Piano

Și iar toate-s triste.
Și azi, ca și ieri -
Potop de dureri.

Și visul apune
În negru destin...

Și vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Și nici mângâieri...

Și iar toate-s triste,
Și azi, ca și ieri...

Poem de George Bacovia (Cu voi - 1930)

Rememorare umilă

Nu știu dacă mă crede cineva dar noaptea aceea

era caldă și limpede și mănușile de pe masă încă erau

pline de somnul degetelor tale și clopoțelul

adus când afară fulguia mereu și mereu ne spunea

povești cu portocale cu pescăruși cu o fotografie

în care urma să ne așezăm unul lângă altul pe țărm

privind o corabie mică îndreptată spre noi

și s-a făcut dimineață geroasă

nu știu dacă mă crede cineva dar noaptea aceea

era caldă și limpede

Poem de Petre Stoica din volumul ,,O nuntă de cenușă”(1977)

Breath

atac moartea

o atac în timpul existenţei mele

o atac în timpul zilei şi-n timpul nopţii

într-un timp care nu mai este

al nopţii al iernii sau al

ultimei însoriri înaintea amurgului

o atac într-un timp care este al

atacului meu asupra morţii

ca şi cum ar putea moartea să existe

aşa cum există acest pămînt care urcă

în dreptul meu

în dreptul păsărilor în zbor

să existe asemenea apelor sau mîinii mele

asemeni casei în care locuiesc să existe

în felul în care poate fi părăsită

şi oricînd regăsită

să existe în felul existării lucrurilor în univers

care îmi dau astfel libertatea

aceasta ar fi scopul atacului meu asupra morţii

Poem de Gheorghe Iova

Pleacă trenul

Când stai în tren și pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

Primăvara și toamna
Te tot uiți pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viața m-am uitat pe fereastră
Pironit într-un colț
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruță
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, orașe, continente
De ce sunt copleșit de atâtea emoții,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?

Poem de Marin Sorescu din volumul Traversarea(1994)

Rain light

placa de patefon

totuși cred că acul
trebuie ridicat de pe placa de patefon
atunci când  începe să obosească
nimic altceva decât un blues
o voce hodorogită de bețiv
care povestește ceva despre tine
fără să te fi cunoscut vreodată
poate că ajunsese la capătul puterilor
acel bărbat
atunci când se arunca de pe terasa
ultimului etaj
plăsmuindu-și  pe drum aripile
totul e să plătești din vreme prețul
o grămăjoară de pene
și două trei lumânări
pe caldarâm chiar lângă pâlnia patefonului
apoi dacă te îndrepți către nord
și ajungi destul de repede
într-un anumit punct al aerului
nu vei mai fi niciodată
plin de sânge



Poem de Valeriu Mircea Popa