Daily Archives: 21/09/2009

Amurgurile toamnei

pastel

*

Sunt seri, spre toamnă, adânci și strălucite

Ce, luminându-mi negura-amintirii

Trezesc în mine suflete-adormite


De mult, încât cad pradă amăgirii

Când Cerul pârguit la zări cuprinde

Purpura toată, și toți trandafirii,


Și-n sânge scaldă para ce-l cuprinde

De vii văpăi  –  privind atunci amurgul,

Un dor păgân sălbatic mă încinde, –


Și văd, stăpâne, cum îți arde rugul.

Text de Mateiu I. Caragiale (1912)

Foto: quasiote