Category Archives: spiritualitate

O școală ce trebuie făcută

„Visez o școală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăiești liniștit și cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câțiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul și toți le dau lecții. Totul trebuie învățat din afară și pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeți că au și ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Și nu vedeți că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei și ei înșiși.(Dar nici asta nu trebuie să le fie spus.)”

„Gândul Școlii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții. Chiar și unui om care te întreabă, nu ai nevoie să-i dai „lecții”. O carte pe care o scoți din bibliotecă, un Preludiu de Bach pe care-l pui seara, în liniște, sau un exemplu de seninătate intelectuală sunt mult mai educative decât o lecție. Oamenii aceia tineri văd că vrei să încorporezi o idee și încep să încorporeze și ei una. (Poate „gândul unic” de care vorbea Pârvan.)

Cred că școala asta trebuie făcută.”

Două fragmente din „Jurnalul filozofic” de Constantin Noica.


Cel mai iubit poet

Cel mai căutat pe blogul meu și îmi permit să deduc,  cel mai iubit dintre poeții aflați în q-zone, este de departe  persanul Omar Khayyam. E tot timpul pe acest blog la „top articole” cu câteva dintre rubaiatele sale pe care le-am postat în martie anul acesta. De data asta am ales un singur catren, ilustrează bine ziua ce tocmai a trecut.

 

Parfumuri, ochi frumoși, vin, buze, poezii —
Doar jucării în Timp, doar jucării…
Indiferență, muncă, singurătate, ură —
Doar praf în drumul Timpului, țărână!…
***
Parfums, beaux yeux, coupes, lèvres, chants —
Des jouets, des jouets dans le Temps…
Indifférence, travail, solitude, prière —
Poussière dans le Temps, pousière!…

Traducerea Paula Romanescu(versiunea româna și franceză)


Poezie persană – Rumi (1207 – 1273)

Moulavi, Moulana sau Molla-yé Rumi s-a născut în satul Wakhsh  din regiunea Balkh pe data de 30 septembrie 1207. În  anul 1230, din cauza invaziei mongole, s-a refugiat cu tatăl său în Asia Mică, stabilindu-se în Ghunie, unde a trăit pâna la sfârșitul vieții. A  studiat și predat teologia pâna la întâlnit pe maestrul său sufist  Șams din Tabriz, care îi inspiră vreme de treizeci de ani marile sale opere literare. Masnavi cuprinde 26000 de stihuri și este considerată  una dintre cele mai valoroase capodopere sufiste din toate timpurile.

Esențial în opera lui Rumi este nivelul ridicat al percepției sale despre evoluția existenței. Materia se transformă în plantă, planta în animal, animalul în om, omul într-o ființă superioară. Fiecare etapă de dezvoltare uită etapa anterioară, în ea rămân doar tendința și instinctul orb față de manifestările lumii. Trecerea de la o etapă la alta se face prin negarea repetată a celei anterioare, adică negarea negației. El consideră lumea o luptă a contrariilor. Contradicțiile se nasc din contradicții, se pot cunoaște prin contradicții; lumea este alcătuită din elemente contradictorii și de aceea totul este relativ și schimbător, iar, la sfârșit, lupta contrariilor duce la armonie.

În amintirea maestrului său sufist, Rumi a scris un divan de gazeluri intitulat Șams Tabrizi — un ocean clocotitor de  efuziuni lirice și gânduri sublime adresate unei iubite invizibile și neasemuit de frumoase, cu care mereu se unește și de care mereu se desparte.

 

Evoluții
Din materie pierit-am, să-ncolțesc în firul ierbii,
și-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
și-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura și eu odată mai presus de lumea asta
și mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi și-ntâi descinse în materie, și àpoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a și nu și-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu și-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicții, pe care le știi prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte și înțelepciune,
dar din mințile-i trecute nu și-a mai adus aminte,
și din mințile-i de astăzi încă va sui pe trepte.
Traducerea George Dan

Mănăstirea Robaia

Mănăstirea Robaia se află la vreo 3-4 kilometri de Florieni(satul bunicii mele), o vizită la acest așezământ monahal este în fiecare vară pentru mine modul cel mai bun de  a mă reculege. Mănăstirea se află pe unul dintre malurile pârâului cu același nume. Există un drum pietruit ce o leagă de comuna Mușătești( în Jud. Argeș la 25 km de Curtea de Argeș pe șoseaua spre Câmpulung Muscel). O vatră de sihăstrie atestată documentar încă din secolul al XVI-lea găzduiește în zilele noastre un schit de maici unde totul este foarte bine rânduit, chiar dă impresia celor care o vizitează că se află într-un loc binecuvântat.


