Monthly Archives: Iulie 2014

Hai

Hai să dormim, iubito, pe podea.
            Geamă bolnav de gelozie patul.
Vreau să te simt intrând sub pielea mea
ca într-un cort
     unde-ți  voi fi
amantul.
Câtă lumină înclini de la genunchi!
         Cât aer pui cu sânii în mișcare!
să sufăr plin de seve ca un trunchi
   de tei, răpus de tânăr
din picioare.
Azi pentru prima dată-am priceput
        până la genă raiul și pustia,
cât de ușor e Stixul de trecut
  în barca ta de coapse,
arămie.


Poem de Eugen Cioclea

Remușcare

 

Am comis cel mai rău dintre păcatele
pe care le poate comite un om. N-am 
fost fericit. Las ghețarii uitării 
să mă prindă și să mă înghită, neîndurători.
Părinții m-au însuflețit pentru jocul
riscant și frumos al vieții,
pentru pământ, apă, aer și foc.
I-am dezamăgit. Nu am fost fericit. Neîmplinită
a fost nădejdea lor tinerească. Mintea mea
s-a aplecat către simetricele dispute 
ale artei, cu țesătura lor de nimicuri.
Mi-au dăruit curajul. N-am fost curajos.
Nu m-a părăsit. Mereu alături de mine,
a fost umbra unui nefericit.

Poem de Jorge Luis Borges

Traducerea Quasiote






Sonet XVII

Nu te iubesc drept trandafir de sare,

Topaz, garoafe, săgetări aprinse:

Ci cum iubești întunecate lucruri,

O taină, între inimă și umbră.

 

Ca pe o plantă ne-nflorind ce poartă

Lumina unor flori în ea, în taină,

Eu te iubesc, și dragostea ta-mi suie

Ca din pământ mireasmă tainic strânsă.

 

Fără să știu, eu te iubesc orbește,

Fără mândrie, fără gând și simplu

Astfel mi te-a închis în ea iubirea.

 

Astfel, încât topiți într-o ființă,

Aproape încât mâna ta pe pieptu-mi

E-a mea și visul ochii tăi mi-adoarme.

 

Poem de Pablo Neruda

 

Traducerea Radu Boureanu


Copiii mei nenăscuți

− Să nu vă nașteți poeți
copiii mei nenăscuți
e destul că aveți un tată bogat
și pustiu
confundat cu pădurile fără lupi
cu mâinile turburi cu iarba
și clovnii
cu albiile fără râu
nu e bine să știți pe de rost
viața și moartea râsul și plânsul
cizma și piciorul desculț
gloria cearcănelor și războiul
neîntrerupt
zilele nu-s eșarfe
pe care ni le punem pe umeri
poeții-s prea tineri și bătrâni nu
ajung
se amăgesc că nu pierd niciodată
fiindcă nu câștigă niciodată nimic
poezia e o uimire rănită
o frânghie pe care o confunzi cu
Pământul.

 

Poem de Aurel Dumitrașcu

Echipuls

Adevăratul meu adversar
nu-i realul. Nici moartea.
Este drumul zilnic acasă, urmând
același traseu interior.
Sunt întâlnirile-n care
mă cuibăresc fericită
să uit că exist (că există iubirea,
lexem bifurcat)
și cinci kilometri de-asfalt găurit
sunt dovada distanței. A lipsei de sens.
Prietene orb, nume drag,
distanța
ne fă râ mi țea ză
cât timp încercăm să scornim
limba omului singur.

 

Poem de Mădălina Nica