Tag Archives: dragoste

Poezie persană – Iradgi(1874-1926)

 Prințul Iradgi primește o educație aleasă, învățând mai multe limbi: arabă, turcă, franceză și rusă. A studiat la Tabriz și la vârsta de 19 ani a fost numit „starostele” poeților de la curte. Refuză să dedice ode majestăților sale  mulțumindu-se cu o carieră de funcționar. Sub influența culturii occidentale, scrie poezii într-un stil simplu și pe un ton familiar, adesea plin de umor. Condiția femeii atât de oprimate în Orientul islamic și feudal i-a inspirat versuri emoționante, foarte gustate de iranieni.

Epitaful lui Iradgi
Voi, frumoase ale lumii noastre,
sau frumoase din adâncul vremii,
care veți veni în lumea noastră —
cel ce doarme în pământu-acesta
e Iradgi, Iradgi cu limba dulce.
Dragostea mi-a fost lumina vieții,
și-astăzi Cripta Dragostei mi-i criptă.
Eu, comoara vieții-am risipit-o
cu femei, și vinuri, și petreceri.
De oricine-i blândă și nurlie,
și-astăzi mortul-viu se-ndrăgostește!
Sunt acela care-o viață-ntreagă
lângă voi am petrecut nopți albe.
Dezbrăcat de haina pământeană,
totuși, eu rămân sub pașii voștri:
deși sub pământ îmi este casa,
totuși, ochiul meu vă urmărește.
Stați pe-acest mormânt o clipă, două
și pășiți prin pulberile mele!
Când și când să v-amintiți de mine
și să-mi faceți inima să râdă,
inima din inima țărânii!…

Traducerea George Dan

Reclame

Poezie persană – Farrokhi

Farrokhi, poet de la începutul secolului al XI-lea, autor de gazeluri și ode, renumit pentru simplitatea limbii sale și gingășia ispirației. Ideile și sentimentele oglindite în poezia sa au ca izvor dragostea și bucuria vieții. Un poet iubit pentru grația și prospețimea stilului său.

O, amintirea nopții-albastre…

O, amintirea nopții-albastre, când draga mea, cu chip de soare,

m-a strâns cu bucurie-n brațe, până la ruga dimineții!

Doar eu și ea, într-o cămară, având tovarăș numai vinul —

deschisă ușa veseliei și-nchisă ușa încăperii.

Când pieptul meu plecat pe sânu-i pecetluia, sfânt, legământul,

când buze în sărut pe buze sporăvăiau atâtea taine!

Când buzele-și lipea de cupă, se minuna de ea și luna,

când păru-și răsfira pe față, chiar ziua se schimba în noapte!

Ea-n piept îmi căuta iubirea, iar eu cuvintele-i vrăjite;

eu devenisem cântărețu-i, iar ea-mi cânta din alăută.

S-o vezi cu câtă îngâmfare smulgea cântarea ei din strune,

să-l vezi cu câtă gingășie cânta în stihuri-cântărețul!

Îmi năvălea în piept nou cântec din strunele înveselite,

când luna mea din alăută stârnea o nouă melodie.

Norocul de mă mai ajută să-mi fie emirul darnic,

atunci ca noaptea cea trecută aș mai petrece înc-o dată!


Traducerea George Dan


O poveste de dragoste, poate

bookCartea „O poveste de dragoste, poate” a lui  Martin Page a fost un prilej să fac cunoștință cu universul acestui autor. Auzisem mai multe despre prima lui carte tradusă în limba română și apărută tot la Humanitas „M-am hotărât să devin prost” (Comment je suis devenu stupide), o carte ce a fost bine promovată și apreciată de cititori, din câte am citit prin presa culturală.

