Monthly Archives: februarie 2010

Diana Geacăr – Frumusețea bărbatului căsătorit

Am  fost vara trecută la lansarea acestei cărți, pentru că am citit pe saitul clubliterar poemul din debutul ei (Obiectepierdute) pe care l-am găsit inspirat. Fără pretenția că am să fac un exercițiu critic, am să ofer impresiile mele despre acest volum de poezie al tinerei Diana Geacăr. Ea se află la a doua carte, debutul a fost în 2005 cu „bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră”.

Exista pericolul ca în afară de poemul de care vă spuneam, cartea să nu-mi ofere ceva la fel de consistent. Dar nu a fost așa, am descoperit o poetă care deține suficiente mijloace stilistice ca să ne poată mențină atenția trează pe parcursul întregii lecturi a cărții. Sunt elemente surprinzătoare care apar din când în când, e ironie fină împletită cu autoironie și trimiteri livrești bine alese.

E în  poezia Dianei multă interiorizare, dar nu cea de tip imploziv a depresiilor puternice, mai degrabă un soi de detașare sănătoasă. (Într-un spațiu în care/nu mai vrea nimeni. Într-un spațiu în care/ privirile libidinoase n-ajung. – din poemul Obiectepierdute) Multe texte au aerul unor fragmente de confesiune, cititorului i se  deschide o fantă prin care poate avea premisele întelegerii universului care i se oferă.(Toată seara i-am urmărit cu privirea trupul slab și rătăcit,/imaginându-mi lucruri pe care/în mod normal nu vreau să le recunosc. ) Ca în mai toate cărțile de poezie contemporană pe care le-am citit în ultima vreme și aici sunt delimitate trei părți: Frumusețea bărbatului căsătorit, Atașamente și Dust bunnies(ramificat  „În căutarea propriului discurs” și „Zoolocatarii”).

Prima parte (Frumusețea bărbatului căsătorit) are toate elementele unei scrieri bine articulate, un intimism de substanță care nu-și propune să șocheze, ci mai degrabă să transmită.(Frumusețea pune în mișcare, pe căi naturale,/ energia personală. Și ce e mai natural decât tăcerea.)

În a doua parte (Atașamente) asistăm la unele schimbări ale discursului și atmosferei, aici detașarea e mai pregnantă, asta și pentru că ne aflăm într-un mediu artificial (corporate) care  impersonalizează.(M-am oprit într-un parc pentru copii/să-mi șterg ochelarii de rimel,/să mănânc o banană – au fost o groază/de ședințe și proiecte, eu/dacă tot trebuie să te încui undeva,/ m-am încuiat în baie – să mă gândesc/ despre ce voi vorbi astăzi. Am ajuns prea devreme/pentru ședința de terapie.

În ultima parte (Dust bunnies) au loc niște schimbări evidente, în primul rând, se renunță la acel stil puternic confesiv, parcă totul se răcește. Predomină un mediu steril, unul în care comunicarea nu mai are  loc .(Un vis din care/nu-mi mai amintesc decât /senzația: un băiat care, având deja o iubită, mă/plimba cu mașina prin întuneric, atât de fascinat încât/uita să mă atingă)

„Frumusețea bărbatului căsătorit”  e cartea  care ne apropie de poezie fără a ne-o livra ca pe un produs manufacturier, exact ce-și poate dori mai mult un cititor de poezie. Din păcate, așa cum spunea pe blogul personal Radu Vancu, există prea puține reacții legate de această carte(am găsit în spațiul virtual doar una, a  lui Octavian Soviany), consider că merita  mai multă atenție.

Q

Publicitate

Stradivarius

Gheorghe Tomaziu, Maison sur les collines, Balcic

Cine a bătut în noapte lucitoare cuie
să-și prindă haina plină de lumină?
Pe apa morții către sursa lină
viori cu gâtul ridicate suie.
Bună dimineața în struna ta – Cine poate înțelege
călătoria cu valuri la subțioară?
Ce lege neștiută va culege
struna ușoară?
Nu vine nimeni nu mai pleacă
și-n așteptare meșterul tâmplar
din cercuri de tulpina mai cioplește oleacă
pentru auz un proaspăt mădular.
Ceva cum e antena de albină ori furnică
prin care cugetul de-a dreptul să patrundă,
cu vântul sparte la muchii se despică
miezul să apară tânăr fremătător de undă.
Tot prin cântare a trecut la pas
prin toamnă-vară timp nedefinit
marele – voinicul – contrabas
spre locul calm de odihnit.
Suntem matrozi desprinși din lumea întreagă
o stea pătată cu pamânturi rare, moi,
face podoabă cu vechi locuri din vetre, de la noi,
să înflorească pânze, corabia dezleagă.

