Vântu-a bătut la ușă ca un om

Vântu-a bătut la ușă ca un om
Trudit. Și ca o gazdă i-am strigat,
Cu hotărâre: ,,Intră!", și atunci
În încăpere mi-a intrat

Un oaspete grăbit, fără picioare;
Să-i dau un scaun ar fi fost în van,
Cum e cu neputință să oferi
Părelnicului aer un divan.

El n-avea oase care să-l susțină;
Vorbea ca într-un fel de ciripit
A mii și mii de colibri de-odată
Peste-un tufiș aproape ațipit.

Înfățișarea lui era un val;
Iar degetele, ca și când trecând
Ar picura în urmă muzică - acorduri
Suflate peste sticlă tremurând.

Așa m-a vizitat, zburând în liniște.
Pe urmă, ca un om timid, ca un ecou,
Iar a bătut la ușă - și era o vijelie...
Și iată-mă: sunt singură din nou.

Poem de Emily Dickinson
Traducerea Ștefan Augustin Doinaș