Daily Archives: 08/09/2009

Zoon Poetikon

zoon Acum un an am făcut cunoștință pe unul dintre saiturile literare cu „pohemele” lui George Asztalos. Bineînțeles că primul lucru pe care îl remarci la creațiile sale este felul unic în care poeticul se folosește de un limbaj care funcționează atât ca  obstacol dar și ca  un cârlig care agață cititorul spre profunzimi nebănuite. Sunt cititori care se lovesc de acest limbaj din cauza că nu au acea pornire necesară la lectura oricărei poezii, de a căuta și descifra sensuri dincolo de cuvinte.

Mă bucur că George a reușit să-și strângă poemele într-o carte apărută în condiții foarte bune, cu o copertă care este un intro foarte bun pentru conținut și într-o colecție foarte interesantă care se numește„ poezia 9”.

De la prima lectură a cărții am remarcat o carte din care  reiese în mod evident că este scrisă de un om la vârsta deplinei maturități. O maturitate obținută în timpul unei curse cu multe și felurite obstacole, o existență când târâtă prin universul atât de pământesc al animalelor mici, când „zburată” spre culmile vulturilor. Citind cartea lui George Asztalos vei  trăi senzația că bei o carafă de pelin, nu ai nici o șansă să extragi din ea doar partea dulce, tocmai pentru că este menită să te facă să asimilezi în egală măsură dulcele și amarul ei. În „Zoon Poetikon”  vei întâlni un personaj care trece vârtejurile lumii prin  filtrul eului său, uneori obligat, alteori pentru ca are această pornire. Cartea este împărțită în două părți: „Poeme cu animale mici” și „Drăcii angelice. De zdrangoste”. Dar cele două părți sunt de fapt doi poli care se atrag pentru că au în comun tocmai acel eu poetic care le populează și le dirijează  făcându-le să producă același tip de energie.

După cum spuneam la început, am citit pe diverse saituri literare o mare parte din poemele din acest volum, lectura lor în acest context pe care mi l-a oferit cartea a avut darul de a lega mai bine între ele impresiile mele despre poezia lui George. Îmi este foarte greu să dau citate din carte pentru că ar trebui să citez poeme  în întregime. Am extras totuși câteva trăsături  ale personajului  evocat de mine în rândurile de mai sus : „ca un vânător ce sunt /al tuturor intemperiilor/demn de o cauză mai bună” (Vultur împiedicat), „un minunat prăpădit în grațiile jumătății mele/ nici ea întreagă la minte” (Silent white), „prefer în consecință să trăiesc în urale/ în pumni și aplauze uite-așa/ mi se declină mie bucuria ( Stingher în aprobarea generală) și „pe urmă m-am dus în parc/la umbra binevoitoare a statuilor/în culmea tragică/ a farsei mele trăsnite/ copil și jegos/ am râs/ de Unul Singur”(Jeg).

Există un univers populat de convulsii și catastrofe care se revarsă în fiecare ființă conștientă de sine, merită explorat prin intermediul cărții lui George Asztalos.

Am pus aici primul poem din carte pentru a vă servi ca o invitație  la lectură.

Îmi fac dinainte viaţa de apoi

două grăunţe calde în ochii piţigoiului
întindem mîna şi zbrr: s-a dus
tremură creanga
în locul lui

uite de ce
îmi fac dinainte viaţa de apoi
îmi tremură şi mie creanga
dar sunt acasă mereu sunt aici
îmbrăcat doar în mine ca sabia de Toledo

deşi e cam septembrie cu fructe plecate în ţările calde

cred că voi da cu toamna de pămînt
şi o să fac pe adormitul

sigur că da


veghez