Category Archives: Poezie
Dacă ninge astăzi - mi-a spus ea odată -
am să îmbătrânesc cu o mie de ani. Și eu
n-am crezut în singurătatea lentă, mereu
revenind către trupul ei înghețat, pe o roată
de spaimă încet rotitoare. Eu mă roteam
în jurul ei, în timpul meu, indiferent,
întors cu fața lucie spre ea, - și neatent
împingeam la o parte gândurile pe care nu voiam
să o las să le vadă. Și când am privit pe fereastră,
am avut viziunea zilei de apoi, când în preajma noastră
se va fi deschis iarna. Am văzut-o rătăcind prin zăpadă.
Și urmele ei strâmbe urcând spre clopotul doborât
al singurătății, pândindu-i gesturile, deodată
risipite. îngropate în zăpadă, în pustiu, în urât.
Poem de Mircea Ivănescu
Lasă un comentariu | tags: iernatic, lumină, Mircea Ivănescu, poeți români | posted in amintiri cu oameni dragi, literatură, mari poeți, Poezie
Dormi, dragostea mea, nu iubi.
Vor veni în curând și copii.
Vor veni și vor iubi pe rând,
îmbătrânit sentiment sângerând.
Vor veni, vor iubi, vor muri.
Rodul tău nu va fi nicio zi.
Vor iubi, vor muri, vor veni.
Dormi, dragostea mea, nu muri.
Fără tine-i pustie-n pustii.
Chiar de-ar fi să nu vii, să nu fii
decât o rază printre copii.
Poem de Matei Albastru
Lasă un comentariu | tags: copii, dragoste, glorie, imn, iubire, Matei Albastru, poeți români, poem, rod | posted in literatură, love story, Poezie
oamenioamenioameni
oamenii sunt insule plutitoare
vremea oamenilor munți a rămas în vechime
sid&nancy
oameni
memory (răzbate dintr-o cutiuță muzicală din plastic)
cineva din trecut
cu câteva bucle
și gene lungi
ce a frânt multe inimi
cu suavitatea sa
pe care timpul
a spulberat-o în uitare
chiar nimeni niciodată
nimeni nu trebuie să mă iubească
așa cum sunt
cum nimeni nu mă iubește
pentru ce nu sunt
nimeni nu ar trebui să mă iubească
pentru ce aș putea fi
cum nimeni nu m-a iubit
pentru ce am fost
mesaj de pace
nu vă înfricoșați
nu vreau să cuceresc
nu vreau să întemeiez ceva
pe tărâmul de ură și praf
animalul învins
în mine crește zilnic
mizeria animalului
și o arunc la canal
cum zilnic
ștergi în zadar praful
vigoarea sa
pusă la zid
trupul său neliniștit
nelăsat
să producă moarte
reclama colecției de vară
manechinul cu părul roșcat
și ochii albaștri
din fața magazinului second hand
poartă o rochie albă
căreia zefirul îi ridică lin poalele
ce mai face viața
uneori viața bate
alteori mângâie
trecerea ei
umbre ale norilor
peste coline
raze ce uneori pătrund
prin văile întunecate
Lasă un comentariu | tags: 2022, animal, George Floarea, manechin, memory, mesaj, nimeni, oameni, pace, poezii noi, vară | posted in ce scriu, gânduri, literatură, lumea din jurul meu, poeme rătăcite, poemul de sâmbătă noaptea, Poezie, proiecte personale
Vreau să ne-azvârle aceeași furtună în genunchi,
femeie! Viața poate să-mi sape în rărunchi,
mă pot lovi și ploaia, și vremea - amândouă!
de-l am, stropit în mine, sufletul tău de rouă.
Ți-i trupul o grădină pe care-o știu din timpi,
plină-n adânc cu cântec, plină în șold cu ghimpi
în care-aș vrea să zgârii, să darm sub piele - râie,
femeie risipită în noi, ca o tămâie.
Zădarnic ucizi carnea și, fără preget, dai
visare din visarea cea fără măruntai;
zădarnic ești cetatea cu porți de fier, o mie,
pe care-aș vrea s-o nărui în timp, din temelie,
să trec cu arătura pe piatră, ca un plug,
ce duce-n tine soare, semințe și belșug.
1921
Poem de Benjamin Fundoianu
Lasă un comentariu | tags: Benjamin Fundoianu, femeie, Mărior, poeți români, poem, soare, visare | posted in literatură, mari poeți, Poezie
Seara se-aude țipătul liliecilor.
Doi cai negri saltă pe pajiște.
Foșnește-arțarul roșu.
Călătorului îi apare-n drum micul birt.
Divin gust au vinul nou și nucile.
Divin - beat clătinându-te-n asfințit crâng.
Prin negru rămuriș răsună clopote-ndurerate.
Picură rouă pe chip.
Poem de Georg Trakl
Traducerea George State
Lasă un comentariu | tags: Georg Trakl, George State, inimă, poem, seară | posted in literatură, mari poeți, Poezie
Când, zile-ntregi, mitralii prin vastul cer albastru
Își șuieră scuipatul și-un Rege-și bate joc
De verzi batalioane, sau roșii, ce-n dezastru
Cad lângă el grămadă de-ncins, de aprig foc;
Când o demență cruntă ucide iar și iară,
Făcând din mii de oameni un maldăr fumegând;
- Bieți morți! în bucuria, în iarba ta, în vară,
Natură ce-i făcuseși în felul tău preasfânt!... –
- Un Dumnezeu există, ce râde la altare,
Printre potire de-aur și-n al tămâiei fum
Și-adorme-n osanele, blând legănat de-acum;
Și-i treaz din nou, când mame, înfricoșate tare,
Plângând sub vechi și negre bonete,-i dau un ban,
Scos din batista-n care strâns l-au legat în van!
Poem de Arthur Rimbaud
Traducere Mihail Nemeș
Un comentariu | tags: Arthur Rimbaud, Mihail Nemeș, poeți francezi, poem, râul | posted in literatură, mari poeți, Poezie
Ioana Maria au fost nopți
când m-am gândit tot timpul la tine
și alături de mine a stat
pasărea rece a morții;
sau alteori,
pasărea necunoscută
care aduce pe aripile ei, nebunia.
În astfel de nopți Ioana Maria
eu am stat față în față
cu marile întâmplări ale lumii
cu moartea, cu nebunia
nopți în care m-am gândit la tine Ioana Maria
și am fost singur și gol în lumina dureroasă a lunii
care de pe cer îmi sugea sângele picătură cu picătură
și mă lăsa zorilor palid, pierdut.
În diminețile următoare tu mă vedeai
cum veneam la suprafața zilei
ca din străfunduri oceanice
și uitându-te la mine, spuneai: ești palid.
Da Ioana Maria, eram palid
și de câte ori am să mă gândesc la tine am să fiu palid
toată viața mea.
Poem de Geo Bogza
Lasă un comentariu | tags: Geo Bogza, Ioana Maria, moarte, nebunie, noapte, poeți români, poem | posted in de suflet, literatură, love story, mari poeți, Poezie
Q-zone 