Tag Archives: amintire

femeia de pe strada apusului

când primăvară își arată primele semne
nu știu de ce îmi amintesc de femeia de pe strada apusului
care ieșea în curtea înconjurată de un gard din sârmă împletită
și plimba căruțul în care era o păpușă în jurul
gutuiului cocârjat ce îi umbrea fereastra dinspre asfințit


imaginea acelei femei învârtindu-se în jurul pomului
intonând un vechi cântec de leagăn păpușii cu pleoapele căzute
printre narcise și ocheadele deloc prietenoase ale trecătorilor
nu știu de ce și după atâta timp mi-a rămas în minte
asemenea unui tablou dintr-un muzeu renumit

Poem de George Floarea

Reclame

Pianistul

O fotografie în care apare renumitul pianist polonez Leszek Możdżer  e una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din anul care este pe sfârșite. Ocazia mi-a fost oferită de concertul în aer liber ce a avut loc la București, s-a întâmplat în septembrie cu ocazia zilelor orașului. O bucurie pe care ne-a făcut-o Institutul Polonez în anul dedicat lui Chopin.


Angela Marinescu a citit la Institutul Blecher

La Institutul Blecher(XXII)  s-a derulat săptămâna trecută o ediție specială prilejuită de  Târgul Național al Cărții de Poezie.  Cu această ocazie s-a renunțat la formatul de cenaclu, a fost doar o lectură publică a șase poete cunoscute. Au citit din creațiile personale poetele Magda Cârneci, Rita Chirian, Ana Dragu, Diana Geacăr, Angele Marinescu și Simona Popescu.  Au fost șase lecturi agreabile, pe Ana Dragu și Diana Geacăr le cunoșteam într-o anumită măsură , au fost pe placul meu și de această dată. Cea care m-a impresionat a fost Angela Marinescu.(din câte am observat  urmărind reacțiile celor prezenți în Sala Oglinzilor, nu numai pe mine)

Amintire de medicinistă

la autopsiile la care am participat

vulnerabilă la frig

cu ferestrele larg deschise în orice anotimp

de-a lungul anilor

ca studentă la medicină

cu formolul răscolit de mâinile

noastre inepte

și precise

ca orice instrument tehnic

aplicate direct pe mort

niciun cadavru nu a fost

mai aproape de perfecțiune

de revolta lividă și cenușie

și de obscenitatea ultimă

aceea care te mai ține în viață

la sfârșitul vieții

ca poezia

Poem de Angela Marinescu –  din volumul „Probleme personale” (2009) apărut la Editura Cartea Românească



Intersecția din fotografia cu zimți

intersecția dintre Calea Griviței și Strada Buzești

era un loc comun pentru noi în acele vremuri

ori că mergeam la Piața Matache sau la Piața Amzei

treceam pe acolo cu tramvaiul șase ori  zece

în ziua aia plutea parcă în aer ceva deosebit

ceva demn de amintit în atitudinea ta

erai pregătită parcă să joci într-un film sepia

asta pentru că te îmbrăcasei în puloverul de mohair

pe care îl prețuiai cel mai mult

asta  anunța o destinație deosebită

pe mine mă îmbrăcasei de parcă urma să mergem în vizită

la niște doamne sofisticate

genul acela ce ne serveau

cu dulceață de vișine și cu apă minerală rece

aduse în cristaluri pe o tavă de argint

*

totuși nu s-a întâmplat asta

am coborât din tramvaiul șase

înainte de intersecția asta unde roțile tramvaielor se certau cu macazurile

am traversat și am intrat la librăria de unde îmi cumpărai deseori

soldăței și mașinuțe de plastic colorat

de data asta ai cerut o carte

mi-ai spus că e una ce îmi va fi folositoare atunci când am să fiu la școală

eu știam că asta urma să se întâmple când „se  va da milităria jos din pod”

