La 88 de ani

Ea știe multe, a văzut multe și asta pentru că le-a trăit aproape pe toate, le-a simțit pe pielea și în sufletul ei. Ca foarte mulți oameni de la țară, a avut parte de experiențele esențiale pe care ți le oferă viața. A fost întâi un copil dintr-o familie cu posibilități modeste. A fost nevoită să părăsească casa părintească la doar 13 ani, a lucrat ca fată în casă la un învățător și apoi la un preot din Vâlcea. Cu toate astea a făcut școală, a învățat să scrie și să socotească fără să fie susținută de familie.  S-a măritat din dragoste cu Gheorghe, chiar dacă familia lui nu a agreat-o.  A făcut patru copii pe care i-a crescut cu dragoste. Nu s-a încrezut decât în posibilitățile pe care ți le oferă munca, cinstea și cumpătarea. Împreună cu soțul ei a trudit de dimineață până seara ca familia ei s-o ducă mai bine, să aibă toate cele necesare.  Prin viața ei s-au perindat umbrele reci ale unui război, apoi ale unui regim comunist disprețuitor față de cei  de la țară, ce nu au făcut decât să-i călească trupul firav. A văzut suferință și moarte în jurul ei, a mers mereu mai departe încrezându-se doar în Dumnezeu și în cei care i-au fost aproape. Gata oricând să înfrunte orice greutate, prețuind doar cinstea și dreptatea.

Ea nu a absentat la niciuna dintre lecțiile vieții, oferindu-ne nouă, urmașilor ei, exemplul cel mai onest că se poate. Se poate trece prin viață în picioare. Sunt atât de multe amintiri care mă leagă de ea și atât de multe momente din viața ei pe care mi le-a povestit, că aș putea să-i dedic o sută de postări acestei femei. Este una dintre prezențele care mi-au luminat copilăria, vă asigur că nu este puțin lucru. Îmi vă rămâne mereu în suflet felul cum mă privește atunci când ne luăm rămas bun, și în gândul meu nu este decât speranța și că va mai exista  încă o revedere aici pe pământ, chiar dacă ea este foarte bătrână, mâine va împlini 88 de ani. Despre cine este vorba în rândurile de mai  sus? Numele ei este Floarea Maria, e din satul Florieni, este născută pe 1 februarie 1922. Existența cea mai nobilă pentru mine: bunica mea.

Text de George Floarea

Publicitate

Oameni ai nimănui într-un loc al nimănui

După incendiul de ieri noapte, în care a ars una dintre clădirile părăsite din curtea fostei autogări Militari și în care locuiesc de ani buni, oameni ai străzii, a urmat astăzi la prânz o intervenție a unei echipe de salvare care a ridicat din același loc o femeie aflată într-o stare foarte precară.

După multele reclamații pe care le-au făcut cei din zonă în legătură cu situația din acest loc, autoritățile nu au luat nici o măsură. Probabil că trebuie să se întâmple o dramă ca acestea să reacționeze, cum se întâmplă mai mereu.

Q

Urban blues

Literatură de firmă

Fotografii din 2009 (iunie)

La capăt

A viscolit un veac pătrat

Cu aur, prin viroage,

Înaltul crâng l-au spulberat

Insecte xilofage.

*

Cad roade dure din copaci

Sunând în corzi de liră:

Au rătăcit aezi săraci

Și rezemați admiră

*

Cum prinde boabele de jir,

Prin uluirea calmă

Un braț de vânător ilir

Cu bube vii în palmă.

