2022 (alte poezii)

oamenioamenioameni

oamenii sunt insule plutitoare
vremea oamenilor munți a rămas în vechime
sid&nancy
oameni  


memory (răzbate dintr-o cutiuță muzicală din plastic)

cineva din trecut
cu câteva bucle 
și gene lungi
ce a frânt multe inimi
cu suavitatea sa
pe care timpul
a spulberat-o în uitare


chiar nimeni niciodată

nimeni nu trebuie să mă iubească
așa cum sunt
cum nimeni nu mă iubește
pentru ce nu sunt

nimeni nu ar trebui să mă iubească
pentru ce aș putea fi
cum nimeni nu m-a iubit
pentru ce am fost


mesaj de pace

nu vă înfricoșați
nu vreau să cuceresc
nu vreau să întemeiez ceva
pe tărâmul de ură și praf


animalul învins

în mine crește zilnic
mizeria animalului
și o arunc la canal
cum zilnic
ștergi în zadar praful

vigoarea sa
pusă la zid
trupul său neliniștit
nelăsat
să producă moarte


reclama colecției de vară

manechinul cu părul roșcat
și ochii albaștri
din fața magazinului second hand
poartă o rochie albă
căreia zefirul îi ridică lin poalele


ce mai face viața

uneori viața bate
alteori mângâie
trecerea ei
umbre ale norilor
peste coline
raze ce uneori pătrund
prin văile întunecate

Mărior

Vreau să ne-azvârle aceeași furtună în genunchi,

femeie! Viața poate să-mi sape în rărunchi,

mă pot lovi și ploaia, și vremea - amândouă!

de-l am, stropit în mine, sufletul tău de rouă.

Ți-i trupul o grădină pe care-o știu din timpi,

plină-n adânc cu cântec, plină în șold cu ghimpi

în care-aș vrea să zgârii, să darm sub piele - râie,

femeie risipită în noi, ca o tămâie.

Zădarnic ucizi carnea și, fără preget, dai

visare din visarea cea fără măruntai;

zădarnic ești cetatea cu porți de fier, o mie,

pe care-aș vrea s-o nărui în timp, din temelie,

să trec cu arătura pe piatră, ca un plug,

ce duce-n tine soare, semințe și belșug.


1921


Poem de Benjamin Fundoianu

This Be The Verse

Către seară, inima mea

Seara se-aude țipătul liliecilor.
Doi cai negri saltă pe pajiște.
Foșnește-arțarul roșu.
Călătorului îi apare-n drum micul birt.
Divin gust au vinul nou și nucile.
Divin - beat clătinându-te-n asfințit crâng.
Prin negru rămuriș răsună clopote-ndurerate.
Picură rouă pe chip.

Poem de Georg Trakl
Traducerea George State

Răul

Când, zile-ntregi, mitralii prin vastul cer albastru
Își șuieră scuipatul și-un Rege-și bate joc
De verzi batalioane, sau roșii, ce-n dezastru
Cad lângă el grămadă de-ncins, de aprig foc;

Când o demență cruntă ucide iar și iară,
Făcând din mii de oameni un maldăr fumegând;
- Bieți morți! în bucuria, în iarba ta, în vară,
Natură ce-i făcuseși în felul tău preasfânt!... –

- Un Dumnezeu există, ce râde la altare,
Printre potire de-aur și-n al tămâiei fum
Și-adorme-n osanele, blând legănat de-acum;

Și-i treaz din nou, când mame, înfricoșate tare,
Plângând sub vechi și negre bonete,-i dau un ban,
Scos din batista-n care strâns l-au legat în van!

Poem de Arthur Rimbaud
Traducere Mihail Nemeș

We Lived Happily During the War

Și mările ne poartă acum mai departe (XIV)

Ioana Maria au fost nopți
când m-am gândit tot timpul la tine
și alături de mine a stat
pasărea rece a morții;
sau alteori,
pasărea necunoscută
care aduce pe aripile ei, nebunia.

În astfel de nopți Ioana Maria
eu am stat față în față
cu marile întâmplări ale lumii
cu moartea, cu nebunia
nopți în care m-am gândit la tine Ioana Maria
și am fost singur și gol în lumina dureroasă a lunii
care de pe cer îmi sugea sângele picătură cu picătură
și mă lăsa zorilor palid, pierdut.

În diminețile următoare tu mă vedeai
cum veneam la suprafața zilei
ca din străfunduri oceanice
și uitându-te la mine, spuneai: ești palid.

Da Ioana Maria, eram palid
și de câte ori am să mă gândesc la tine am să fiu palid
toată viața mea.


Poem de Geo Bogza

Ultima oară

Acum trei ani, pentru ultima oară, ai uitat
De tine ți-ai întins mâna, numai gingășie,
Să-mi atingă părul, să-mi mângâie
Obrazul, gâtul. Mi s-a tăiat răsuflarea: am sperat

C-am mai putea reveni, am crezut că te-ai putea
Întoarce. Te-ai întors, apoi încă o dată la vorbăria
Ta cu tânărul de care te-ai arătat,
Față de toți prietenii noștri, atât de încântată

Toată după-amiaza. Și ți-ai amintit că lunga
Dragoste nutrită pentru mine s-a schimbat. Ți-ai aruncat
Brațele în jurul gâtului său, l-ai sărutat, iar apoi
Mi-ai spus că ești gata de drum și am plecat.

Poem de W. D, Snodgrass
Traducerea Ioan A. Popa

harvey

Să ne mărturisim

Și citim undeva cum o fată tristă se întoarce
într-un sfârșit de dup-amiază cu soare căzut
acasă, și citește o carte foarte frumoasă în care
alunecă, asemenea constelațiilor, înțelesuri fără 
să se mai suprapună vorbelor. Cartea aceea
despre care se spune aici am citit-o și eu -
și pot face acuma, cu amintirile despre ea
un joc de cuvinte hieratice, ca și cu piesele
unui joc oriental, pe care să le împing mereu către margine.
Și eu pot face o tristețe de seară despre care apoi
să povestesc, și eu pot face o nuvelă
despre serile singuratice ale unei fete amețite
de remușcările albe ale poemelor, și eu cred
că știu să vorbesc despre spaimele ca niște păianjeni
urcându-mi pe mâini, pe față, și eu...

Poem de Mircea Ivănescu