Poem de Constant Tonegaru

Scriitori români care au trecut prin închisorile comuniste

Litera T

Păstorel Teodoreanu(1894 -1964)

Liviu Teodoru

Gheorghe Tomaziu (1915 – 1990)

Constant Tonegaru (1919 – 1952)

William Tutok

Sandu Tudor (1896 – 1962)


Fotografii din 2009 (octombrie-prima parte) – răsărit/apus


Sax no end


Aproape de zece

Ediția (a X-a) din 17 februarie a Institutului Blecher promitea  încă dinainte să se desfășoare să fie una reușită. Asta pentru că ne propunea doi autori interesanți, e vorba de Teodor Dună și Augustin Cupșa. Teodor Dună ne-a citit șapte poeme din volumul său recent apărut la Cartea Românescă și care se numește „de-a viul”. Lansarea acestei cărți va fi pe 3 martie la Clubul Țăranului(Muzeul Țăranului Român) începând cu ora 18. Augustin Cupșa a citit fragmente dintr-o nuvelă care se numește „Profesorul Bumb și macii suedezi”.

Teodor Dună i-a convins pe mai toți cei  prezenți că scrie o poezie bună, iar cei care îi cunoșteau bine și primele două cărți „Trenul de treieșunu februarie”(2002) și „Catafazii”(2005) au remarcat progrese evidente atât în ce privește cristalizarea stilului său, cât și în ce privește o mai bună concentrare a poemelor în jurul temei alese. Pot spune, ca impresie personală, că am avut în față un poet care merită citit, urmează să-mi procur cartea și vorbesc mai pe larg despre asta.

Proza lui Augustin Cupșa a fost în general apreciată de cei prezenți, au fost și câteva semnalări ale unor „stridențe” stilistice. Și eu am conștientizat că am în față un autor cu un bun potențial de prozator.

Și de această dată Institutul Blecher s-a bucurat de un public avizat, fie că vorbim de alți scriitori sau doar de iubitori de literatură. Au vorbit critic, dar și admirativ despre textele citite Ion Zubașcu, Octavian Soviany, Miruna Vlada, Adrian Diniș, Dumitru Bădița și Florin Caragiu. Au mai fost în sală Dana Banu, Victor Potra, Aida Hancer, Gelu Vlașin, Stoian G. Bogdan, Ana Toma, Gabriel Daliș  și Andra Rotaru.

Claudiu Komartin poate avea primele motive de mulțumire, proiectul lui dă bune semne de maturizare. A fost o ediție reușită, aproape de nota zece.

Q

Postez aici și un poem dintre cele prezentate de Teodor Dună, e vorba de poemul care dă și numele cărții.

de-a viul


abia trecut prin miezul nopții

și eu înspăimântător de viu.

viața a o mie de oameni a năvălit în mine.

atât de viu, că o sută de vieți

au rămas în afara mea, înfășurate.


și apoi viața a încă o mie de oameni

și apoi viața peretelui, viața

lemnului, viața carcasei, toate se năpustesc

spre mine și mă umplu.


și orice este viu și orice a fost viu

își fac loc în mine și mă înconjoară.

viața mea e de neoprit. împânzește străzile, blocurile.

și totul începe să clocotească de viață.


și atâtea straturi de viu mă înconjoară,

că sunt acum la un kilometru de jur împrejur.


și nimeni mai plin și mai trecut

prin miezul nopții decât mine

și nimeni mai pregătit și mai înfășurat în vieți

ca-ntr-o mie de pieli.