Institutul Blecher (XVII) – invitație

Institutul Blecher vă invită la a XVII-a sa ediție ce va avea loc în Sala Oglinzilor de la sediul USR (Calea Victoriei nr. 115). Asta se va întâmpla miercuri 14 aprilie începând cu ora 18,30. Invitați sunt scriitorii Paul Aretzu, Constantin Hrehor, Ioan Pintea și Florin Caragiu.


Revărsat în alții

Petre Tuțea, câteva dintre vorbele sale:

Carte

În afară de cărți nu trăiesc decât dobitoacele și sfinții: unele pentru că nu au rațiune, ceilalți pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conștiință.

Comunism

Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.

Moarte

Cine slujește lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.

Om

Deoarece setea de absolut nu i-a fost satisfăcută la grad biopshic, omul e etern trist.

Umanitatea o iubești lesne. Pe om, mai greu.

Personalitatea

Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-și mai aparține.

Profesor

Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală și face mobilă de lux.

Scrisul

E foarte greu, când ai responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui pe scris, fiindcă scrisul te definitivează, în sensul că te arată fără posibilitate de ieșire.


Scriitori români care au trecut prin închisorile comuniste

Litera Ț

Gabriel Țepelea

Vasile Țepordei (1908-2002)

Petre Țuțea (1902-1991)

Litera U

Ion Stroe Udrea

Ion Urcan

Iohann Urwich


Jurnalul Oanei Pellea

Fără să mă laud, spun că încă din momentul în care am aflat că această carte se va lansa la Bookfest, i-am știut efectul binefăcător pe care îl va avea asupra mea. Am fost la lansarea ei, am primit chiar și un autograf de la autoare și m-am bucurat ca și cum aș fi dobândit ceva foarte prețios. O știam pe Oana Pellea în postura unei talentate actrițe de teatru și film. Știam că este fiica marelui Amza Pellea, un actor care m-a încântat în copilărie cu rolurile sale din filme. Am urmărit și două interviuri televizate foarte bune cu acestă minunată artistă și m-a impresionat bogăția ei sufletească.

Am făcut din lectura acestei cărți un eveniment personal și acum pot spune cu mâna pe inimă că am avut parte de un miracol. E cu adevărat un miracol să poți constata existența printre noi a unui om cu o aură atât de luminoasă. Acest jurnal este valoros pentru că prinde multe aspecte cruciale ale vieții dintr-o viziune matură și trecută prin filtrul unui artist însingurat dar care a păstrat o fereastră  deschisă către lume. O viziune sănătoasă într-o societate bolnavă, într-o lume potrivnică celor verticali. Oana Pellea ar putea constitui un model pentru mulți dintre cei din domeniul artistic și nu numai. Un model de a viețui în a ridica ceva temeinic având ca unic reper moralitatea.

Sunt foarte multe aspecte din cartea asta de care mă simt legat, o mare bucurie e să vezi că împarți cu un om de valoarea Oanei Pellea o viziune despre societatea în care trăiești și că avem chiar afinități elective. Am aflat și anumite aspecte ale teatrului românesc de astăzi, eu fiind un iubitor de teatru îngrijorat de decăderea acestuia din ultima vreme. Am aflat mai multe despre omul Amza Pellea de la cea mai de încredere sursă, nu-i lucru puțin. Nu voi da niciun citat din carte, ea merită citită în întregime, spun doar că sunt multe pasaje din ea ce trebuie păstrate în minte și-n suflet. Rânduri ce îi pot folosi oricărui om care este ghidat de credința în bine, adevăr și frumos.

E cartea unui om frumos și armonios care a înfruntat toate obstacolele vieții cu mijloace la vedere și cu o fantastică energie interioară, o luptătoare bravă și singuratică. La lansarea  cărții, i-am mărturisit că am văzut-o cu ceva timp în urmă în piesa „Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec și mi-a plăcut foarte mult, mi-a scris pe  a treia pagină a cărții: plecăciune. Ce aș mai putea adăuga, am avut în față pentru o clipă, o artistă înnobilată cu cele mai profunde virtuți, în față căreia voi face mereu cea mai din suflet plecăciune.

George Floarea