Category Archives: love story

Și mările ne poartă acum mai departe (XIV)

Ioana Maria au fost nopți
când m-am gândit tot timpul la tine
și alături de mine a stat
pasărea rece a morții;
sau alteori,
pasărea necunoscută
care aduce pe aripile ei, nebunia.

În astfel de nopți Ioana Maria
eu am stat față în față
cu marile întâmplări ale lumii
cu moartea, cu nebunia
nopți în care m-am gândit la tine Ioana Maria
și am fost singur și gol în lumina dureroasă a lunii
care de pe cer îmi sugea sângele picătură cu picătură
și mă lăsa zorilor palid, pierdut.

În diminețile următoare tu mă vedeai
cum veneam la suprafața zilei
ca din străfunduri oceanice
și uitându-te la mine, spuneai: ești palid.

Da Ioana Maria, eram palid
și de câte ori am să mă gândesc la tine am să fiu palid
toată viața mea.


Poem de Geo Bogza

Ultima oară

Acum trei ani, pentru ultima oară, ai uitat
De tine ți-ai întins mâna, numai gingășie,
Să-mi atingă părul, să-mi mângâie
Obrazul, gâtul. Mi s-a tăiat răsuflarea: am sperat

C-am mai putea reveni, am crezut că te-ai putea
Întoarce. Te-ai întors, apoi încă o dată la vorbăria
Ta cu tânărul de care te-ai arătat,
Față de toți prietenii noștri, atât de încântată

Toată după-amiaza. Și ți-ai amintit că lunga
Dragoste nutrită pentru mine s-a schimbat. Ți-ai aruncat
Brațele în jurul gâtului său, l-ai sărutat, iar apoi
Mi-ai spus că ești gata de drum și am plecat.

Poem de W. D, Snodgrass
Traducerea Ioan A. Popa


Pequeño vals vienés


Rememorare umilă

Nu știu dacă mă crede cineva dar noaptea aceea

era caldă și limpede și mănușile de pe masă încă erau

pline de somnul degetelor tale și clopoțelul

adus când afară fulguia mereu și mereu ne spunea

povești cu portocale cu pescăruși cu o fotografie

în care urma să ne așezăm unul lângă altul pe țărm

privind o corabie mică îndreptată spre noi













și s-a făcut dimineață geroasă

















nu știu dacă mă crede cineva dar noaptea aceea

era caldă și limpede

























Poem de Petre Stoica din volumul ,,O nuntă de cenușă”(1977)


















				

Dramă în parc

Poem de Geo Dumitrescu

Femeia avea ochi obosiți și buze de anilină;
îi număram indiferent degetele mâinii reci.
Era frig, târziu, minutele defilau seci
și ne privea de sus, cu capul gol, o lună plină.

Grădina publică era tristă și goală;
toamna beată își pierduse toate vanitățile.
Liceanul cu coșuri și elanuri pesimiste
se uita la cer și concepea cine știe ce poezie banală.

Mă gândeam tot mai încăpățânat la Violaine-
era atât de departe de București…
Femeia de alături se socotea totuși prezentă
și mă întreba profesional: „Mă iubești?”

Era preferabil să fi fost beat, nebun,
sau să fi avut măcar o sută de lei;
singurătatea era mai ieftină
chiar decât îmbrățișările ei…

Femeia avea ochi obosiți și buze de anilină;
aș fi putut să o sărut până dimineața-
dar ea voia bani și eu vream să fiu singur…
Era acesta un motiv pentru ca vreunul din noi
să-și ia viața?

Eram dezgustat profund, Dumnezeu să mă ierte-
liceanul plecase; luna goală zâmbea cu fantezie.
Cel puțin era liniște, femeia – bună și calmă…
… Când m-am trezit, banca era dură și eu nu mai
aveam pălărie…


Almost a kiss


The woman


Hai

Hai să dormim, iubito, pe podea.
            Geamă bolnav de gelozie patul.
Vreau să te simt intrând sub pielea mea
ca într-un cort
     unde-ți  voi fi
amantul.
Câtă lumină înclini de la genunchi!
         Cât aer pui cu sânii în mișcare!
să sufăr plin de seve ca un trunchi
   de tei, răpus de tânăr
din picioare.
Azi pentru prima dată-am priceput
        până la genă raiul și pustia,
cât de ușor e Stixul de trecut
  în barca ta de coapse,
arămie.


Poem de Eugen Cioclea

When things explode


Adam Mickiewicz – Îndoiala

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte,
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde;
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori totuşi simt far’să vreau, că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun;
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale,
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale;
Şi-atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?

Sănătatea să-ţi apăr, eu şi viaţa mi-aş da,
Aş intra şi-n infern pentru liniştea ta;
Căci în inima mea nu-i dorinţă mai vie
Decât pace să ai şi trupească tărie.
Şi atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Când pe mâinile mele-ţi cobori a ta palmă,
O plăcută simţire mă-nvăluie, calmă,
Parcă viaţa-ntr-un somn liniştit mi-o sfârşesc;
Dar de-a inimii repezi bătăi mă trezesc
Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Iar când strofele-acestea le-aşternui pentru tine,
N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine;
Ci, uimit, nici măcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime,
Şi mă-ntreb cine-a vrut, ce scrisei să-mi inspire?
Asta-i prietenia sau e, poate, iubire?

Traducere de Miron Radu Paraschivescu