aducea uneori cu degete de copil
zgomotul râului
dinspre arini
treceau cu fulgii lor şoptiţi norii
pe chipul adolescentin al mamei
i se dăruise maternitatea
ca din senin ninsoarea
trei portocale palpitau la fereastră
în frigul intermediar
o nouă inocenţă era posibilă
iar în vreme ce amintirea îşi alăpta uitarea
viaţa continua
Khaghani a fost fiul unui tâmplar și al unei sclave creștine. S-a născut în Shamakhi, din regiunea Shirvan(azi în Azerbaidjan). Unchiul său, medic, la îndrumat către știință. A murit la Tabriz unde a trăit într-o pioasă sihăstrie. Panegirist, a dat strălucire acestui gen, printr-o imaginație strălucitoare și un înnăscut talent poetic.
Socoata vieții
O, măria ta, Stăpâne,
fă-ne socoteala vieții,
trage-o linie pestriță
cu cerneala neagră-albă!
În afară de această
linie de nopți și zile —
care-i roada și folosul
ce ți-l dă seraiul ăsta
strângător de hârci și inimi?
Lumea asta e o masă
de ospăț și fiecare
-nghițitură e otravă.
Viața e un vis și moartea
îi este tălmăcitoare.
Traducerea George Dan
Savantul-poet Omar Khayyam s-a născut în Nișapur, unde după moartea sa, persanii i-au ridicat un monument funerar ale cărui arcuri sugerează traiectoriile aștrilor. El a fost cunoscut în timpul vieții sale și chiar și o perioadă după moarte din postura de savant filosof, discipol al lui Avesina. Din postura de matematician, astronom și medic la curtea lui Malekșah a lăsat un celebru tratat de algebră(în limba arabă) și a colaborat la reforma calendarului iranian. În anul 1074 a întemeiat un institut astronomic care a ființat până în anul 1092.
Reputația sa de mare poet s-a impus cu timpul, astronomul care după ce calcula crugul planetelor își lua din când în când răgazul de a cizela rubaiatele ce aveau să-i aducă laurii nemuririi. Omar laudă vinul interzis de preceptele islamice, proslăvește hoinăreala liberă si lipsită de griji a dervișilor și înfierează ipocrizia clerului islamic. Din această cauză ele au circulat mai multe secole pe sub mână, ferite de privirile celor care impuneau drastice canoane religioase. Abia în secolul al XIX-lea prin traducerea făcută de E. Fitzgerald în engleză, rubaiatele au cunoscut consacrarea universală. Ele sunt astăzi preluate în mai toate limbile pământului, făcându-l pe Khayyam unul dintre cei mai cunoscuți poeți.
Am ales zece rubaiate care sper să fie edificatoare:
*
Noi și vinul și iubita-n colțul ăsta de ruinuri,
fără gând de mântuire, fără temere de chinuri,
duh și trup, ulcea și haină-n drojdie de vin s-adapă —
slobod sunt, scăpat de-acestea: Aer, Foc, Pământ și Apă!
*
Fiecare firimitură de pământ avut-a viață:
fost-a chip-de-soare, fost-a chip-de-lună ce răsfață.
Firul colbului pe chipul dragei șterge-l lin: odată
firul colbului acesta fost-a chip de mândră fată.
*
Doar o clipă îmbinarea de stihii te ocrotește
Du-te și petrece-ți viața, chiar când lumea te mâhnește.
De-nțelepți s-asculți, căci trupul, în adâncu-i miez când crapă,
e doar pulbere și boare, flacără și strop de apă.
*
Amfora-asta-a fost ca mine un nebun de dor și jale,
rob gemând în lanțuri negre: cârlionții dragei sale.
Toarta asta de pe gâtul amforei a fost odată.
braț încovoiat pe după gingașul grumaz de fată.
