Category Archives: love story

The woman

Anunțuri

Hai

Hai să dormim, iubito, pe podea.
            Geamă bolnav de gelozie patul.
Vreau să te simt intrând sub pielea mea
ca într-un cort
     unde-ți  voi fi
amantul.
Câtă lumină înclini de la genunchi!
         Cât aer pui cu sânii în mișcare!
să sufăr plin de seve ca un trunchi
   de tei, răpus de tânăr
din picioare.
Azi pentru prima dată-am priceput
        până la genă raiul și pustia,
cât de ușor e Stixul de trecut
  în barca ta de coapse,
arămie.


Poem de Eugen Cioclea

When things explode


Adam Mickiewicz – Îndoiala

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte,
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde;
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori totuşi simt far’să vreau, că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun;
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale,
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale;
Şi-atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?

Sănătatea să-ţi apăr, eu şi viaţa mi-aş da,
Aş intra şi-n infern pentru liniştea ta;
Căci în inima mea nu-i dorinţă mai vie
Decât pace să ai şi trupească tărie.
Şi atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Când pe mâinile mele-ţi cobori a ta palmă,
O plăcută simţire mă-nvăluie, calmă,
Parcă viaţa-ntr-un somn liniştit mi-o sfârşesc;
Dar de-a inimii repezi bătăi mă trezesc
Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Iar când strofele-acestea le-aşternui pentru tine,
N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine;
Ci, uimit, nici măcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime,
Şi mă-ntreb cine-a vrut, ce scrisei să-mi inspire?
Asta-i prietenia sau e, poate, iubire?

Traducere de Miron Radu Paraschivescu

Petra

 

nu știu în ce măsură poate aprecia un copil
frumusețea unei femei
dar nu cred că aveam mai mult de cinci ani
când am devenit fascinat de una dintre mătușile mele
am fost puternic influențat de filmele alb-negru
pe care le vedem la televizor fără să înțeleg nimic
totuși atras de actrițele ce semănau cu niște păpuși
tocmai scoase din cutie
așa era și tanti petra parcă ieșită din spatele ecranului
nici părul ei complet alb nu era un motiv să nu o admir
la șaizeci de ani femeia asta nu mi se părea cu nimic
mai prejos decât marilyn ori greta
de câte ori venea în vizită mă așezam într-un loc
de unde o priveam cu atenție nici prea departe însă
nici de foarte aproape eram într-o mare măsură intimidat
când mi-am făcut curaj am întrebat-o când o să apără
în filmele de la tv și nu mi-a zis nimic doar a zâmbit
nu ai fi zis că locuia în ferentari și că era casnică
de când s-a măritat cu gheorghe g. gheorghe
maistru tipograf la combinatul poligrafic de la casa scânteii
viața ei tihnită cu bărbatul care o diviniza
programul ei zilnic care începea cu gimnastica de dimineață
și continua cu o curățenie temeinică a casei și a curții
astea să fi fost o parte dintre secretele frumuseții ei
rujul a cărui nuanță de roșu nu contrasta niciodată cu hainele
ce îi veneau perfect și cu accesoriile foarte bine alese
rochiile ei de vară erau întotdeauna cu picățele albe
de diferite dimensiuni pe incredibile nuanțe de albastru
părul mereu cu bucle perfecte ce sfidau vântul


dincolo de neobișnuita ei frumusețe poate că purta cu ea
ceva rece izvorât din neîmplinirea de nu fi avut măcar un copil
iar când soțul i s-a dus totul în făptura ei s-a spulberat
o bătrână cu ochii pierduți și des înlăcrimați
(am scris rândurile acestea nu din teama de a uita)

de George Floarea


Podul Cotroceni

În apa galbenă a Dâmboviței m-am privit.

Era, cred, toamnă și mă credeam student.

Credeam că te iubesc, că ești nebună

De mine.

*

Eram așa cum sunt: gălbui, nedefinit.

Orașul tot se urinează-n mine.

Dar nu îmi pasă.

*

Ai vrut să mori. Am vrut

Să simt cum mâna

Mi se desprinde și plutește peste case. Și că rămâne

O mână galbenă în loc.

*

În apa Dâmboviței m-am privit.

Ce dacă era toamnă! Ce dacă aveam frunze

De soc și de arțar pe față!

Poem de Alexandru Mușina.


Pe balcon

 

Stau amândouă și priveau cum zboară rândunele:
Una cu păr de smoală și pală, iar cealaltă
Cu părul blond și roză, și-n voaluri laolaltă,
Ce unduiau ca norii, făcând una cu ele.
*
Și leneșe amândouă, ca niște asfodele,
În timp ce luna moale se înălța rotundă,
Sorbeau prelung a serii emoție profundă
Și fericirea tristă a inimii fidele.
*
Cu brațele lipite de taliile suple,
– Cuplu ciudat, cu milă față de alte cuple –
Visau junele dame, stând în balcon ca-n ramă.
*
Și-n spate, în alcova scăldată-n lux și sumbră,
Emfatic, cu aspectul de tron de melodramă,
Plin de miresme, Patul stă desfăcut în umbră.
*
Poem de Paul Verlaine ( din ciclul „ Les amies – Scène d’amour sapphique”)
Traducerea  Gabriel Pârvan