Confuzii

„Dorința a fost sămânța dintâi...”
                                        Rig Vega
 
Când ți-ai smuls, febrilă, hainele de pe corp
îmi venea să plâng în hohote.
Acum erai goală și totuși mi-ai spus:
„Mi-e atât de cald lângă tine, ce să mă fac?”
„Să te dezbraci mai departe, uite, carnea asta albă,
ca o blană de vulpe cu spicul argintiu,
e prea călduroasă pentru un anotimp atât de secetos.”
„Dar mi-e rușine — cum,  nu-ți dai seama?”
Atunci am izbucnit în râs — un râs în hohote,
care se desena pe trupul gol
ca o mâzgălitură de copil pe un perete din stradă.
Râsul și plânsul — întotdeauna m-am slujit de ele greșit,
ca de două cuvinte pe care le confund,
dintr-o limbă aproape necunoscută.


Poem de Iustin Panța din volumul „Intențiile tăcerii”
apărut la Editura Charmides în 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: