Şi umplându-l de argilă ca de o apă pură
Trec tremurând pe-alee prin câte umbre sunt.
Poem de Ilarie Voronca
Q-zone 