Când cerul se ascunde

Când cerul se ascunde în ochii tăi şi nu-i
Nici noapte nici lumină de zi, ci violete
Dreptunghiuri de velur ca un erete
Care-a scăpat din gheare prada lui,

Când părul tău e cerul întors într-o lucarnă
Ca pe pământ furtunile lunare,
Când fulgerul e-o simplă lumânare
Şi vinul din pahar miroase-a iarnă –

Te mai aştept în încăperea goală
(De câte ori ar trebui s-o spun)
Să intri pe fereşti ca un lăstun,
Să intri-n piept ca ultima rafală.

Poem de Virgil Teodorescu

Traveling Light

Scrisoare neagră

Am avut câteva dimineți crude
cu iarbă veche. Brume imense credeam că ne
                           amestecă sufletul.
Strâns din nopți
lângă tine strânsă din zori vorbeam despre
                                    dragoste.

Și uite că otgoanele s-au desfăcut
sub privirile-ți aburite,
ai devenit ultima bancă,
ai devenit strada cu un nume de rufă,
și eu mă bucur în timp ce zgomote cad de pe ziduri,
mă bucur cu toate scorburile din suflet, așa,
în numele meu, în numele sărbătorilor pe care le-am păzit,
și nu le-ai cinstit,
degeaba vii cu întuneric în colțul surâsului,
degeaba vii cu o lacrimă desfăcută,
gata.

Poem de Vasile Vlad