Daily Archives: 03/08/2009

Ce am făcut cu vara mea (II)-Bookfest(I)

În perioada 17-21 iunie a avut loc cel mai mare Salon de Carte din București, ediția 2009 a Bookfest ce s-a ținut  ca de obicei în cadrul Complexului Expozițional Romexpo. Îmi propusesem să merg la o parte dintre lansările de carte de la sfârșitul săptămânii(19-21 iunie). Astfel că am reușit cu ceva efort să ajung vineri 19 iunie la două lansări ce se aflau în agenda mea. O întâlnire cu scriitorul francez Martin Page ce își lansa la Humanitas romanul „O poveste de dragoste, poate” și la prezentarea cărții de debut a tânărului poet, Stoian G. Bogdan. Volumul „ Chipurile” al lui  Stoian G. Bogdan este câștigătorul Concursului de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din România – 2008.

text și foto: quasiote

Martin PagebookStoian G. BogdanBOOK2