Tag Archives: poeme

În peisaj ca-ntr-o carte&Orestia


The Day Lady died & Song


Tatăl nostru&Departe în poem


Trei poeme de Paul Savoie

 

 


Radu Beligan


O nouă carte eveniment

 

Iată că  nu s-a terminat anul și avem parte de o altă carte eveniment, e vorba de un volum ce strânge între coperțile sale poemele lui Geo Bogza. „Poemul invectivă și alte poeme”  era o carte așteptată de iubitorii de poezie, mai ales pentru că reproduce integral edițiile princeps ale volumelor de poezie publicate de Geo Bogza până în 1945(inclusiv). Placheta de debut „Jurnal de sex” este reeditată pentru prima oară în România de la apariția sa din 1929.

Prefața este semnată de Paul Cernat, deasemenea în carte există și un capitol de referințe critice semnate de: D. I. Suchianu, Ștefan Augustin Doinaș, N. Steindhardt, Doru Scărlătescu, Marin Mincu, Ion Pop și Nicolae Manolescu. Cartea a apărut în colecția „Biblioteca pentru toți” a cotidianului „Jurnalul Național” și costă 12 lei.


Aerostate plângând/soarele din lighean

După edițiile de la Bistrița, Timișoara și Oradea,  Institutul Blecher s-a întors la București aducând în fața iubitorilor de poezie pe Traian T. Coșovei și  Aida Hancer. Așadar, un poet care nu mai are nevoie de prezentare și o tânără poetă ce a primit importante confirmări. A fost  un  eveniment demn de amintire,  Cafeneaua Dalles e devenit un loc unde s-au întâmplat lucruri foarte interesante în ultimul timp, amintesc aici și atelierele relaționale ale lui Răzvan Țupa, unde au fost invitați Ioan Es. Pop, Angela Marinescu, Claudiu Komartin și Gabriel Daliș. Nu am să vă povestesc cum a decurs evenimentul, există o cronică foarte bună pe blogul Institutului Blecher.  Mai spun că a fost prezentată cartea „Aerostate plângând” a lui Traian T. Coșovei și exemplarele  aduse s-au dovedit insuficiente.

Am ales câte un poem dintre cele citite de către cei doi autori.

 

Aerostate plângând
poetului Ioan Flora, in memoriam

*
Sub acoperișul din paie și stuf, niciun foc
nu mai adună spaimele unei nopți de iarnă.

*
E multă simgurătate ce fierbe în oala de tuci, în gutuile de pe raft
și multă îndepărtare în nasurile turtite de geamul ferestrei.
Nu sunt copiii viței de vie la cules de flori de salcâm și
nici căruțașii însetându-și caii la fântână.

*
Bătrânul Aerostate își cheltuiește tutunul pe rotocoale de amintiri
în timp ce lemnul ușii scârțâie în vântul lui decembrie.
Același lemn din care sunt ridicate crucile pe deal...

*
Trebuie să călătorești cu mult mărunțiș la tine în ziua de azi,
ca să plătești duhurile care au băut din laptele subteran — 
                                  își spuse Aerostate, plângând.
Trebuie să-ți aduni anii în pumni ca să poți plăti, 
                                  ca să poți scrie pe perete:

*
Nici azi nu a nins.
În prag,
o femeie tăcută sporește onoarea casei.


eu sunt copilașul orașului

eu sunt copilașul orașului și ridic spre tine
din asfalt mâinile
mie îmi bate inima cu bătăi de bormașină
și pe dedesubtul orașului
cerșetori cu brichetele readuc focul în peșteri
mă ridic din patul de dragoste
ca o macara înțepenită și cobor în celălalt pat
ca un excavator cu pământ sub burtă
oamenii mă comandă. cu ei prind lumea în brațe
și-o strâng până când îi ies ochii ca doi sâni
prin care lumea de jos este femeia lumii de sus
eu sunt copilașul orașului
și în fiecare duminică mă rog cu geamul mașinii deschis
și parbrizul spălat
cu venele proeminente ca să vezi și tu
că acvariu s-a murdărit și sângele trebuie schimbat
ia-l cu găleata și adu-l înapoi cu pipeta
plantează ca la început
sângele cu penseta

eu sunt copilașul orașului și cel mai frumos răsărit de soare
crește din blana acestui oraș
după ce noapte de noapte
ai înfipt cuțitul adânc în același loc
lărgit noapte de noapte

și dimineața ai să iei orașul-hermină
și ai să tragi cu cuțitul prin el
liniile tramvaiului pe deasupra zăpezii.

