Tag Archives: iarnă

Noapte de iarnă

E noapte și nimic nu se mai mișcă
Doar umbra mea încet, încet se suie
Pe soba caldă și rămâne pe ea
Ca bătută în cuie.

 

Mi-a dispărut orice gând trist
Frigul începe și el să dispară
E liniște, de-un timp nu mai aud
Marfarele care-au ieșit din gară.

 

Mă-ndrept spre o fereastră înghețată
Totul e alb și e încremenit
Doar umbra mea mai mișcă pe un perete rece
Și strigă: pentru ce ne-ai părăsit?

 

Poem de Ileana Mălăncioiu

Măgura

Pentru că îmi era dor de munte și de iarnă am fost pentru prima dată la Măgura. Asta s-a întâmplat pe la mijlocul lui ianuarie,  pe când în București nu fusese zărit nici măcar un fulg de zăpadă. Am găsit acolo tot ce am căutat, ba chiar mai  mult decât atât. Și am hotărât să merg acolo și la vară când alte fațete ale locului mi se vor arăta.

A fost o iarnă de povestit la nepoți ce pentru mine a început cu acestă foarte plăcută drumeție la Măgura.

Iarna luată pe aripi


Cântec de iarnă

Ești atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins în spate, lângă orizont,
și copacii opriți, din fuga crivățului…
Îmi tremură nările
și nicio mireasmă,
și nicio boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolatru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.

Poem de Nichita Stănescu din volumul de debut „Sensul iubirii” (1960).


Iarnă la Florieni(II)

27 decembrie

 

28 decembrie

Sfârșit


Un poem de Dinu Flămând

iar singura vizibilitate a timpului era vântul
prin ramurile de afară

aducea uneori cu degete de copil
zgomotul râului
dinspre arini

treceau cu fulgii lor şoptiţi norii
pe chipul adolescentin al mamei

i se dăruise maternitatea
ca din senin ninsoarea

trei portocale palpitau la fereastră
în frigul intermediar

o nouă inocenţă era posibilă

iar în vreme ce amintirea îşi alăpta uitarea
viaţa continua



Iarnă la Florieni(I)

23 decembrie

24 decembrie

25 decembrie

26 decembrie


Urare


Ce am văzut iarna asta


Gând

Fug gândurile spre tine iarnă, spre pacea cu care tu le acoperi pe toate.

George Floarea