Tag Archives: muzee

Ce am făcut cu vara mea (V) – Sighet

Nu puteam ca ajuns în Maramureș să nu vizitez și locul cel mai încărcat de umbrele rănilor veșnic nevindecate ale  inumanului, unul dintre multele locuri din țara asta unde s-a încercat împilarea pentru totdeauna a spiritului celor ce-au îmbrăcat cămașa rezistenței la o existență absurdă și impusă. În clădirea cu pereții îmbibați cu suferință a fostului penitenciar de la Sighet, devenit prin efortul deosebit al unor intelectuali ce merită tot respectul meu Memorialul Victimelor comunismului și al Rezistenței, mi-am reamintit de acest apogeu al suferinței colective, această rană pe sufletul poporului român. E un loc unde poți să simți durerea în aer, unde fiecare perete spune o poveste cutremurătoare, unde dacă închizi ochii vezi aripi.

recviem

Toate numele și chipurile din fotografii ale celor care au ales demnitatea în locul unor vieți de marionete, toți cei care au ales libertatea de gândire și au murit pentru ea trebuie să rămână veșnic în memoria noastră, noi vom fi mai puternici pentru că ei au ales să înfrunte avalanșa răului. Sunt chipuri ale multor oameni care înseamnă ceva pentru întreaga umanitate, oameni despre faptele cărora am citit și de la care am învățat ce este demnitatea.

o hartă a suferintei

Acest muzeu merită vizitat măcar o dată în viață de toți cei care vor să înțeleagă acest moment istoric sumbru care a avut nefastul rol de a încerca să desfigureze conștiința unei întregi nații. Sunt aici cuprinși mai toți cei care au fost victimele tăvălugului roșu cât și cei care au încercat să-i reziste. E un loc din care cei care înțeleg   amploarea suferinței strânsă între zidurile acestui muzeu, vor ieși ca dintr-un templu care le redă un nou sens al existenței.

cer cu zăbrele

Azi am scos din biblioteca personală câteva exemplare ale revistei-document „Memoria”, o revistă de mare ținută intelectuală și care a încercat la vremea ei să reconstituie pe hârtie toate aceste episoade triste ale încercării de a depersonaliza o nație. Voi continua pe acest blog o serie de postări care se amintească de cei care au suferit aceste nelegiuiri. Am vrut să scriu un poem despre această experiență la Sighet, dar poemele scrise între pereții reci ai închisorilor  comuniste spun mai bine despre tot ce a fost acolo. Voi posta și o parte dintre aceste poeme.

lumină de la îngeri

Voi încheia cu un gând al Anei Blandiana care  a avut un rol foarte important la constituirea acestui muzeu:

Atunci când justiția nu reușeste să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție.

text și foto: quasiote