În loc de postfață

Nu trece timpul. Sau trece? Mai contează?
Oricum, deasupra Maternității
Când ne-am născut nu strălucea nicio rază.
Ai diavolului, nu. Nici ai divinității.

Doar ai clipei: încăpătoare
Ca o valiză, ca o cisternă, ca un muzeu.
Dar nu-ți fie teamă, nimeni nu moare!
Nici măcar eu,

Mai fragil și mai ghinionist ca un cristal
Lovit cu cotul, din neatenție, pe o tarabă
Sau pe un raft din Magazinul Universal.

Doar trecem, lichid vâscos, fără grabă
Și cumva indiferent,
Dintr-un recipient în alt recipient

Poem de Alexandru Mușina (1954 – 2013)

de pe corabie

vine o vreme a cireșelor putrede

vine un timp al augustei antoniniana

timp nesfârșit indecent

de pe corabie fă-mi semn pentru ultima oară

 

noi avem dinți falși ei au numai și numai

dinți adevărați – ei au întotdeauna dreptate

și ne vor roade oasele ca și cum ar mirosi pe îndelete

patru cinci petale de trandafir în aprilie

 

dacă aș putea să-ți spun cât de mult te iubesc

nu știu nimic despre tine „aliorul și mătrăguna

îmi sunt mai aproape” un timp nesfârșit indecent

de pe corabie fă-mi semn pentru ultima oară

 

Poem de Virgil Mazilescu

Peter Gabriel – Mercy Street

Institutul Blecher(78) – invitație

marele stârv

în părul lui sunt pânzele păianjenilor de iarbă

pe chip i se întinde o plasă fină

ochii două bile de sticlă

ce și-au pierdut transparența

umbra i-a intrat în trup

cotrobăie ca într-un dulap

cu otrăvuri

 

Q