s-a dus și n-am apucat să-i arăt fotografia făcută în ziua de august când la plecare am ales să evit drumul înnoroiat după o noapte cu ploi repezi urma să trec din livada noastră în grădina vecinului pe o cărare rar folosită către izlaz obiceiul ei de a mă conduce înainte de a ne lua rămas bun a ridicat sârma ghimpată din gard să pot trece mai ușor dincolo am pregătit aparatul ea sta nemișcată ca în vechile fotografii cu o aureolă din flori de câmp
Category Archives: locuri
Își mai amintea doar numele meu
Măgura
Pentru că îmi era dor de munte și de iarnă am fost pentru prima dată la Măgura. Asta s-a întâmplat pe la mijlocul lui ianuarie, pe când în București nu fusese zărit nici măcar un fulg de zăpadă. Am găsit acolo tot ce am căutat, ba chiar mai mult decât atât. Și am hotărât să merg acolo și la vară când alte fațete ale locului mi se vor arăta.
A fost o iarnă de povestit la nepoți ce pentru mine a început cu acestă foarte plăcută drumeție la Măgura.
Până la Marea Celtică – Land’s End
Am postat anul trecut niște fotografii făcute de fratele meu la Land’s End și în împrejurimi. Este minunat că după un an sunt în măsură să vorbesc despre acest loc în urma unei experiențe personale. De la Bristol la Land’s End sunt în jur de 200 de mile(este 300 de kilometri), am făcut aproape patru ore pâna la Marazion(localitate apropiată de Land’s End) unde m-am cazat la o pensiune aflată la doi pași de mare. Chiar dacă drumurile sunt foarte bune, incidentele de pe autostradă nu sunt deloc rare, am aflat asta plecând într-o după-amiaza de vineri când un mare număr de mașini goneau spre mare. Curios este că accidentele s-au întâmplat pe autostradă(M5), care are 3 benzi pe sens și nu pe șoseaua A30 care nu se deosebește prea mult de un drum național de la noi. Cele două drumuri își împart distanța de la Bristol la Penzance(localitate de lângă Marazion).
Chiar dacă am întârziat față de ora la care stabilisem că vom ajunge, am fost întâmpinați cu multă căldură de o doamnă trecută demult de prima tinerețe(proprietara pensiunii). A doua zi dimineață, după obișnuitul(la ei) english breakfast, eram hotărâți(eu chiar nerăbdător) să ajungem la capătul vestic al Marii Britanii(cel de pe uscat).
Land’s End este cu adevărat un loc deosebit, o „lojă” naturală din care privești spectacolul mării. Astfel de mici golfuri stâncose sunt specifice zonei de coastă în Cornwall. Consider că zona de țărm este cu mult mai atractivă decât interiorul dominat de fermele de ierbivore domestice. Land’s End este un reper turistic care își păstrează renumele pentru că oferă fiecăruia ceva atractiv, asta fără a leza natura din jur. Există aici un restaurant cu specific pescăresc, un muzeu, un cinematograf, un loc de joacă pentru copii și primul(sau ultimul) pub din Anglia.
Pentru mine va rămâne pentru un timp(sau pentru totdeauna) locul cel mai îndepărtat în care am ajuns, un reper de unde ceva poate începe sau se poate termina. Limbile de stâncă ieșite din mare pe care cuibăresc păsări, una dintre ele găzduind un far au darul de a face din acest loc unul de neuitat.
Q
Până la Marea Celtică și înapoi
Am venit din vacanța în Marea Britanie cu o bogată colecție de impresii despre o țară care reprezintă pentru pe mine o altă lume. În următoarele săptămâni voi posta aici „secvențe” din peregrinarea mea pe meleagurile britanice.
Q
Unde pământul se sfârșește
Am primit de la fratele meu care locuiește de ceva timp în Marea Britanie, fotografii făcute de el în în unul dintre cele mai frumoase ținuturi din această țară. E vorba de ținutul Cornwall aflat în partea de sud-vest a Angliei. Acolo se află și Land’s End, punctul cel mai vestic al insulei britanice, loc scăldat de valurile înspumate ale Atlanticului. N-am rezistat tentației de a posta câteva dintre fotografii, pentru mine a devenit o destinație de vacanță.
Mănăstirea Robaia
Mănăstirea Robaia se află la vreo 3-4 kilometri de Florieni(satul bunicii mele), o vizită la acest așezământ monahal este în fiecare vară pentru mine modul cel mai bun de a mă reculege. Mănăstirea se află pe unul dintre malurile pârâului cu același nume. Există un drum pietruit ce o leagă de comuna Mușătești( în Jud. Argeș la 25 km de Curtea de Argeș pe șoseaua spre Câmpulung Muscel). O vatră de sihăstrie atestată documentar încă din secolul al XVI-lea găzduiește în zilele noastre un schit de maici unde totul este foarte bine rânduit, chiar dă impresia celor care o vizitează că se află într-un loc binecuvântat.