Institutul Blecher(77) – invitație

Confuzii

„Dorința a fost sămânța dintâi...”
                                        Rig Vega
 
Când ți-ai smuls, febrilă, hainele de pe corp
îmi venea să plâng în hohote.
Acum erai goală și totuși mi-ai spus:
„Mi-e atât de cald lângă tine, ce să mă fac?”
„Să te dezbraci mai departe, uite, carnea asta albă,
ca o blană de vulpe cu spicul argintiu,
e prea călduroasă pentru un anotimp atât de secetos.”
„Dar mi-e rușine — cum,  nu-ți dai seama?”
Atunci am izbucnit în râs — un râs în hohote,
care se desena pe trupul gol
ca o mâzgălitură de copil pe un perete din stradă.
Râsul și plânsul — întotdeauna m-am slujit de ele greșit,
ca de două cuvinte pe care le confund,
dintr-o limbă aproape necunoscută.


Poem de Iustin Panța din volumul „Intențiile tăcerii” 
apărut la Editura Charmides în 2012.

Institutul Blecher(76) – invitație

 

Lectura lui Ion Mureșan de la TNCP(4)

Târgul Național al Cărții de Poezie(ediția a IV-a)

De mâine va începe o nouă ediție a TNCP, mă bucur că sărbătoarea din mai a poeziei contemporane  a ajuns la a patra ediție. Programul este aici.

nu m-a văzut nimeni

aici unde visele nu au căutare

e vară doar pentru o singură zi

ei sunt pregătiți pentru sărbătoare

atunci când închizi ochii

lași ploaia să cadă

 

am găsit în curtea din spate

o piatră mică în formă de inimă

am pus-o în buzunar

nu m-a văzut nimeni

 

 

Poem de George Floarea

Institutul Blecher(74) – invitație

Balada morăriței din Dragomirești

„ Pornind de la concluzia că fugarii pot fi apropiați în modul cel mai sigur prin membrii de familie sau prin alte persoane care îi alimentează, am recrutat ca informator de valoare pe dr. Ț.V., fost episocop greco-catolic din Dragomirești, care este în legături intime cu soția fugarului Petrovan Dumitru ”

     ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 64432, vol.3, pag.50-52

 

 

au intrat noaptea în casă peste soția fugarului Petrovan Dumitru morărița

cu moara peste Baicu sub Șes lângă un drum ce urcă pe Dumbravă

ei dădeau buzna în casele oamenilor numai după miezul nopții

în hainele lor negre de piele în uniforme înarmați cu pistoale și puști

Gasie din moară a sărit pe întuneric din pat în cămașa ei albă de cânepă cu poale

a aprins lampa și când s-a trezit în fața lor fără nicio apărare

și-a luat instinctiv în brațe coconul lângă care dormea

și atunci copilul de câteva luni nu împlinise încă un an

s-a pus pe un plâns ca din gură de șarpe simțea spaima de moarte a mamei

și nu l-a mai putut opri nici laptele cald de care nu a vrut să se apropie

deși mustea abundent prin cămașa femeii

un securist s-a înfuriat rău de țipetele copilului l-a apucat de picioare

și l-a trântit cu capul de perete în fața mamei cu sânul încă dezgolit

copilul a încetat brusc din plâns dar când morărița l-a ridicat de jos

nu mai respira s-au speriat și ei au urcat-o cu pruncul în mașină

și au dus-o la doctorul din Rozavlea cel din Dragomirești era arestat

omul s-a sculat din pat și când a văzut copilul

a început să urle și el la femeie: Ești nebună? Îmi aduci un copil mort?

Tu nu vezi că-i mort, femeie? Securiștii s-au urcat în mașini și-au plecat

după ce au înconjurat-o pe morăriță cu armele-ntinse

au amenințat-o să nu spună nimănui nimic și i-au poruncit

să nu se întoarcă pe drum spre Dragomirești ci pe prunduri

zorii zilei au prins-o pe femeie cu copilul rece în brațe

încălzindu-l doar cu lacrimile ei neputincioase de mamă

venind desculță pe cărările Izei în sus 15 km până la Dragomirești

și cântându-l mortește l-a îngropat în noaptea următoare pe ascuns

și n-a știut decât Dumnezeu de ce s-a mai născut și coconul acela

 

Poem de Ion Zubașcu din volumul „Omul, pomul și fântâna. O tragedie românească.”(Editura Limes – 2011)