Monthly Archives: Martie 2015

Numai cuvântul nu putrezește

– Să mă fi pierdut și eu într-o dragoste nebună
sub cireșii cei negri cu cireșe albastre să fi ascuns
paginile creierului într-un submarin galben
să fi plâns. Am vorbit sau am tăcut noapte de noapte.
Secătuită de zodii venea sudalma la micul dejun:
cretinele și
marchizii spun din când în când și lucruri frumoase!
Numai provocat am trăit în fața poemului. Când mă
orbea. Să-i fi spus femeii aceste lucruri savante
ca și cum m-aș opri pe străzile romei să-i arăt
o pată de sânge pe cer undeva: „Vezi, steaua noastră”.
Ziua-n amiaza mare. Între noi bunele maniere
Pierdute-s de rost. Între noi faruri stinse.

Poem de Aurel Dumitrașcu

Anunțuri

Noi, nu

Noi nu mai avem dreptul să iubim.
Fiindcă ştim: repede trecătoare e febra,
Mirarea, durerea, ruşinea…
Nesfârşită, nesfârşită oboseala.
Oboseala de după dragoste. În care uiţi, eşti uitat.
În care din tine nu mai rămâne decât un abur
Care se destramă, încet.
Nici o urmă în aer, pe masă, pe covor, în piele.
Nici o urmă pe cearceafurile proaspăt spălate.
Doar oboseala. Nesfârşită. Oboseala.

Poem de Alexandru Mușina


A song


Locul comun al morților

Locul comun al morților e pământul muncind,
chimia printre corpurile în destrămare. Soarele pompează
corpurile simple, mineralele restituite apei noi.
Discul luminii din totdeauna cu vine de umbră,
circuitul inocent.
Unde sunt morții? Erau în ploaie.
Și eu sunt cel care agonizează de acum înainte…
Coșciuge cu cheile pierdute, sertare înfrigurându-se.
Cărți de școală, rumori ce m-au cuprins.
Lăsați-le în pulbere. Ardeți toate scrisorile.
Iubirea de nesusținut dintotdeauna lipsind.
Ardeți. Ardeți copilăria.
O, piară totul dacă trebuie să rămână acolo!
O, fă-o să tacă! Să fie moartă!

Poem de André Frénaud

Traducerea Petre Stoica


și nimeni

și nimeni
nu se îngrozește se aud apele orbind
și atâtea perechi de buze rătăcite prin coșurile
           gunoierilor domnișoară elevă
           domnișoară studentă
          o! moarte înspăimântată
singurătatea se înalță lângă poduri
oboseala cu lumânarea ei
Poem de Virgil Mazilescu