Tag Archives: interviu

Nora Iuga și Herta Müller

„Mă obsedează. O aud vorbind. Indiferent ce spune, o simți vibrând fizic în cuvinte. E întreagă în cuvânt, cu forță și patimă. Rar am întâlnit un scriitor care să semene atât de mult cu ceea ce scrie. Așa cum nu te decepționează în text, cred că nu te decepționează nici în viață. Povestește întâmplări, vezi situații, oameni ; îi contești sau îi accepți după emoția pe care ți-o transmite. E ceva în ea care contaminează. S-o numesc forță morală? E doar atât? Vorbește românește cu un accent tipic bănățean. Îmi trezește amintiri pe care le-am uitat. Pomenește de Rolf, îl aduce pentru o clipă între noi, spune că abia după moartea lui, recitindu-i cărțile, și-a dat seama cât de bine scria. Moartea lui Bossert pare o problemă încheiată ; sinuciderea era previzibilă, nervii îi erau întinși la maximum și obsesia urmăririi atinsese paroxismul. Numai ei i-a rămas suspiciunea neatinsă, la fel cum existase și în noi, atunci  în 1985. Toți am uitat, ea nu. „Câte aruncări de la etaj au rămas neelucidate?” Când îi traduc cărțile, simt acolo o mare suferință și compasiune umană, dar și un spirit justițiar care mă neliniștește. Ea nu-și uită niciodată rănile. Durerea ei e maximă. Oare știe să ierte? Are ochi în care nu te poți uita multă vreme. Ochi care te dezbracă până la os, ochi care te ustură și te fac să te suspectezi de toate greșelile. Aproape că-ți vine să le inventezi, să scormonești acolo, în încâlcelile gândului până dai de o vină de care nu erai conștient. Herta cauterizează.”

Un fragment din cartea „Berlinul meu e un monolog” de Nora Iuga apărută la Editura Cartea Românească(2010).

 


Victor Rebengiuc face o clară radiografie a României de azi

Cum priviţi ceea ce se întâmplă acum în România?

Cu foarte multă uimire, nu-mi vine să cred că trăim ceea ce trăim. E atât de diferit de ceea ce ne închipuiam în ’89.

 

Brucan spunea că ne trebuie 20 de ani ca să ne revenim…

Ei, uite că n-a avut dreptate. 20 de ani n-au făcut decât să ne îngroape şi mai adânc. Nici măcar nu s-a schimbat nimic din mentalitatea noastră, am rămas la fel de apucători. Nu avem o filozofie a muncii, a realizării prin muncă; există o filozofie a apucării. De unde să apuci bani, repede, fără prea multă muncă. Nenorocirea e că tot cei care erau înainte sunt şi acum la putere, s-au îmbogăţit numai foşti securişti şi foşti activişti de partid. Eu de mult timp îi rog să-mi explice şi mie cum reuşeşti să intri cu pantalonii rupţi în fund în Parlament, iar peste patru ani să ieşi de-acolo miliardar. Eu, care muncesc de 54 de ani, îmi duc traiul de pe-o zi pe alta.

Fragment dintr-un interviu din ziarul Adevărul.


Poemele dintre amintiri (IV)

 

***

Jim Morrison

a cântat viața

și moartea

mai bine chiar

decât Walt Whitman

omul.

Jim vorbea

de ușile percepției

iar Whitman

despre democrație.

A doua dintre ele,

cică,

se spune că ar exista.

Ușile, însă,

sunt și acum la locurile lor.

Și apoi vin eu

și vă întreb:

de care parte-a ușii

a stat Jim?

Text de Felix Crainicu din volumul „Verdicte inutil amare” (2000)