Școala frumuseții

Tu vei fi
şcoala frumuseţii şi a iubirii —
prin tine, bucuriile lumii le voi spori:
uite, îţi încredinţez aceşti fluturi,
o mie de fluturi tineri, frumoşi —
ia-i şi învaţă-i să zboare,
bănuit să zboare, în calde furtuni de culori,
în furtuni de culori neştiute, subţiri,
mereu schimbătoare şi pure,
învaţă-i să zboare precum
freamătul fin al genelor tale
pe obrazul meu ars, de argilă.

Un pui de panteră am să-ţi aduc,
să-l înveţi
neprihănita, leneşa pîndă felină,
spaimele crude, întunecoase, ale pădurii,
să-l înveţi iscusinţa de-a ucide cu graţie
îndelung alintindu-şi prada, fosforescent.

Am să-ţi aduc apoi corcoduşul, laleaua,
să-i înveţi să-nflorească
iubindu-se prin nevăzute fire de pulbere.
Şi stînca oarbă, informă, de marmoră
ţi-o voi aduce – învaţ-o tu
taina tulburătoare
a rotunjimilor albe, trandafirii.

Am să-ţi aduc deopotrivă
lacul verzui de sub munte,
să-l înveţi tăcerile rodnice, adînci,
în care argintiu săgetează
făgăduite revelaţii, cîntece, ori întrebări,
să-l înveţi să lucească, să cînte sub lună
liniştit, pur, adînc, ca ochii tăi…

Tu vei fi
şcoala frumuseţii şi a iubirii,
prin tine, bucuriile lumii le voi spori:

voi, minuni şi averi ale firii
să fiţi cuminţi, să fiţi silitoare!…

(Nevoia de cercuri, 1966)

Poem de Geo Dumitrescu

Reclame

Rain

Poema finală

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu știe nimeni,
Ascuns în pivnița adânca, fără a spune un cuvânt.
Singur să fumez acolo, neștiut de nimeni,
Altfel, e greu pe pământ…

Pe stradă urle viața și moartea,
Și plângă poeții poema lor vană…
Știu…

Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis —
Plumb, și furtună, pustiu,
Finis…
Istoria contemporană…
E timpul… toți nervii mă dor…
O, vino odată, măreț viitor!

Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu știe nimeni,
Mâhnit de crimele burgheze fără a spune un cuvânt,
Singur să mă pierd în lume, neștiut de nimeni,
Altfel, e greu pe pământ…

 

Poem de George Bacovia

Arca

Furtuna de primăvară-a răscolit

umbrela salciei,

în vârtejul de aprilie

s-a prins de crengile grădinii vălul

de aur ce-mi ascunde morții,

câinii mei credincioși, bătrânele

slugi — câți de atunci

(când salcia era blondă și eu cu praștia

îi retezam inelele) s-au prăbușit,

de vii, în trapă. Sigur, vijelia

i-o aduna sub vechiul, cunoscutul

acoperiș, departe însă, mai departe

de-acest pământ mușcat de fulger,

unde sânge și var tot clocotesc în urma

tălpii de om. În cuhnie aburește

polonicul, scoica lui cu lungi reflexe

chipuri osoase concentrează, boturi

mult ascuțite, și-n final magnolia

îl ocrotește când o suflă vântul. Vijelia

de primăvară arca mi-o lovește c-un lătrat

de devotament, o, pierduților!

 

Poem de Eugenio Montale

Traducerea Ilie Constantin

Cântec orfan

Dacă-n război va fi să mor,

nimeni n-o plânge, n-o să știe,

măicuța mi s-a stins de dor

prieteni n-am, și nici soție.

*

Nu-s trist, inima mea bătând

ca-ntr-un orfan, se consolează

cu gândul că, luptând, curând

moartea-mi va fi și ea vitează.

*

Cunosc acest de lacrimi drum,

sufletul meu, bogat, în mine-i,

amărăciuni în el, duium,

și bucurii ascunse bine.

*

Să trec din lume liniștit

cum și venisem, fără milă,

precum un cântec amăgit

de-o amintire inutilă.

*

Poem de Dimcio Debelianov

Traducerea Constanța Buzea

Anul cel bun

— Anul în care mori e anul cel bun. L-au așteptat și alții

s-au rugat pentru el au vrut să ți-o ia înainte însă

tu ai ajuns liniștit în inima lui. Mai ales ai vrut

să petreci cu femeia. E anul cel bun! în timp ce-și

despletea părul în vagi rotocoale de fum. Aveai haine

bune chiar obiceiuri bune de a purta haine bune —

ai ales

din fiecare pe rând — în oraș ploaia zarva din dricuri.

Și n-ai mai ieșit ați surâs împreună cu vinul roșu din

căni. Pe urmă n-a mai adăugat nimeni nimic.

O fetiță oarbă

cânta la trompetă pe zid.

 

Poem de Aurel Dumitrașcu

Dropia

Pe miriştea arsă şi lată,
La dunga cerului spartă
De-o vizuină de soare,
Spre asfinţit şi răcoare
Se saltă un cap de şarpe
Printre năluci verzi de ape.

Şarpele cu cap de vultur,
Cu plete galbene-n jur,
La gît cu soarele roată,
Cu piept şi sfârcuri de fată
Cu coroană de regină,
Cu aripile-n ţărână.
Stă cu pieptul dezgolit
Tremurat în asfinţit.

Am cătat dropia-n soare
Că eram de-nsurătoare.
Mi-am dus mâna peste câmpi
Printre praf şi printre ghimpi:
Am vârât mâna în cer
Şi am dat, vara, de ger.

Mi-a degerat mâna toată:
O-ntinsesem după fată,
Când s-o fur − prin degete
Mi-a trecut şarpele rece.

Poem de Ștefan Bănulescu