moartea ca naștere în altă parte

Un câine

un câine care se mănâncă singur nu trebuie
să fie mai mult de-atât dacă îi este foame
în cazul oamenilor care se mănâncă singuri
foamea este de cunoaştere sau de înţeles
nervii sunt devoraţi cât ai clipi
doctorii îi reînnoadă cu liţă
şi iar sunt sfâşiaţi cu dinţii
oamenii aceştia înghit
bucăţi tot mai mari din ei
hălcile pline de sârmă
le distruge stomacul
şi nu mai au în ce
să simtă iubirea

nimic nu mai înţeapă
nimic nu mai taie
nimic nu mai găureşte
nimic nu mai zdrobeşte

doar acul, foarfeca, burghiul
şi dintele.

lupta se dă pe locul din
inima teoretică a adversarului
acţiunea este invazie
goală ce curge
prin momentele din care
au fugit
toţi oamenii cu amintirile lor
inclusiv pământul călcat
de ei în picioare
păsările au zburat şi ele
până la autodispariţie

tu treci pe lângă tine
eu trec pe lângă mine
oamenii ce se mănâncă singuri
stau în casă şi pe stradă
nu vezi picior de câine.


Mami și Tati

Copiii au venit cu copiii lor
Copiii lor au venit cu copiii lor
Copiii copiilor lor au venit cu copiii lor
Copiii părinţi, copiii bunici, copiii străbunici
Copiii veniţi cu copiii.


Niște cortine

Ne plesnesc cortinele
Se limpezeşte vederea,
E haos pe scenă,
La 12 fix se coboară în sală
Cu sticlele de şampanie în mâini
Şi acolo se ciocneşte un
pahar cu publicul
în loc de asta se instalează surpriza
ne dăm din senin capete în gură şi
râdem de mama focului cu buzele pline de
sânge, cu limbile muşcate.

Poeme de George Vasilievici ( 1978 – 2010)


Institutul Blecher – o întâlnire cu doi autori versați

Ultima întâlnire (a XV-a) a Institutului Blecher promitea să fie „o ediție de colecție” și nu a fost prea departe de această titulatură. Cei doi autori invitați, poetul Ionel Ciupureanu și prozatorul Radu Aldulescu au la activ importante cărți de poezie, respectiv romane.

Radu Aldulescu a  citit capitolul „Vremuri în schimbare – băieți buni și de treabă” din romanul pe care ne-a spus că îl va finaliza în aprilie și care se va numi „Ana Maria și îngerii”. Într-o scurtă discuție înainte de lectură mi-a mărturisit că romanul nu va avea un stil deosebit față de ultimul său roman „Mirii nemuririi”, dar că povestea va fi  una cu mult mai captivantă.

Ionel Ciupureanu a citit 14 poeme dintr-un volum pe care îl are în pregătire, despre care și-a exprimat temerea că va găsi cu greu o editură unde să-l publice. Poezia lui a fost bine primită de mai toți cei prezenți, unii chiar și-au exprimat deschis admirația.

Pentru că pe saitul dedicat Institutului Blecher se  găsește o cronică detaliată (consemnată de Gabriel Daliș ) a celor întâmplate, eu am să-mi exprim doar propria opinie despre cele două lecturi.

La proza lui Radu Aldulescu am remarcat un stil bine conturat, pe care îl recunosc cu ușurință ținând cont de lecturile  mele anterioare din opera acestuia. Știe foarte bine să capteze cititorul fără a folosi cine știe ce artificii stilistice, realismul său capătă de multe ori aspectul unui reportaj. Nu sunt un mare admirator al său, dar nu înseamnă că nu-i recunosc meritele felului cum a „înghețat” anumite aspecte ale societății românești de după 1989 și a talentului cu care a creat personaje memorabile.

Poezia lui Ionel Ciupureanu nu îmi era foarte cunoscută, mărturisesc că am găsit pe internet un grupaj de poeme care nu mi-a plăcut. Dar lectura sa de la Blecher mi-a creat o impresie mult mai bună, poate și de unde felul în care aceste poeme formate din distihuri mi-au sugerat o mai mare limpezime. Legat de stilul său foarte personal și plin de frământări  neobișnuite, adaug un plus la impresiile mele. O poezie de care nu mă simt foarte atras, dar căreia nu pot să nu-i recunosc  meritele.

A fost o ediție deosebită, care paradoxal, s-a bucurat de un interes mai redus față alte întâlniri cu literatura contemporană prilejuite de această oportună ințiativă a lui Claudiu Komartin.

