Category Archives: poemele lui Q

iulie nefast

ce aș mai fi putut să fac cu frumusețea lor devastată
falsă stare de grație când umbra trece peste adevăr
uite prezența pe care nu o mai recunoști cum iubește 
peretele tău preferat din care ies vinișoare violete
(am trei amintiri pe peretele acesta
rămășițele unei pânze de păianjen
un țânțar zdrobit și trei pete de suc de rodie)
aș putea să mai caut în trupul acesta dat de toate zidurile
bunătatea unui anotimp în care uscăciunea naște firicele de fum

George Floarea

arctic

când ceața înlocuiește tot ce este viu
sunt la distanță egală de toate simțurile
lustruiesc obiectul sferic
și nimeni nu știe ce fac

sentimentele pot fi duse pe rând la perfecțiune
îmi trece prin minte un râu înghețat
limba îmi devine un pod pentru câteva cuvinte
să se ducă ele unde nu pot să ajung

între cine te iubește și cine nu te iubește
între ce iubești și ce nu iubești
niciodată în povestea din capul tău
izgonit înainte ca visul să se deruleaze

cu toată viața în vine
cu toată moartea în carne
un cactus crește în stomac
și nu promite nimic

George Floarea


doi

acolo în copacul singur din câmpie
am găsit o barcă prin a cărei spărtură
e trecută o ramură
atât de bucuroși suntem la răsărit pe cât
de îngândurați la asfințit
iubirea în care ne-am înfășurat
e înaintarea în visul
în care trecem peste valuri înalte
în îmbrățișarea noastră cuprindem creanga
așa își ascute spinii și înflorește

 

Poem  de George Floarea


despre libertate și altele

un pui de vrabie prins de un picior cu o bucată de
sfoară
părăsit în cuibul în care crescuse
îi auzeam zbaterea și-l voiam eliberat
 
că n-ar trebui să-i schimbăm noi soarta
mi-ai spus atunci când m-ai văzut cu foarfeca
i-am dat drumul și l-am pierdut
 
supărarea m-a făcut să mă împiedic
și cu fruntea să mă lovesc de o piatră
fața mi s-a umplut de sânge
tăcută ai pansat rana
 
de ani buni mă simt ca legat de un picior
îmi văd în oglindă semnul de pe frunte
în casa din care toți frații mei au plecat
rămas captiv într-o dioramă
la care privește un copil cu o foarfecă-n mână


george floarea
 

marele stârv

în părul lui sunt pânzele păianjenilor de iarbă

pe chip i se întinde o plasă fină

ochii două bile de sticlă

ce și-au pierdut transparența

umbra i-a intrat în trup

cotrobăie ca într-un dulap

cu otrăvuri

 

Q

 


să nu-mi mai amintesc

 

pentru că așteptasem cu anii
să văd florile cactusului de pe balcon
i-am pus îngrășământ
și l-am așezat în poziția cea mai expusă la soare
într-o seară de iulie s-a întâmplat
după asfințit o floare în formă de pâlnie s-a deschis
am admirat-o minute în șir și i-am făcut poze

 

înainte să adorm m-am dus s-o mai văd o dată
deasupra ei era un liliac ce îi lua polenul
l-am zărit doar pentru o fracțiune de secundă
nimeni nu m-a crezut
încă am în minte seara când s-a întâmplat
vara când o iluzie cu aripi plăpânde
s-a făcut pentru totdeauna
nevăzută
 Q

pasărea solitară

IMG_4058

oriunde îmi îndrept privirea se află o pasăre  solitară
absența e un nor albastru ce interferează
când ai vrea să rostești ultimul soliloc
își ia zborul și îl duce departe
nu sunt eu solomonarul pe care îl aștepta
cerul a luat  culoarea unei vechi sticle de doctorii
Q