Poem de Leonid Dimov

New York, New York

Globurile de Aur de anul acesta au însemnat și decernarea unui glob pentru întreaga carieră renumitului regizor Martin Scorsese. M-am întrebat în acel moment, cum percep filmele lui și care sunt în viziunea mea cele mai importante filme ale acestuia. Sunt filme lui cu adevărat importante pentru cinematografie, dar pentru mine? Răspunsul meu este fără îndoială, de două ori da. Mi-au plăcut întotdeauna în filmele lui varietatea personajelor și varietatea situațiilor în care sunt puse. Multe dintre filmele sale au un ritm alert, personajele trec repede de la o situația la alta, de la extaz la agonie și înapoi. Actorii din filmele lui au ocazia să-și arate toată măsura artei de care dispun. Sunt actori importanți, primul ar fi Robert de Niro, un actor a cărui carieră se leagă strâns de o parte importantă dintre filmele lui Scorsese. În ultimele filme, cel care a preluat ștafeta de la Robert de Niro este Leonardo di Caprio, pe care nu îl văd având  însă același suflu  artistic ca predecesorul său. O pleiadă de mari actori care au apărut în roluri importante în filmele talentatului regizor, e vorba de: Harvey Keitel, David Carradine, Kris Kristofferson, Peter Boyle, Joe Pesci, Griffin Dunne, Paul Newman, Tom Cruise, John Turturro, Willem Defoe, Ray Liotta, Nick Nolte, Robert Mitchum, Daniel Day-Lewis, James Woods, Nicolas Cage, Liam Neeson, Alec Baldwin, Jude Law, John C. Reilly, Matt Deamon, Mark Wahlberg, Martin Sheen, Jack Nicholson și alții. Și cum întotdeauna alături de bărbații răi sunt femeile frumoase, actrițe renumite au jucat roluri importante în a filmele  distinsului regizor, aș aminti de: Zina Bethune, Anne Collette, Amy Robinson, Barbara Hershey, Ellen Burstyn, Jodie Foster, Cybill Shepherd, Lisa Minnelli, Cathy Moriarty, Rosanna Arquette, Mary Elizabeth-Mastrantonio, Lorraine Bracco, Jessica Lange, Juliette Lewis, Michelle Pfeiffer, Winona Ryder, Alexis Smith, Sharon Stone, Patricia Arquette, Cameron Diaz, Kate Blanchett, Kate Beckinsale și Vera Farmiga.

Mulți au pe bună dreptate, despre filmele lui Scorsese, părerea că sunt filme cu și despre băieții răi, gangsteri și mafioți, oameni care sunt în conflict mereu cu legea și cu cei de teapa lor. Eu am văzut în filmele lui și marea lui dragoste pentru New York, pentru istoria și farmecul acestui oraș care nu doarme niciodată.

Am făcut două clasamente, de fapt două topuri cinci, unul cu punctajele de pe IMDb și celălalt cu preferințele mele. Ele nu sunt deloc asemănătoare.

Topul după IMDb:

1) Goodfellas (1990)

2) Taxi Driver (1976)

3) The Departed (2006)

4) Raging Bull (1986)

5) Casino (1995)

Iată topul meu:

1) Taxi Driver (1976)

2) Raging Bull (1986)

3) New York, New York (1977)

4) The Age  of Innocence (1993)

5) Mean Streets (1973)

Q

Poezie persană – Gorgani

Gorgani este unul dintre cei mai importanți poeți epici iranieni. Maestru al romanului de dragoste în versuri, s-a inspirat dintr-o veche legendă scrisă în limba pahlavi și a creat între 1050 și 1055, epopeea Veis și Ramin, una dintre capodoperele poeziei persane. Romanul versificat face legătura dintre anticul Iran din epoca regilor parți și Iranul din epoca islamică. Simplitatea expresiei și a vocabularului nu umbresc vigoarea scenelor zugrăvite, interesul față de acțiune și tumultul sentimentelor.

Dragostea e astfel

Norule, ce lacrimi plângi în primăvară,

vino, de la ochii mei să-nveți a plânge!

Dacă ți-ar fi ploaia deasă, precum plânsu-mi,

lumea dintr-o ploaie ar pieri sub valuri!

Ploaie vărs de lacrimi, însă mi-i rușine

că nu plâng de-o mie ori mai multă ploaie!

Când plâng sânge cu-apă, când plâng numai sânge;

dacă voi rămâne fără de-amândouă —

nici apă, nici sânge — cu ce voi mai plânge?

Dacă amândouă mi-or seca, în locul

sângelui voi plânge din orbite — ochii!

Draga mea, cu ochii, ochii-ți văd și fața,

orb și fără tine nu-mi trebuie viața!

Cu lacrimi schimba-voi pământu-ntr-o mare,

și voi geme, până când  granitul negru

s-o schimba în moale colb de dat pe gene!

Inima-mi în chinuri stă neputincioasă,

și acum răbdarea i-a șoptit acestea:

„Sunt răbdarea, creangă ruptă din rai.

M-ai luat cu tine-n iad să mă sădești.”

Inimă, când iadul meu de fum și flăcări,

de aceea grabnic am fugit de tine!

Inimă, când duhul ți-i o grea povară,

nu mă pot eu plânge că nu am răbdare.

Pentru orice chinuri leac bun e răbdarea,

dar în chinu-acesta-i un cusur răbdarea,

lasă că răsuflu și scos din răbdare!

Dacă aș fi vesel, mulțumit de sine-mi,

când departe-i draga, aș dădea dovadă

că sunt nestatornic, schimbător ca vântul.

Pentru-oricine duhu-și dăruie-n iubire,

două sute duhuri n-au preț nici cât pâinea;

dragostea e astfel și astfel se iubește.