Q

Bonus două dintre poemele lui Ionel Ciupureanu.


Peretele și umbra


Vedeam peretele și-o umbră

speriată de umbra peretelui


mă străduiam și era invers

în umbra pe care o gândisem


halucinam până se desfigura

ce s-ar pretinde că e


printr-un efort erau ancorate frânturi

invers sau miraculos


țipetele se transformau lent

în chipuri vagi


mișcam brațul fără efort

aparțineam altcuiva evident


părea logic mi-ai răspuns intră

repulsia creștea pe măsură ce ezitam


momentul fatal se metamorfoza

îmi grăbeam fuga


am și încercat să accelerez scurgerile

monotone de zile


ți-am vorbit și despre platfus

era logic.


Ghivece în floare


N-am să mai sufăr îmi spuneai fără vlagă

lipește-ți ușor carnea de copacii în floare


sunt și ghivece pe pajiștea asta

cumpără-mi flori să nu mai putrezesc


și nu mai plânge

fiecare se-mpiedică de fiecare


eu mă opresc tu treci

liniștit mai departe


pe pajiște mai e și carnea ta-n floare

poate râd îmi ziceam neatent.





Institutul Blecher – poezie și proză la superlativ

A trecut și ediția a XI-a  a Institutului Blecher și aventura continuă, iar cu fiecare lectură tot mai mulți iubitori de literatură se conving de soliditatea acestui demers. Autorii care sunt aleși să citească o fac cum este și firesc, cu multă seriozitate, oferindu-le celor prezenți adevărate momente de delectare. Ultimii scriitori care au fost în acestă postură au fost Gabriel Daliș și  Marin Mălaicu-Hondrari.

Gabriel Daliș a citit douăsprezece poeme scrise într-un stil inedit în contextul actualei generații de poeți. Stilul său auster ce tinde spre o maximă esențializare a stârnit o mică polemică între Felix Nicolau și Octavian Soviany pe tema actualității unui astfel de discurs. Eu consider că este benefică existența unei astfel de demers original, Gabriel este posesorul unei expresii pe care nu o văd a fi deloc anacronică.

Marin Mălaicu-Hondrari a prezentat un fragment din romanul său în pregătire care se numește „Apropierea” și i-a încântat pe mai toți cei prezenți. Și eu am avut puternica impresia că am avut parte de cea mai bună proză pe care am auzit-o la întâlnirile la care am participat la Institutul Blecher. Am remarcat mai toate atributele unei proze de calitate, personaje bine conturate, o narațiune care curge lin într-un registru al cărui nivel este suficient de ridicat pentru a se adresa cititorului absorbit de marea literatură a lumii. Un autor „cu o mână sigură” ce reușește să mențină  un nivel ridicat în mai tot ce scrie, fie că e poezie sau proză.

Am văzut și de această dată la Institutul Blecher fețe noi, semn că această minunată inițiativă literară devine tot mai cunoscută. Au comentat textele prezentate de cei doi autori Felix Nicolau, Octavian Soviany, Dumitru Bădița,  Doina Ioanid, Adrian Diniș, Miruna Vlada, Gelu Diaconu, Mihai Duțescu, George Dumitru și Dragoș C. Butuzea. I-am mai remarcat printre cei prezenți pe Dana Banu, Adela Greceanu, Victor Potra, Laura Markovski, Ana Toma, Stoian G. Bogdan și Gelu Vlașin. Au fost prezenți și părinții veșnic  îndurerați ai celui care a fost poetul Virgil Constantin Bănescu. Lumina în sală a fost mai slabă, dar parcă toți am plecat de la acest eveniment cu fețele mai luminoase.

Q

Bonus două poeme dintre cele prezentate de Gabriel Daliș.


Tot mai departe


: de când visez îmi cad dinții.

zâmbetul stă pe o masă plină cu cărnuri acum.

deseori mă uit la câte un soare rotund

și aproape cred că e dimineață,

ca la un om dispărut pe care l-am găsit numai eu.

mă ascund până aici,

în iarba înaltă.


Autoportret


: sunt tot mai orb când e vorba de oameni.

văd numai ferestre vechi prăbușindu-se

din pereți

pe străzi înguste

pline de ceilalți oameni.

par un înviat

trezit pe o strașină.

m-am închegat în mine

ca sângele sub o căzătură,

dorm într-un pat înfricoșător și adânc

și nici un vis nu mă îmbrățișează.

îmi place să mă ascund

şi îmi place să caut

sunt ca un câine mare și alb

abia găsit.