Amurgurile toamnei

pastel

*

Sunt seri, spre toamnă, adânci și strălucite

Ce, luminându-mi negura-amintirii

Trezesc în mine suflete-adormite


De mult, încât cad pradă amăgirii

Când Cerul pârguit la zări cuprinde

Purpura toată, și toți trandafirii,


Și-n sânge scaldă para ce-l cuprinde

De vii văpăi  –  privind atunci amurgul,

Un dor păgân sălbatic mă încinde, –


Și văd, stăpâne, cum îți arde rugul.

Text de Mateiu I. Caragiale (1912)

Foto: quasiote


6 responses to “Amurgurile toamnei

  • drawforjoy

    Aici la tine ma invaluie toamna cu amurgurile si poeziile ei. Foarte frumoasa poezia lui Mateiu.

    • quasiote

      Roxana, mă bucur mult că ți-a plăcut poezia, mi-a fost destul de greu să găsesc o fotografie în ton cu ea. Sper totuși că am reușit până la urmă. 🙂

  • qristinan

    Ca sa fim in ton..

    Din vârf de munţi amurgul suflă
    cu buze roşii
    în spuza unor nori
    şi-atâta
    jăraticul ascuns
    sub valul lor subţire de cenuşă.

    O rază
    ce vine goană din apus
    şi-adună aripile şi se lasă tremurând
    pe-o frunză:
    dar prea e grea povara –
    şi frunza cade.

    O, sufletul!
    Să mi-l ascund mai bine-n piept
    şi mai adânc,
    să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
    s-ar prăbuşi.

    E toamnă.

    Lucian Blaga (1921)

  • quasiote

    Cristina, îți mulțumesc pentru poem! 🙂

    Blaga e unul dintre poeții mei preferați.

  • Andi

    Multam pt ca…ti-a placut traducerea mea 🙂
    Sa ai o seara minunata.

    George, daca nu ai un motiv special pentru care sa nu o faci, te-as ruga sa iti pui link la nume si cand comentezi la mine. Multumesc mult 🙂

  • quasiote

    Andi, nu știu de ce nu e link la nume, nu am nici un motiv să nu pun. O seară plăcută! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: