Am fost vara trecută la lansarea acestei cărți, pentru că am citit pe saitul clubliterar poemul din debutul ei (Obiectepierdute) pe care l-am găsit inspirat. Fără pretenția că am să fac un exercițiu critic, am să ofer impresiile mele despre acest volum de poezie al tinerei Diana Geacăr. Ea se află la a doua carte, debutul a fost în 2005 cu „bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră”.
Exista pericolul ca în afară de poemul de care vă spuneam, cartea să nu-mi ofere ceva la fel de consistent. Dar nu a fost așa, am descoperit o poetă care deține suficiente mijloace stilistice ca să ne poată mențină atenția trează pe parcursul întregii lecturi a cărții. Sunt elemente surprinzătoare care apar din când în când, e ironie fină împletită cu autoironie și trimiteri livrești bine alese.
E în poezia Dianei multă interiorizare, dar nu cea de tip imploziv a depresiilor puternice, mai degrabă un soi de detașare sănătoasă. (Într-un spațiu în care/nu mai vrea nimeni. Într-un spațiu în care/ privirile libidinoase n-ajung. – din poemul Obiectepierdute) Multe texte au aerul unor fragmente de confesiune, cititorului i se deschide o fantă prin care poate avea premisele întelegerii universului care i se oferă.(Toată seara i-am urmărit cu privirea trupul slab și rătăcit,/imaginându-mi lucruri pe care/în mod normal nu vreau să le recunosc. ) Ca în mai toate cărțile de poezie contemporană pe care le-am citit în ultima vreme și aici sunt delimitate trei părți: Frumusețea bărbatului căsătorit, Atașamente și Dust bunnies(ramificat „În căutarea propriului discurs” și „Zoolocatarii”).
Prima parte (Frumusețea bărbatului căsătorit) are toate elementele unei scrieri bine articulate, un intimism de substanță care nu-și propune să șocheze, ci mai degrabă să transmită.(Frumusețea pune în mișcare, pe căi naturale,/ energia personală. Și ce e mai natural decât tăcerea.)
În a doua parte (Atașamente) asistăm la unele schimbări ale discursului și atmosferei, aici detașarea e mai pregnantă, asta și pentru că ne aflăm într-un mediu artificial (corporate) care impersonalizează.(M-am oprit într-un parc pentru copii/să-mi șterg ochelarii de rimel,/să mănânc o banană – au fost o groază/de ședințe și proiecte, eu/dacă tot trebuie să te încui undeva,/ m-am încuiat în baie – să mă gândesc/ despre ce voi vorbi astăzi. Am ajuns prea devreme/pentru ședința de terapie.
În ultima parte (Dust bunnies) au loc niște schimbări evidente, în primul rând, se renunță la acel stil puternic confesiv, parcă totul se răcește. Predomină un mediu steril, unul în care comunicarea nu mai are loc .(Un vis din care/nu-mi mai amintesc decât /senzația: un băiat care, având deja o iubită, mă/plimba cu mașina prin întuneric, atât de fascinat încât/uita să mă atingă)
„Frumusețea bărbatului căsătorit” e cartea care ne apropie de poezie fără a ne-o livra ca pe un produs manufacturier, exact ce-și poate dori mai mult un cititor de poezie. Din păcate, așa cum spunea pe blogul personal Radu Vancu, există prea puține reacții legate de această carte(am găsit în spațiul virtual doar una, a lui Octavian Soviany), consider că merita mai multă atenție.
Q
Q-zone 