Din Bucureștiul meu

Curtea Mănăstirii Stavropoleos într-o zi luminoasă de aprilie.

Un poem de Ștefan Manasia

17.

am vrut să iau sacoșa, să ies în înserarea

calină, dar ceva m-a oprit, o altă

sacoșă, de pe calorifer, cu mirarea

jucată, mă chema s-o-nșelăm pe cealaltă.

 

vine o clipă în viață, de glorie?, nicidecum

când ezităm între două obiecte două femei

sau între două stări, ca acum

când ciuperca mi-a injectat sporii ei

 

în crevasele dintre celule, sub pădurea de

acarieni. Ostroveniul își întinde axonii

pompează otrava prăfoasă, glomerule de

ură și amintiri îmi cuceresc neuronii

 

devin jucăria hârtiei de scris

scribul și prostituata, unealta

dăruită cu zâmbete și regrete, după cum am descris

locuitor al unicei stări, aceeași (totuși o) alta

 

Din volumul „motocicleta de lemn” apărut la Editura Charmides în 2011.

The Smile

Institutul Blecher(73) – invitație

A trece

Tunetul s-a ascuns după mâini spurcate.

Tunetul s-a spânzurat de poarta mare
Focul nebunilor nu mai e bântuit de stafii e un biet foc

Furtuna s-a strecurat în mormântul oraşelor
S-a-nconjurat cu fum, s-a-nconjurat cu cenuşe
Vântul paralizat striveşte chipurile

Lumina a-ngheţat casele cele mai frumoase
Lumina a crăpat lemnul pietrele marea
E-o zdreanţă rufăria iubirii aurite

Ploaia a răsturnat lumina şi florile
Peştii şi păsările zac de-a valma-n noroi

Ploaia a străbătut toate căile sângelui
Şi a spălat însemnul care-i mână pe oameni.

Poem de Paul Éluard

Traducerea Virgil Teodorescu

Björk – Isobel