Florile de pe balcon

În vara asta, balconul meu e mai plin de flori ca oricând.

Publicitate

Un zâmbet al verii inocente

Mănăstirea Robaia

Mănăstirea Robaia se află la vreo 3-4 kilometri de Florieni(satul bunicii mele), o vizită la acest așezământ monahal este în fiecare vară pentru mine modul cel mai bun de  a mă reculege. Mănăstirea se află pe unul dintre malurile pârâului cu același nume. Există un drum pietruit ce o leagă de comuna Mușătești( în Jud. Argeș la 25 km de Curtea de Argeș pe șoseaua spre Câmpulung Muscel). O vatră de sihăstrie atestată documentar încă din secolul al XVI-lea găzduiește în zilele noastre un schit de maici unde totul este foarte bine rânduit, chiar dă impresia celor care o vizitează că se află într-un loc binecuvântat.

Florieni

Un loc în care merg în fiecare vară, parcă pentru un soi de purificare. Florieni e reperul rural de care mă simt cel mai atașat, mă leagă de el multe amintiri frumoase. Dar și pentru că acolo e de când mă știu bunica Maria.  E un loc în care îmi reamintesc ce este liniștea. Sper ca aceste fotografii să spună mai mult decât ar face-o mii de cuvinte. Voi mai posta și altele.

Q

Viață și culoare

Renașterea culorilor

Urmărim jocul norilor…

Muguri nerăbdători alintați de raze.

Când  soarele intră pentru câteva clipe după nori, ne ies în cale florile, copile ale luminii.

În iarbă, găsim picături de cer…

Florile se feresc mai bine decât oamenii de singurătate.

La lumină, renașterea culorilor se distinge cu mult mai bine.

Ramurile pomilor înfloriți sunt mâini pe care ni le întinde primăvara.

Copiii vin întotdeauna primii să întâmpine simfonia renașterii.

Această postare este darul meu pentru toate doamnele și domnițele care au vizitat și-au făcut comentarii pe acest blog.

Fac și niște nominalizări, pentru că sunt pe deplin meritate: Iolanda Bob (Andi), Roxana Soare (drawforjoy), Alina Sighete, Cristina (qristinan), Alice Diana Boboc, Mihaela Onel, Madi și Raluca.

Vă doresc o primăvară plină de lumină și culoare!

Q

O floare iubită de raze

(Q)

Cel mai prost film de desene animate

nu știu cum a ajuns

în cel mai prost film de desene animate

în care mai toate personajele sunt rele

au arme adevărate cu care trag în tot ce mișcă sau nu

cu gloanțe care văd

fără să priceapă nimic

*

nu știu cum ochii ei

în care înfricoșat sta ascuns cerul

nu au reușit să înduplece

*

stolul s-a ridicat

poartă pe aripi

cel mai pur personaj care ar putea exista

ce pentru scurt timp

a ajuns fără voie

în cel mai prost film de desene animate

George Floarea

Fotografii din 2009 (aprilie)

Ca un sfârșit de poveste…

senzația că ești omul care te naști și te risipești odată cu o toamnă

senzația că ai pierdut ceva pentru totdeauna în oceanul de frunze galbene

toți suntem botezați cu căderea frunzelor, ele recunosc huma

ridicăm privirile și brațele către cer, parcă aflăm pentru prima dată că astfel ele se luminează

astfel tot ce pierdem se recuperează  în liniștea ocrotitoare a pământului

doar noi doi și un spin rămas dovadă că am existat

pe frunzele căzute în formă de palmă

au căzut frunzele în formă de inimă

peste ele prima ninsoare

ca un sfârșit de poveste

Foto: quasiote

Text: George Floarea