Vuiet de brazi

O, sora mea tristețea, iasomia -
neauzite gemete strâng
în vuiet de brazi
sub fermecata lunii paloare...

Du-te! i-am spus, pleacă, suflete,
mi-ai devenit strivitoare povară,
lasă-mă singur, limpede, mineral,
ori lasă-mă-n carne, pe brânci,
mărunt, pofticios, nesătul -
toate-mi sînt grele, adânci și amare,
albe fâșii de durere...
(O, Doamne, iubita
și-a pierdut creionul dermatograf!...)

Din ceasul meu, plin
de rozătoare furnici, curge
un fin rumeguș alb, sonor,
care-mi pudrează fără-ncetare
fruntea postumă... O, aș trăi
în dureri comparate, orgolios,
scuturând peste mine
zăvoiul memoriei...

O, sora mea tristețea, iasomia-
cuțite de jale și vuiet de brazi
și vuiet de păsări amare, de tutun,
sub fermecata lunii paloare...
(O, Doamne, să nu uit, iubita
și-a pierdut creionul dermatograf!...)

Poem de Geo Dumitrescu

Fluturii se zbat mai puțin

am sărit peste perne, ne-am bătut cu ele
şi le-am călcat în picioare
iar părul meu în şuvite ude
avea miros de iasomie

mi s-a părut că timpul stă pe loc –
luni de zile a continuat să stea

soarele a apus de multe ori
peste hainele mele împrăştiate pe jos
acum el a luat forma buzelor mele
şi păstrează tăcerea

când sunt pe moarte, fluturii
se zbat mai puţin decât oamenii

Text: Alice Diana Boboc