*
Când plesnesc bobocii-n floare, pași pe mal de râu să-ncetini
către marginea câmpiei, cu vreo doi sau trei prieteni
și iubita ca o zână. Adu-ți, plin cu vin, ulciorul:
cine-o bea din zori, n-o duce, de moschei și temple dorul.
*
Adu-mi ăst rubin în cupa de cleștar, cu dulce șopot,
adu-mi ăst prieten-sfetnic al oricărui om ce-i slobod!
Întrucât durata lumii pământene-i precum valul,
precum vântul care trece — adu-mi, plin de vin pocalul!
*
O, prietene, trecutul lumii, oare, te frământă?
Pentru ce-n zadar îți chinui gândul, inima plăpândă?…
Vesel fii, petrece-ți viața, și de gânduri să te scuturi,
căci n-a stat la sfat cu tine lumea dintru începuturi!
*
Bea din băutura asta, care-i veșnicia vieții,
bea comoara de plăcere, bea văpaia tinereții!
Arde-n vâlvătăi ca focul viu, pe dinlăuntru arde,
dar priește întristării, apă vie-i pentru moarte.
*
Dacă-n lume sunt statornic pe-o vecie de-o clipită
e păcat să stau eu fără băutură și iubită.
Rai și iad? Speranță, teamă? Vechi și nou? Cu vorbe plouă.
Când o să mă duc, ce-mi pasă dacă lumea-i veche, nouă?…
*
O, Khayyam, de băutură beat când ești, să fii ferice!
Dacă ai un chip-de-roză lângă tine, fii ferice!
Cum răsplata lumii noastre-i a neantului matrice —
mort să mi te-nchipui, însă, cum ești viu, să fii ferice!
Traducerea George Dan
Am avut ceva temeri legate de faptul că miercuri seară se mai desfășurau două evenimente literare, totuși s-au dovedit neîntemeiate, a XIII-a ediție a Institutului Blecher s-a desfășurat în cele mai bune condiții, cu alți iubitori de literatură care și-au făcut apariția pentru prima dată pe lângă cei deja ce sunt prezențe obișnuite. Acest club de lectură inițiat de poetul Claudiu Komartin devine tot mai cunoscut în rândul celor atașați de fenomenul literar și de reprezentanții literaturii contemporane. Au citit scriitorii Adrian Suciu și Victor Potra. S-a renunțat la „obiceiul” de a se citi poezie înainte, astfel că Victor Potra a citit un consistent text în proză (l-aș numi chiar o nuvelă) intitulat „Plămâni”, lăsându-i lui Adrian Suciu ocazia de a ne citi din poezia sa la final. Adrian Suciu a citit un grupaj de poeme din volumul său în pregătire intitulat „Viața fără urmări”, pentru care a făcut o supscripție publică ce îi va oferi șansa de a putea publica în condiții foarte bune acest volum. Am înțeles că această supscripție a fost un succes și cartea se va tipări în curând, fiind foarte posibil să apară în aprilie.
Proza citită de Victor Potra i-a captat pe cei prezenți chiar dacă comentariile care au urmat au scos în evidență și unele deficiențe ale acestui text.
Adrian Suciu a citit cu multă dezinvoltură poemele sale, s-a văzut că este demult familiarizat cu conceptul de lectură publică. Am văzut pe chipul său bucuria de transmite și de a-și constitui legături solide cu audiența sa.
Au comentat textele celor doi autori, scoțând în evidență atât aspectele pozitive, cât și cele negative, următorii: Dumitru Bădița, Mihai Duțescu, Octavian Soviany, Iulia Cucu, Antonia Dragomir, Traian Rotărescu, Ștefan Ciobanu, Augustin Cupșa, Leonard Ancuța și Claudiu Komartin( care are și rolul de moderator). De două ediții Gabriel Daliș scrie o cronică a acestui eveniment pe care o puteți găsi pe blogul dedicat Institutului Blecher. I-am mai remarcat în public pe Gabriela Toma, Cosmin Perța, Dana Banu, Laura Markovski, Eugen Bot și Ana Toma (care face și niște pe fotografii foarte frumoase pe care le puteți găsi tot pe blogul Institutului Blecher).
