Monthly Archives: Februarie 2013

Teofil

Fereastra camerei mele de la mansardă e întotdeauna
deschisă
diminețile, mai ales, mi le petrec acasă
citesc uneori o carte sau mă gândesc la lucruri
secrete.
Teofil, aud atunci prin fereastra deschisă, Teofil,
vino repede să-mi ștergi pantofii de praf.
Am auzit și alte porunci: Teofil,
ai grijă să încui poarta devreme
dar mai întâi să duci cățelușa la
plimbare.
Vocea e întotdeauna aceeași: o voce pițigăiată de
cucoană.
Vocea lui Teofil n-am auzit-o niciodată.
Nu îl cunosc pe acest servitor cu nume de călugăr
nu l-am zărit niciodată, nu îmi închipui cum poate fi.
Prin fereastra camerei mele de la mansardă
se vede acoperișul unei case somptuoase
un gard înalt de fier împrejmuiește curtea
din care mereu se ridică vocea cucoanei:
Teofil să pui apă la flori, Teofil să faci curățenie în
pivniță.
Iar vocea lui, a lui Teofil, n-am auzit-o
niciodată.

Poem de Geo Bogza.

Anunțuri

Institutul Blecher(70) – invitație


Curajul să

ar trebui să ai curajul să-ți amintești
acea ultimă cafea băută împreună
ploaia care v-a surprins îmbrățișați
după un film siropos plecarea ei
scrisorile netrimise din armată
în care o numeai zeiță și târfă
poeziile în care dorul de casă
era îmbrăcat în cămașa strâmtă a ironiei
ar trebui să ai curajul să deschizi
ferestrele castelului de cărți
în care te-ai ascuns și să privești
spre țara pustie numită viața ta
să pleci dintre zidurile acestui oraș
     și ale următorului
istovit și flămând în al nu știu câtelea oraș
să te așezi pe o bancă
între un bețiv adormit
     și un copil ce se joacă


Poem de Romulus Bucur

				

Institutul Blecher(69) – invitație


pasărea solitară

IMG_4058

oriunde îmi îndrept privirea se află o pasăre  solitară
absența e un nor albastru ce interferează
când ai vrea să rostești ultimul soliloc
își ia zborul și îl duce departe
nu sunt eu solomonarul pe care îl aștepta
cerul a luat  culoarea unei vechi sticle de doctorii
Q

Adam Mickiewicz – Îndoiala

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte,
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde;
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori totuşi simt far’să vreau, că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun;
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale,
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale;
Şi-atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?

Sănătatea să-ţi apăr, eu şi viaţa mi-aş da,
Aş intra şi-n infern pentru liniştea ta;
Căci în inima mea nu-i dorinţă mai vie
Decât pace să ai şi trupească tărie.
Şi atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Când pe mâinile mele-ţi cobori a ta palmă,
O plăcută simţire mă-nvăluie, calmă,
Parcă viaţa-ntr-un somn liniştit mi-o sfârşesc;
Dar de-a inimii repezi bătăi mă trezesc
Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Iar când strofele-acestea le-aşternui pentru tine,
N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine;
Ci, uimit, nici măcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime,
Şi mă-ntreb cine-a vrut, ce scrisei să-mi inspire?
Asta-i prietenia sau e, poate, iubire?

Traducere de Miron Radu Paraschivescu

Andrea Gibson – Say Yes