Monthly Archives: decembrie 2009

Mercedes Sosa


Maurice Jarre


Madame rêve


Două anunțuri literare

*SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ

pentru publicarea volumului de versuri

VIAŢA FĂRĂ URMĂRI

de Adrian Suciu,

în tălmăcirea grafică a lui Vlad Ciobanu,

cu o prefaţă de Daniel Cristea-Enache.

Volumul, care va apărea în cursul anului 2010, la Editura Brumar din Timişoara, în condiţii tipografice de excepţie, este prima carte cu tiraj comercial care va fi publicată integral prin subscripţie publică în România după al Doilea Război Mondial. Lista de subscripţie va fi publicată în interiorul volumului, în ordinea cronologică a subscripţiei. Suma minimă de subscripţie este de 30 RON pentru un exemplar din tirajul normal, 50 RON pentru un exemplar individualizat, hors tirage, numerotat manual şi semnat de către autor, conţinând o filă de manuscris original al acestuia şi 100 RON pentru un exemplar personalizat conţinând, în plus, o gravură a artistului Vlad Ciobanu, într-un tiraj limitat strict la numărul celor care aleg această variantă de subscripţie. Suma de subscripţie acoperă preţul de producţie al exemplarului şi costurile de expediţie, logistică şi corespondenţă.

Informaţii relevante despre activitatea literară a scriitorului Adrian Suciu pot fi găsite pe site-ul personal al acestuia, la adresa www.adriansuciu.ro Autorul poate fi contactat direct, pentru orice informaţii privind subscripţia şi condiţiile editoriale de apariţie a volumului, pe e-mail-ul noone4none@yahoo.com

**USR – Uniunea Scriitorilor din Romania anunţă lansarea Concursului de volume deschis tinerilor autori, sub 35 de ani, ediţia 2010. Manuscrisele vor fi depuse la Secretariatul Uniunii Scriitorilor din România (Calea Victoriei nr.115, sector 1, Bucureşti) până la data de 15 ianuarie 2010. Un juriu al USR va premia câte un volum de poezie, proză şi eseu. Volumele câştigătoare vor fi publicate la Editura Cartea Românească.


Vânare de sine

Începând cu această postare voi face o retrospectivă personală a anului care este pe calea spre uitare. Pentru mine a fost un an plin, în care am trăit multe experiențe plăcute și am avut șansa să cunosc oameni deosebiți. Va fi o retrospectivă din imagini și mici texte explicative. Voi începe cu prezentarea unui poem pe care l-am scris la începutul anului și care s-a  bucurat de multe vizualizări pe unul dintre saiturile literare(poezie.ro).

Vânare de sine

te văd cum îți ascuți înfrigurările
cum îndeși în tolbă nopți sleite
te simt cum îți porți în colivia toracică melancolia
hrănind-o cu ecourile bătăilor inimii tale

pe umărul tău stâng singurătatea-i
un șoim devotat
câteodată el îți prinde-n cioc
transfigurările

pe mine mă pui întotdeauna
să hăituiesc umbrele copacilor
crezi că numai așa
în fiecare celulă a mea
se va face liniște

mă lași să mă pierd
prin păduri de cuvinte
să calc în rătăcirile mele
pe fructe atemporale

mereu mă întorc
de la vânătoare
cu utopia în răni
tu te întorci mereu tămăduit
și-mi lași pe buze
o lacrimă străvezie

mereu îmi spui
că asta va rămâne
îndeletnicirea noastră preferată
despre pradă nu-mi povestești niciodată

Poem de George Floarea


Jurnalul Oanei Pellea

Fără să mă laud, spun că încă din momentul în care am aflat că această carte se va lansa la Bookfest, i-am știut efectul binefăcător pe care îl va avea asupra mea. Am fost la lansarea ei, am primit chiar și un autograf de la autoare și m-am bucurat ca și cum aș fi dobândit ceva foarte prețios. O știam pe Oana Pellea în postura unei talentate actrițe de teatru și film. Știam că este fiica marelui Amza Pellea, un actor care m-a încântat în copilărie cu rolurile sale din filme. Am urmărit și două interviuri televizate foarte bune cu acestă minunată artistă și m-a impresionat bogăția ei sufletească.

Am făcut din lectura acestei cărți un eveniment personal și acum pot spune cu mâna pe inimă că am avut parte de un miracol. E cu adevărat un miracol să poți constata existența printre noi a unui om cu o aură atât de luminoasă. Acest jurnal este valoros pentru că prinde multe aspecte cruciale ale vieții dintr-o viziune matură și trecută prin filtrul unui artist însingurat dar care a păstrat o fereastră  deschisă către lume. O viziune sănătoasă într-o societate bolnavă, într-o lume potrivnică celor verticali. Oana Pellea ar putea constitui un model pentru mulți dintre cei din domeniul artistic și nu numai. Un model de a viețui în a ridica ceva temeinic având ca unic reper moralitatea.

