Fantastic tunet zgâlțâi tăriile, în înalt.
Animalele se așezară față în față & se priviră feroce.
Henry se temea.
Dragostea ei, care nu era chiar cea a unei fecioare,
nu reușea să-i aline spaimele teribile, care ajungeau
departe într-o așa lume.
Se ridică din beregate durerea. Dispărură în aer
mulți, și mulți pe pământ, și mulți în ape.
Nu era un loc de iubit.
Degete în ochi, explozii enorme ale
ceea ce nu știm, până când trezia devenea un viciu.
„Căderile noastre nu garantează”, zicea un prieten.
Am văzut-o în vis, din visul meu ea se trezea,
drăgălășenie & galanterie & iubire
și tot tacâmul.
Avea părul lung de parcă părul lung e de ajuns
ca să înece ca un fum ororile. Ce făcea în fum
cu ea el nu va spune.
Poem de John Berryman
Traducerea Radu Vancu
