Era toamnă Erau şi nişte castani Şi o bancă. Eu şedeam Eram palid şi poate frumos Şi mă gândeam. Atunci s-a oprit un tramvai S-a dat jos o femeie Dar era îmbrăcată foarte bine Era deci o cucoană. Tramvaiul a plecat Strada rămăsese goală Atunci femeia s-a aplecat Şi-a ridicat încet rochia Până la genunchi Şi pe urmă mai sus Foarte sus. Avea nişte pulpe rotunde, frumoase Şi ciorapi eleganţi de mătasă A stat mult până şi i-a potrivit; Eu o priveam pierdut de pe bancă Şi cineva plângea, agoniza, murea în mine Încât femeia s-a ridicat Şi m-a văzut. Era o femeie albă, frumoasă Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu Şi eu simţeam cum mă înroşesc; Femeia a plecat repede Avea o rochie albastră care flutura în urmă Eu am rămas mai departe pe bancă, Sub castani. Şi a mai venit un tramvai Din el a coborât altă lume Femei şi fete frumoase. Şi eu şedeam mai departe pe bancă Şi mă gândeam La mine La sinucidere, Era toamnă Şi mai erau şi nişte castani. Poem de Geo Bogza
Tag Archives: toamnă
În toamna aceea
Sfârșitul toamnei
De la un timp văd parcă,
cum totul se preschimbă.
Ceva urcă și umblă
ucide și ți-e milă.
Dintr-o clipă-n alta
grădinile s-au schimbat;
ofilite galben s-au uscat
pân-la aceasta
cât de mult am umblat.
Acum pe goale cărări
le pot desluși multe și lungi.
Până la depărtate mări
și sub grele, grave zări,
cerul nepătruns prin crengi.
Poem de Rainer Maria Rilke – din Cartea imaginilor(Editura Paralela45 – 2002)
Traducerea Dumitru Marian
Podul Cotroceni
În apa galbenă a Dâmboviței m-am privit.
Era, cred, toamnă și mă credeam student.
Credeam că te iubesc, că ești nebună
De mine.
*
Eram așa cum sunt: gălbui, nedefinit.
Orașul tot se urinează-n mine.
Dar nu îmi pasă.
*
Ai vrut să mori. Am vrut
Să simt cum mâna
Mi se desprinde și plutește peste case. Și că rămâne
O mână galbenă în loc.
*
În apa Dâmboviței m-am privit.
Ce dacă era toamnă! Ce dacă aveam frunze
De soc și de arțar pe față!
Poem de Alexandru Mușina.