cum îmi prevestea Tanti Caterina vecina noastră care nu avea copii

doar o păpușă de gips căreia nu i se deschidea ochiul stâng

și care avea brațul drept aproape smuls de către un copil rău

cum obișnuia să-mi spună când îmi doream s-o ating

*

cartea asta ce trebuia să mă arunce în viitor

era fără poze dar cu multe litere așezate într-o ordine stranie

dar nu te-ai  oprit am traversat pe partea opusă  a intersecției

lăsând în urma noastră ușa primitoare a  prăvăliei cu cărți și jucării

am intrat într-o încăpere întunecoasă

unde un domn ce avea o cutie cu picioare

mai lungi decât ale televizorului nostru Cosmos 3

și în care el își băga capul

precum o babă evlavioasă  sub sutana unui preot

ne tot ruga să ne apropiem tâmplele de parcă gândurile noastre urmau

să treacă prin aceiași intersecție

tot repeta că din cutia lui

are să zboare o păsăre iar eu nu trebuie să ratez momentul

*

n-a zburat nicio pasăre

după câteva zile am avut în mână

o fotografie cu margini zimțate în care eram noi

cu tâmplele atât de apropiate

că n-ar fi putut trece printre ele

nicio înaripată

***

trec tot mai rar pe la intersecția dintre Calea Griviției și Strada Buzești

șase și zece par în zilele astea pustii numerele unor tramvaie fantomă

toate clădirile din jur sunt doar niște decoruri uitate ale unui film vechi

am  aflat între timp că atunci am cumpărat de la Librăria I.L. Caragiale

cartea cu poeziile lui George Coșbuc

din care nu te-am lăsat să-mi citești nimic

pănă când nu m-am simțit eu în stare s-o citesc  –

după ce  am parcurs-o prima dată

Rada îmi alerga printre gânduri

nu El Zorab

cum toți cei din jur își afișau intuițiile

dar toate astea nu mai au acum nicio importanță

cui ai mai putea să-i spui toate astea

poate oțetarilor care au crescut în spatele zidurilor goale

fotografia cu zimți a rămas singura dovadă

a acelei zile cu miros de nucă verde

de George Floarea


Desprimăvărare

Când vom ieși din beznă și ruină

și raze tari în ochi ne vor izbi,

îi vom închide poate — și vom fi

desfigurați de prea multă lumină.


Vom trece pragul spre surata viață

împovărați, necunoscuți, livizi,

cu amintirea roasă de omizi,

cu bucuria vânătă de ceață.


Dar cum a lumii dreaptă socoteală

ne vor fi șters-o anii cei păgâni,

ca s-o cunoaștem iar, deși bătrâni,

vom merge cu plăcuțele la școală.


Pe drumul fără mame călăuze

ne vom ruga de-un  ghiocel curat

să ne învețe zâmbetul uitat

și să ni-l scrie fără greș pe buze.


În inimi când s-or sparge trandafirii

vom zăbovi privind la porumbei

și-i vom  citi acolo, printre ei,

abecedarul proaspăt al iubirii.


Din înfrățirea șoimului cu zarea

vom ști să bem paharul de azur

iar limpezimea cântecului pur

ne-o va turna în glas privighetoarea.

Poem de Andrei Ciurunga – din „Poemele cumplitului Canal”(1950 -1964)


Scriitori români care au trecut prin închisorile comuniste

Litera Z

Belu Zilber

A. L. Zissu

Alexandru Zub

Teodor Zuca

Ion Zurescu


Poemele dintre amintiri

Începând  de astăzi voi posta săptămânal poemele unor oameni pe care i-am cunoscut și care au lăsat printre amintirile mele un semn prețios al trecerii lor prin această lume.

dreaming to the end of time

Imaginație

Din curiozitate,

Am trecut cu gândul

Pragul nopții eterne.

Am vrut să mă conving

Dacă într-o altă lume

Am să te regăsesc la fel de tăcut,

La fel de gânditor, născocind mereu

Noi sensuri de existență.

Dar m-a întristat călătoria,

Îți rezervaseși un loc

Într-o lume opusă mie.

Text: Victoria Ancuța Stan

Poemul face parte din volumul „ Viața, o părere”(1995)

foto: quasiote