îmi desprind mâinile de corp,

viața se învălmășește în jurul meu,

îmi ridic mâinile și toate viețile lor se varsă în mine

ca-ntr-un canal.


viul ăsta de o sută de tone spulberă orice,

străpunge carcasele,

străpunge cimentul și totul clocotește de viață:

asfaltul respiră, lemnul respiră, miezul nopții respiră.

și chiar dacă nu e nimeni în jur,

lumea fierbe de viață cu nimeni în ea.


acum, când viața mea nu mai cunoaște margini,

îmi ridic mai mult mâinile, îmi desfac degetele

și blocurile își scuipă  temeliile și tâșnesc

înnebunite prin aer

și la o sută de metri deasupra pământului

explodează ca mii de artificii.


O fotografie din arhiva personală

O fotografie din 7 decembrie 2008  în care apare o formațiune ciudată de nori. Asta s-a întâmplat în partea de vest a Bucureștiului. Fenomenul nu a durat foarte mult, dar după cum se observă, a fost spectaculos.

Q


Institutul Blecher (XI) – invitație

Institutul Blecher vă invită la a XI-a sa ediție ce va avea loc în Sala Oglinzilor de la sediul USR (Calea Victoriei nr. 115). Asta se va întâmpla miercuri 24 februarie începând cu ora 18. Invitați sunt scriitorii Marin Mălaicu-Hondrari și Gabriel Daliș.


Basarabia go home

da așa e mai bine

ultima oară când ne-am

văzut erai tristă că plec

și totuși tu ai plecat prima

eu îți făceam cu mâna

când troleul te ducea

eu îmi dezlipeam posterele

cu Jim de pe pereți

eu îmi făceam bagajele

și mă gândeam la tine

la mușcăturile de pe urechi

la zgârieturile de pe spate

eu beam și ți-am promis

că nu mai fumez iarbă

eu ți-am promis că totul

va fi bine ce bine ar fi

să pot să am grijă de tine

mi-ai zis

da și coboram

scările și pe pereți am

văzut Basarabia go home

și am înjurat și am dat

cu pumnul în perete

și am zis

I’ll be back

Poem de Alexandru Vakulovski ( din antologia „Noua poezie basarabeană”)

Alexandru Vakulovski trebuia să depună astăzi jurământul de credință pentru a deveni cetățean cu drepturi depline al României. Deși a primit invitație pentru a se prezenta la această ceremonie, prin „grija” unor inepți de la consulatul României de la Chișinău i-a fost refuzată cererea de viză. Ce mai pot spune, trăim într-un stat absurdo-mafiot care ne oferă prin reprezentanții lui dese acte de imbecilitate și nesimțire. Revoltător!

Q


Cinematografia românească nu fluieră a pagubă

Poster Eu când vreau să fluier, fluier

Cinematografia românească se bucură în acest moment de un nou triumf. La recent încheiatul Festival de la Berlin (11-21 februarie) filmul lui Florin Șerban „Eu când vreau să fluier, fluier” a primit două premii importante. E vorba de Marele premiu al juriului(Ursul de argint) și distincția „Alfred Bauer”, oferită pentru noi perspective în arta cinematografică. Ziarul  The Guardian spune despre acest film că este „o bijuterie de debut în lungmetraj”. Cu această performanță Florin Șerban își aduce încă de la debut contribuția la întărirea  imaginii foarte bune pe care o are noul val din cinematografia românească. Realizările acestor oameni sunt cu adevărat deosebite dacă luăm  în considerare și bugetele infime de care au parte. Din distribuția filmului „Eu când vreau să fluier, fluier” fac parte actorii Ada Condeescu, George Piștereanu, Clara Vodă și Mihai Constantin.

Q


Cel mai prost film de desene animate

nu știu cum a ajuns

în cel mai prost film de desene animate

în care mai toate personajele sunt rele

au arme adevărate cu care trag în tot ce mișcă sau nu

cu gloanțe care văd

fără să priceapă nimic

*

nu știu cum ochii ei

în care înfricoșat sta ascuns cerul

nu au reușit să înduplece

*

stolul s-a ridicat

poartă pe aripi

cel mai pur personaj care ar putea exista

ce pentru scurt timp

a ajuns fără voie

în cel mai prost film de desene animate


George Floarea