iulie nefast

ce aș mai fi putut să fac cu frumusețea lor devastată
falsă stare de grație când umbra trece peste adevăr
uite prezența pe care nu o mai recunoști cum iubește 
peretele tău preferat din care ies vinișoare violete

(am trei amintiri pe peretele acesta
rămășițele unei pânze de păianjen
un țânțar zdrobit și trei pete de suc de rodie)

aș putea să mai caut în trupul acesta dat de toate zidurile
bunătatea unui anotimp în care uscăciunea naște firicele de fum

George Floarea

Publicitate

José

Un poem de Teodora Coman

sufletul se îngroașă

odată cu gluma

odată cu vocea de seară

mi-o dreg cât pot de bine

anume să îți pot propune

altceva decât o cină romantică:

jos-ni-ci-a

ca la carte

♣

să ne coborâm unul la nivelul celuilalt

să ne culcăm trupurile astea împiedicate

și obosite

pe șinele venelor

dintr-o acută prezumție

de vinovăție

să ne acoperim

cu bruma de respect

și cu istoria încărcată

a locului

♣

libertatea prost înțeleasă

se ispășește cel mai adesea pe viață

să ne lăsăm nemulțumirile

în căsuțele vocale

azi nu mai e loc

în groapa comună a auzului

azi e ziua porților

închise

♣

Din volumul „Cârtița de mansardă” (2012)