Tag Archives: Florieni

Două zile însorite la Florieni

Aceasta este o selecție din prima serie de fotografii a acestui an. Le-am făcut la Florieni, unde m-am bucurat la început de ianuarie de două zile de primăvară.

Reclame

Iarnă la Florieni(II)

27 decembrie

 

28 decembrie

Sfârșit


Iarnă la Florieni(I)

23 decembrie

24 decembrie

25 decembrie

26 decembrie


Florieni

Un loc în care merg în fiecare vară, parcă pentru un soi de purificare. Florieni e reperul rural de care mă simt cel mai atașat, mă leagă de el multe amintiri frumoase. Dar și pentru că acolo e de când mă știu bunica Maria.  E un loc în care îmi reamintesc ce este liniștea. Sper ca aceste fotografii să spună mai mult decât ar face-o mii de cuvinte. Voi mai posta și altele.

Q


Florieni – tărâmul meu de poveste

Aș fi putut să-i pun acestei postări titlul „ Ce am făcut cu vara mea (VIII)” dar acest titlu nu ar fi fost corect, poate „Ce am făcut cu toate verile mele” ar fi fost mai aproape de adevăr. Pentru că azi vă voi povesti și vă voi arăta poze din „țara” mea,  acesta e locul din România cel mai drag inimii mele, cătunul Florieni. Un sătuc pe coama unui deal subcarpatic de pe Valea Argeșului.

Vară la Florieni

E locul în care mi-am petrecut mult timp din vacanțele și concediile mele și de fiecare dată m-am întors de acolo purificat și renăscut. Pădurea care înconjoară satul, fânețele și livezile cu toate vietățile care trăiesc în ele fac din acest loc un rai pâmântean. Fiind într-o zonă ferită de „binefacerile civilizației” și cu un drum greu accesibil, satul bunicilor mei (părinții tatălui meu) e și azi o oază de liniște, un loc unde te poți reculege și odihni chiar și în verile toride.


Biserica din Florieni

Asta-i biserica satului, o biserică foarte veche ce tocmai a fost restaurată.

Multe amintiri mă leagă de locul ăsta și multe povești frumoase am auzit de la bătrânii locului pe care din păcate cu timpul i-am pierdut, s-au dus la cele veșnice. E foarte trist când văd casele lor părăsite sau dărâmate de urmașii lor, erau case mici tradiționale cum vedem la muzeul satului. Și acum sunt familii care au numele de Floarea și Florian semn că de la ele își trage și satul numele. Țin minte că mai toți oamenii din sat se strângeau  duminica „În deal la nuci”, așa au denumit ei vârful dealului pe care străjuiau trei nuci bătrâni, stăteau de vorbă până se înnopta, povesteau vrute și nevrute iar noi copiii ne jucam și vocile noastre erau mult mai cristaline în preajma pădurii de fagi. Acum asta nu se  mai întâmplă și nici copii nu mai sunt așa mulți ca atunci, satul e mereu cuprins de o liniște tristă.

Ulița amintirilor

Toți cred că avem locuri pe care le iubim, de care ne simțim atașați, asta-i „văgăuna” mea preferată și mă mândresc cu ea. Voi mai posta și alte lucruri despre Florieniul meu drag și oamenii lui. (Va urma o postare despre bunica mea )


Text și foto: quasiote