Romanul „O poveste de dragoste, poate” este centrat în jurul unui personaj pe care eu îl găsesc bine conturat și care posedă o mare parte din însușirile individului educat din zilele noastre, care are un job interesant, suferă de instabilitate afectivă și caută în permanență modalități de a-și „pipera” existența. Cartea mi-a amintit în anumite privințe de „Eseuri de îndrăgostit” a lui Alain de Botton și într-o mică măsură de nuvela „Porumbelul” a lui Patrick Süskind. În romanul lui Botton avem parte de o analiză temeinică, chiar lucidă, a ceea ce înseamnă a fi implicat într-o relație de dragoste, aici sunt doar niște simple constatări, Virgile personajul central al cărții pare uneori că privește dinafară asta, că are nevoie de consiliere. Pretextul cărții, adică acel telefon ciudat primit de Virgile, nu are darul de a convinge, tot acel mister pe care  îl țese în mintea sa e până la urmă farmecul acestui roman, acea întrebare la care nu găsește un răspuns mulțumitor. E vorba în această carte și de singurătate, o stare ce pare autoimpusă, cumva artificială, dar specifică indivizilor din zilele noastre când totul se consumă cu rapiditate și toate etapele se ard cu repeziciune lăsând în urmă un soi de pustiire interioară.

Romanul lui Page nu mă convinge în totalitate, asta pentru că dă impresia că merge pe niște direcții deja uzitate, însăși faptul că avem parte de un nou  roman în decor parizian, un  decor cumva transformat de tsunami-ul globalizării, într-un loc al unui consumerism derizoriu, lipsit de rafinamentul specific, accesibil acum doar celor foarte bogați. Povestea are câteva ezitări, dar are și ironie,  pe alocuri umor, există un echilibru valoric dar pe ansamblu nu putem vorbi de o carte exponențială. Totuși, remarc o mână sigură, un scriitor care chiar dacă nu a făcut o treabă excelentă cu acest roman, are potențial. Aș mai citi cu plăcere și un alt roman al său, poate și pentru că mi-a plăcut cum a tratat finalul, lăsându-i cititorului o posibilitatea de a-și imagina o eventuală continuare a povestirii, doar nu degeaba cartea  se numește „O poveste de dragoste, poate”.

Text de quasiote


Când ai nevoie de dragoste

bad disposition

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Text de Mircea Cărtărescu    foto: quasiote


Un mod imponderabil de a-ți arăta dragostea

imponderabilitate

Dormisem toată noaptea
în clopotniţa de lemn de lângă Biserica Doamnei.

Nu-mi amintesc ce visasem.
Dar, de îndată ce m-am trezit,
mi-am dat seama
că e vremea să o chem pe Theara
şi să-i arăt dragostea mea.

Am cumpărat câţiva covrigi calzi
(aşezaţi pe o sârmă subţire)
şi i-am lăsat pe o bancă
(pentru vreun om căruia îi plac covrigii calzi).

Apoi, n-am mai aşteptat mult
şi am chemat-o pe Theara.

Theara a venit.
Ochii îi străluceau.
Voia să-i arăt dragostea mea.

Iar eu, neştiind să fac asta mai bine,
am adus-o aici, la sfârşitul textului,
să privim împreună
cum textul se preface în poem.

aici îmi încep cartea

pornesc pledoaria pentru iubire

o continuu cu sacramentele tale

din tine îmi întind viaţa
peste tot
te strâng în braţe şi te iubesc aşa cum aş iubi peştele mut ce mi-ar fi alături
te apăs cu iubirea mea
până îţi dai seama că şi apăsarea e iubire

capătul pământului nu e capătul cerului

capătul iubirii nu are capăt

răsuflu pe pagină
cu gura aproape de hârtie

mă gândesc mai departe la tine

îţi scriu numele
cu nerăbdarea greşelii ce nu-şi aşteaptă niciodată conştiinţa

îţi tai numele
cu nerăbdarea conştiinţei ce nu-şi aşteaptă niciodată greşeala

frumoasă cu numele scris şi tăiat
te aud tot timpul
şi nu pot tăia sunetul vocii tale

ca să ajungă la tine
iubirea îşi face drum prin mine

şi lin şi valvârtej

şi nimeni şi nimic nu o poate opri
pentru că ea este singura dorinţă a Domnului

ea este liniştea din căuşul mâinilor
şi spuma scuipatului ce trece de pe limbă
pe limbă

iar mâine îi vom sădi un copac
din care să reînflorim

te chem să-mi arăţi
cum să pun la loc iubirea în mine

mă chemi să-ţi arăt
cum să pui la loc iubirea în tine

vin

vii

nu înţelegem nimic din ceea ce putem înţelege

dar ne ridicăm desupra firului stors şi îmblânzit al căldurii
în timp ce în spinările noastre
se înfig sute de găuri
care până la urmă ne vor străpunge
cu gurile lor

Text : Constantin Virgil Bănescu    Foto: quasiote