Sunt foarte multe aspecte din cartea asta de care mă simt legat, o mare bucurie e să vezi că împarți cu un om de valoarea Oanei Pellea o viziune despre societatea în care trăiești și că avem chiar afinități elective. Am aflat și anumite aspecte ale teatrului românesc de astăzi, eu fiind un iubitor de teatru îngrijorat de decăderea acestuia din ultima vreme. Am aflat mai multe despre omul Amza Pellea de la cea mai de încredere sursă, nu-i lucru puțin. Nu voi da niciun citat din carte, ea merită citită în întregime, spun doar că sunt multe pasaje din ea ce trebuie păstrate în minte și-n suflet. Rânduri ce îi pot folosi oricărui om care este ghidat de credința în bine, adevăr și frumos.

E cartea unui om frumos și armonios care a înfruntat toate obstacolele vieții cu mijloace la vedere și cu o fantastică energie interioară, o luptătoare bravă și singuratică. La lansarea  cărții, i-am mărturisit că am văzut-o cu ceva timp în urmă în piesa „Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec și mi-a plăcut foarte mult, mi-a scris pe  a treia pagină a cărții: plecăciune. Ce aș mai putea adăuga, am avut în față pentru o clipă, o artistă înnobilată cu cele mai profunde virtuți, în față căreia voi face mereu cea mai din suflet plecăciune.

George Floarea


De iarnă

Această  postare e un dar pentru toți cei care au vizitat și au făcut comentarii pe acest blog.

Un Crăciun Fericit!

Q


În preajma sărbătorilor


Din jurnalul lui Pavel Dan

„Sunt poet uneori. Un poet trist sau vesel, un cântăreț înăbușit al cerului, al fetelor frumoase și al miilor de suferinți. Sunt poet. Uneori simt cum sufletul meu vibrează ca o coardă sonoră la toate bătăile vântului, cum trec printr-însa mii de simțiri, mii de suferinți, de nuanțe vesele, de flori ale eternului omenesc.

Stau și mă opresc cu gândurile în loc, le împrăștiu ca pe un stol de păsărele și las inima să bată, sufletul să zboare departe, în raza senină a infinitului. Simt cum mă înconjoară simțiri noi, visurile își iau zborul unul după altul, simt că mă înalț, simt că plutesc deasupra lumii, simt că sunt poet. Sunt fericit!

O clipă un ceas, poate o zi! apoi încetul cu încetul valurile mă zguduie, mă lovesc de stâncile realității, mă trezesc și caut  să înot, altfel mă acoper valurile. De-aș putea să fiu mereu poet, de-aș putea să plutesc mereu în seninul cerului albastru — ce fericit aș fi. Cât aș scrie, cât aș cânta!

Fiecare frunză, fiecare floare și fiecare colț din sufletul omenesc trebuie cântat. Trebuie. E așa de mare câmpul acesta — sufletul omenesc — și atâtea mii de flori are, mii de culori și nuanțe strălucitoare, cu petale trandafirii și cântece și ciripituri dulci. Apele suferinții, ale veseliei curg, curg gâlgâind prin desele ascunzișuri. Și sunt și fluturi veseli, zglobii și păsărele și atâtea cântece de dragoste în sufletul omenesc. Să le cânți pe toate, să le cânți — ce fericire — a cânta, a cânta, a cânta — ce fericire!”

Tulcea, 12/V  1927

Foto :  quasiote


Vis pentru iarnă

Arthur Rimbaud
Vom merge, iarna, într-un mic roz vagon, cu perne
Albastre. Pentru noi
Un rai va fi. Săruturi nebune vor așterne
Cuiburi în colțuri moi.

Tu vei închide ochii, ca ale serii umbre
Să nu le vezi rânjind
La geam, aceste rele sluțenii, nații sumbre
De draci și lupi, cu jind.

Apoi ceva simți-vei că-ți zgârâie obrazul…
Un mic sărut zburdalnic, ca un păianjen, treazul,
Îți va fugi pe gât…

„Hai caută”, vei spune, cu capul dat pe spate,
Și-un timp vom vrea să prindem această vietate
– Ce umblă, umblă atât…

Poem de Arthur Rimbaud

În tren, la 7 octombrie 1870

Traducerea Mihail Nemeș