În zarca Aiudului

Mă uit prin cercevele-n geamuri,

Văd arbori cu rugină-n ramuri

Și cer albastru, pom cu poame,

Și soare și pe Tine Doamne.

 

Aud și clopote departe

Și-n mine inima cum bate

Și-amurgul peste lanul crud,

Și tot pe Tine te aud.

 

Cu gândul caut brazde sfinte

Și umbra celor din morminte,

Și umbra pomilor o caut

Și-n toate, Doamne, mi te laud.

 

Poem de Teofil Lianu

FOTO: quasiote

 

Scriitori români care au trecut prin închisorile comuniste

Litera J

Victor Jinga (1901 – 1990)

Litera K

Al. Kalustian

Adriana Kiseleff

Litera L

Alexandru Lapedatu (1876 – 1950)

Gh. Lăpușneanu

Teofil Lianu (1908 -1997)

Ecaterina Lovinescu

Ion Lupaș (1880 – 1967)

Publicitate

O gură de aer

Liniște cu cai

 

Foto: quasiote (o fotografie făcută cu aparat foto cu film în 2005)

Invitație la Institutul Blecher (VIII)

Duminică 29 noiembrie, Institutul Blecher vă invită la a VIII-a ediție a întâlnirilor cu literatura contemporană. Ne vor  familiariza cu creațiile lor poetice Moni Stănilă și  Cosmin Perța. Asta se va întâmpla în Dharma Bar (pe Blănari vis-a-vis de Club A) de la ora 14,30.

Il Nouvomondo (2006)

E filmul care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele văzute în ultimul timp, nu mai știu din ce motiv nu l-am văzut când a  rulat în cinematografe. M-a impresionat atât povestea cât și jocul actorilor, merită aplauze  și  regizorul Emanuele Crialese. În acest film sunt în prim-plan doi actori care îmi plac foarte mult, e vorba de Charlotte Gainsbourg și Vicenzo Amato. Și ca o cireașă pe tort, pe coloana sonoră a filmului este și Nina Simone, nu vă spun cu ce piesă. E un film pe care îl recomand călduros celor ce nu l-au văzut încă.

Diana lui Alberto Vargas

Poezie persană – Rabee

Rabee Kaab Ghozdari este cea dintâi poetă al cărei nume figurează alături de ale altor poeți persani din secolul al X-lea. Nu se cunosc multe detalii biografice, nici când s-a născut și cât a trăit. Izvoarele istorice spun că era frumoasă, cultă  și scria versuri în persană și arabă. Poeziile sale cântă dragostea ei nefericită pentru un curtean pe nume Baktaș, care a fost ucis de fratele poetesei.

Dragostea lui iarăși…

Dragostea lui iarăși m-a legat în lanțuri,

cât de mult m-aș zbate, vreun folos n-aștept.

Dragostea-i ca marea-n nevăzute țărmuri —

cum s-o treci de-a-notul, omule-nțelept?

Dacă mă încumet s-o trec pân’ la capăt,

trebuie amare chinuri să îndur.

Trebuie, Urâtul să-l privesc în față

și să-l cred Frumosul fără de cusur.

Trebuie otrava să mi-o beau cu drojdii,

și să cred că miere dulce e la gust.

După gât, arcanul dragostei punându-mi,

nu știam, trăgându-l, că se face-ngust.

Traducerea George Dan

New Orleans Jazz

poemul-marionetă

o lumină albastră îi traversa chipul. îi era cumva ruşine să trăiască.
avea dexteritatea marilor inventatori de iluzii. stranietatea celor nefericiţi din naştere.
se lăsa consumat cu uşurinţă privit pe îndelete descifrat cu îngăduinţă.
regele vastelor teritorii de fum. obraznicul arlechin al principeselor decrepite.

avea atâtea cuvinte încât ţi se făcea rău ascultându-l. aerul se rarefia.
un cimitir ambulant în care trăiau oameni cu feţe de lut. un vânzător de nevroze pentru blazaţi.

…

din politeţe se poate muri la fel de bine ca din viaţă. vine o zi când găseşti motive să ucizi şi ucizi.
fără blândeţe. fără teamă. fără întrebări. loveşti scurt şi pleci. sau dai foc omenirii cu graţie şi simplitate.
în urmă rămâne o cenuşă de om. din cenuşa de om se nasc cele mai vii şi luminoase poeme.

când scrii e semn că undeva pe parcurs s-a întâmplat cel puţin un accident sau o crimă.
nu poţi să scrii fără cadavre în sertar fără nebunia sinucigaşului în serie
fără masca înşelătoare a omului-înger.

…

noi suntem dintre cei care aprind luna ziua în amiaza mare.
noi suntem oameni ai nopţii şi fiare dezlănţuite ale lunii.
ţara noastră e dincolo de pământul acesta.
respirăm odată cu el odată cu poemul-marionetă
cel care ne-a pus lacăte grele şi ne-a vândut prin lume drept inocenţi.
ne-au cumpărat la întâmplare zarzavagii copii neatinşi de sălbăticie
adolescenţi cu plete fosforescente şi aripi de ceaţă
femei şi bărbaţi singuratici cu vieţi exemplare şi triste.

suntem prizonierii poemului-marionetă. viaţa e departe de noi.
stă ascunsă şi rânjeşte sinistru din spaţiile albe ale versurilor
scrise de noi trăite de alţii

ascultă acest text în lectura autoarei

 

Poem de Dana Banu

Un fel de fabulă

 

Foto: quasiote