Așa că a XIII-a ediție a Institutului Blecher nu a fost cu ghinion, pot spune fără să greșesc că a fost încă o întâlnire reușită.
Q
Au trecut 30 de ani de atunci. A fost momentul în care am aflat ce sunt, am fost pentru prima dată conștient de mine și de locul unde sunt. Trebuia să adoarmă un om ca altul să se trezească. Acesta e primul moment care mi-a rămas clar în amintire, aveam doar 3 ani și jumătate. S-au mai întâmplat multe de atunci pe care nu mi le amintesc.
o pâclă în care mahalaua este învăluită
scufund biscuiți în formă de stea și de semilună
unul câte unul în laptele cu cacao
bătrânul pe pat cu capul pe două perne
privește în gol
parcă așteaptă ceva
nu vrea să ne mai jucăm
de-a tractorul
dincolo de mica fereastră
ceața e un efect cinematografic
soneria
au venit gunoierii
duce ligheanul uzat cu cărbuni nearși
amețeală
se sprijină cu una dintre mâinile lui mari
de un stâlp de la intrarea
în micul umbrar
unde vara se pune masa
nimeni nu-i poate opri căderea
pe canapea
doarme
îl sărut pe obrazul rece
la un alt capăt al lumii
a murit o pasăre
George Floarea
o lumină albastră îi traversa chipul. îi era cumva ruşine să trăiască.
avea dexteritatea marilor inventatori de iluzii. stranietatea celor nefericiţi din naştere.
se lăsa consumat cu uşurinţă privit pe îndelete descifrat cu îngăduinţă.
regele vastelor teritorii de fum. obraznicul arlechin al principeselor decrepite.
avea atâtea cuvinte încât ţi se făcea rău ascultându-l. aerul se rarefia.
un cimitir ambulant în care trăiau oameni cu feţe de lut. un vânzător de nevroze pentru blazaţi.
…
din politeţe se poate muri la fel de bine ca din viaţă. vine o zi când găseşti motive să ucizi şi ucizi.
fără blândeţe. fără teamă. fără întrebări. loveşti scurt şi pleci. sau dai foc omenirii cu graţie şi simplitate.
în urmă rămâne o cenuşă de om. din cenuşa de om se nasc cele mai vii şi luminoase poeme.
când scrii e semn că undeva pe parcurs s-a întâmplat cel puţin un accident sau o crimă.
nu poţi să scrii fără cadavre în sertar fără nebunia sinucigaşului în serie
fără masca înşelătoare a omului-înger.
…
noi suntem dintre cei care aprind luna ziua în amiaza mare.
noi suntem oameni ai nopţii şi fiare dezlănţuite ale lunii.
ţara noastră e dincolo de pământul acesta.
respirăm odată cu el odată cu poemul-marionetă
cel care ne-a pus lacăte grele şi ne-a vândut prin lume drept inocenţi.
ne-au cumpărat la întâmplare zarzavagii copii neatinşi de sălbăticie
adolescenţi cu plete fosforescente şi aripi de ceaţă
femei şi bărbaţi singuratici cu vieţi exemplare şi triste.
suntem prizonierii poemului-marionetă. viaţa e departe de noi.
stă ascunsă şi rânjeşte sinistru din spaţiile albe ale versurilor
scrise de noi trăite de alţii
ascultă acest text în lectura autoarei
Poem de Dana Banu
 | velveteenboard la Își mai amintea doar numele… |
 | lumeanoastramagica la Răul |
| quasiote la atac moartea |
 | white noise la atac moartea |
 | Mădălina lu' Cafanu la atac moartea |
 | tomtom la Poezie persană – Omar Kh… |
| Mădălina la Almost a kiss |
| quasiote la Inscape |
Q-zone 