Dragostea-i asemeni mării fără margini,

nu-i vedem nici țărmul și nici adâncimea;

dacă am privi-o vreme de-o vecie,

cu doi ochi ai noștri n-o să-i dăm de capăt;

dacă-n noi o mie suflete-a’  lui Noe

am avea, n-am scoate din potop vreun suflet.

Traducerea George Dan

Fotografii din 2009 (mai)

„Chipurile” lui Stoian G. Bogdan – cel mai important debut poetic din 2009

Volumul de versuri „Chipurile” al lui Stoian G. Bogdan a luat de curând premiul „Mihai Eminescu” pentru debut( pe 15 ianuarie într-o ceremonie ce a avut loc la Botoșani). S-a  confirmat încă o dată valoarea unei cărți care pe parcursul anului 2009 a primit și alte premii, dar și  multe referințe critice ce au fost predominant pozitive. Sunt unul dintre cei care au crezut de la prima lectură în valoarea acestei cărți, în osatura ei solidă și percutantă. Am fost la lansarea ei simțindu-i importanța și entuziasmul pe care l-a produs în rândul iubitorilor de poezie.

Îmi e greu să spun ceva ce nu s-a  mai spus despre această carte. Dar să vedem ce spune , de exemplu Octavian Soviany: „Lucrul cel mai surprinzător și cel mai paradoxal este că la Stoian G. Bogdan acest spectacol cu măști lasă o senzație deplină de autenticitate,  poetul reușește să intre în pielea personajelor sale ca în propria-i piele, rămâne perfect convingător în marea majoritate a textelor din volum, unde rareori se strecoară câte o notă falsã sau un sunet ciuntit.”

Așa cum spune  Cosmin Ciotloș și eu cred că Stoian G. Bogdan realizează cu  „Chipurile” o formulă de autenticitate și succes în același timp. E o carte venită la țanc, după 20 de ani gri de tranziție în care s-a produs o mare ruptură între urban și rural, între București alături de câteva orașe mari din provincie și restul țării. O parte din tipologiile umane înecate în acest gri apar și în „Chipurile” într-un mod evident, arătându-ne clar dinții rari și fața rânjită a patologicului.

Dar să vedem ce spune și un critic respectat cum este Paul Cernat despre poezia  lui Stoian G. Bogdan: „Dicţiunea robustă, frazarea mobilă, cu ruperi de ritm şi talent improvizatoric, dozajul adecvat de înscenare argotică hard şi de lirism reţinut, de agresivitate impenitentă şi de ricanare amară sunt bine controlate într-un discurs tăios, unde (aproape) totul e la locul lui. Vechile trucuri îi sunt familiare (ca şi lui Sociu sau Ianuş, care îşi intertextuează discret biografismul), dar nu trimiterile livreşti sunt semnificative, ci faptul că poemele sunt matriţate eficient pe calapodul unui real înregistrat pe toate frecvenţele sale distorsionate.”

Fiind în postura celui care a citit de trei ori această carte și la fiecare dintre lecturi parcă pătrunzând tot mai adânc în  sensurile și valențele ei, nu pot decât s-o recomand tuturor celor care vor să  admire o frescă deloc mișcată  cu  o parte dintre chipurile tragice ale vremurilor ce sunt peste noi.

Și ca bonus, postez un poem la care țin foarte mult.

Neputinciosul

Încă îl mai privesc pe omul cu târnăcopul

el are barba mai lungă decât viața

el are umbra culcată în afara timpului

și-n versul ăsta i se observă cordonul ombilical

el lovește cimentul de parcă l-ar înjura

doar asta a făcut

doar asta va face

noapte și zi

fără să înceteze

ca o mașinărie a veșniciei

nu l-a născut nimeni

nici nu știu dacă există cu adevărat

dar el lovește cimentul de parcă l-ar înjura

și cimentul rămâne intact sub loviturile lui

ca și cum l-ar împunge cu privirea

dar el lovește cimentul de parcă l-ar înjura

când l-am întrebat de ce continuă toată povestea asta

nu mi-a răspuns

a lovit iar și iar și iar și iar

în cimentul neschimbat

Poem de Stoian G. Bogdan

Mâine 21 ianuarie, îl puteți întâlni pe Stoian G. Bogdan la Poeticile cotidianului. Acest eveniment va avea loc de la ora 19 00 în clubul The Other Side (Str. Brezoianu nr.4). Alături de Răzvan Țupa(cel care organizează și coordonează acest eveniment) vor mai fi Andra Rotaru și Claudiu Komartin.

Q