Category Archives: opiniile mele

Q se destăinuie

Am primit de la andi o leapșă la care de data asta am să răspund.

1. Ce vârstă are cel mai vechi blog activ de care aveţi cunoştinţă?

Are trei ani(a apărut pe 19 octombrie 2008). Am făcut cunoștință cu el pentru că am activat o perioadă împreună cu deținătoarea lui pe un sait interactiv de poezie.

2. Care este primul blog pe care aţi comentat?

Pe blogul pe care l-am pomenit mai sus.

3. Regretaţi închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?

Regret închiderea unor bloguri care îmi plac. De exemplu, acesta.

4. V-ar bucura închiderea vreunui blog. Dacă da, care anume.

Nu mă bucură închiderea niciunui blog, oricum pe cele care nu-mi sunt pe plac le percep ca și închise.

5. Care este blogul pe care-l vizitaţi cel mai des (în afara celui personal)?

andi bob(The World As I See It) și Un anotimp în berceni

6. Cam cât timp credeţi că poate un blog să-şi justifice existenţa.

Atât cât crede de cuviință proprietarul lui.

7. În ce condiţii v-aţi închide blogul?

Când nu voi mai iubi deloc.

8. Ce vârstă are blogul pe care-l între/ţineti?

Doi ani și trei luni.

9. Cum aţi decis să deschideţi un blog?

Atunci când mi-am dorit să am un spațiu unde să postez creații personale(fie texte poetice, fie fotografii) și multe lucruri pe care la apreciez mult sau chiar le iubesc. Un loc unde să pomenesc oameni și fapte ce merită din plin asta.

10. Este blogging-ul un viciu care dă dependenţă?

Nu, dar iubirea este.


De doi ani

  Acest blog a intrat deja în al treilea său an de existență, pe 26 a împlinit doi ani. Am strâns în cuprinsul lui multe lucruri dragi și m-am bucurat de comentariile în general pozitive ale celor care au trecut pe aici. E clar că acest blog spune foarte multe despre gusturile mele, despre tristețile mele în fața dispariției unor oameni ce merită dese aduceri aminte. Poezia va rămâne și pe viitor una dintre temele predilecte ale blogului, voi continua să postez și fotografii făcute de mine, o să postez invitații la interesante evenimente culturale și voi încerca să-mi provoc cititorii la diverse teme de reflecție. Le mulțumesc celor care prin reacțiile lor m-au făcut să duc mai departe acest proiect personal.

Q


Despre libertate

Pentru mine asta e prima zi tristă din anul acesta, a plecat dintre noi Cristian Pațurcă, autorul Imnului golanilor. Ieri seară, am văzut un documentar emoționant despre poetul timișorean Ion Monoran. Pe cei doi îi unea dragostea de libertate,  amândoi erau convinși că românii nu au avut parte de ea după evenimentele din decembrie 1989, ci doar de o facătură dată cu lingurița de Iliescu & clica de activiști și securiști. Când văd România de azi, realizez că au avut mare dreptate. Atunci a existat o șansă să se vindece  rana, acum cangrena e generalizată.

*    *   *
Când nu-ți mai rămâne altceva de făcut
aduni toate cuvintele care-ți vin pe limbă
și începi să vorbești despre libertate.
Atâta timp cât poemele despre libertate
rămân întotdeauna neterminate
nu-ți mai rămâne altceva de făcut
decât să continui ce ai început
atât cât te țin puterile
fiind încredințat că după tine
se vor găsi și alți continuatori
care probabil că vor reuși să spună lucrurilor pe nume
mult mai răspicat decât ai făcut-o tu.
Poem de Ion Monoran

Basarabia go home

da așa e mai bine

ultima oară când ne-am

văzut erai tristă că plec

și totuși tu ai plecat prima

eu îți făceam cu mâna

când troleul te ducea

eu îmi dezlipeam posterele

cu Jim de pe pereți

eu îmi făceam bagajele

și mă gândeam la tine

la mușcăturile de pe urechi

la zgârieturile de pe spate

eu beam și ți-am promis

că nu mai fumez iarbă

eu ți-am promis că totul

va fi bine ce bine ar fi

să pot să am grijă de tine

mi-ai zis

da și coboram

scările și pe pereți am

văzut Basarabia go home

și am înjurat și am dat

cu pumnul în perete

și am zis

I’ll be back

Poem de Alexandru Vakulovski ( din antologia „Noua poezie basarabeană”)

Alexandru Vakulovski trebuia să depună astăzi jurământul de credință pentru a deveni cetățean cu drepturi depline al României. Deși a primit invitație pentru a se prezenta la această ceremonie, prin „grija” unor inepți de la consulatul României de la Chișinău i-a fost refuzată cererea de viză. Ce mai pot spune, trăim într-un stat absurdo-mafiot care ne oferă prin reprezentanții lui dese acte de imbecilitate și nesimțire. Revoltător!

Q


Regele dimineții

Pot spune că deabia acum după ce am avut șansa de citi un volum întreg al lui Alexandru Mușina am făcut cunoștință cu adevărat cu universul său poetic. „Regele dimineții” apărut în 2009 la Editura Tracus Arte, este un volum de versuri cu adevărat provocator pentru cititorul de poezie. Eu pot spune încă de la începutul acestei microcronici că n-am mai trăit de mult  timp senzația unei atracții așa de puternice față de o carte  de poezie. La a doua lectură a cărții deja am devenit perfect conștient că am în mână o carte de valoare, o carte care transmite mult cititorului.

Ce mi-a fost de la început evident la lectura acestei cărți,  e faptul că sunt în fața unui discurs poetic matur, care posedă un stil evident. O altă observație de la prima lectură este că toate textele se leagă între ele într-un mod armonios, asta fiind și mai evident dacă analizăm pe rând fiecare dintre cele trei cicluri în care este împărțită cartea.

Poemul din debutul cărții, face o bună deschidere, enunță calea pe care va fi dus cititorul dar și faptul că poetul își dorește de la acesta nu doar un simplu act de prezență. Alexandru Mușina îi face pe cititorii săi martorii dilemelor și frământărilor sale, de fapt el încearcă un soi de repornire a unor rotițe care țin de  angajarea spiritului și de salvare a individului în integralitatea sa, atât emoțională cât și spirituală.(Cu noi ce se întâmplă? Cine va ține/Minte numele noastre? Și ajunși/Dincolo, milioane de ani, ce vom povesti?)

Cartea curge de la departe la aproape, vine de la exterior spre interior, de la rece la cald, de la ură la dragoste și asta se face cu o siguranță și o naturalețe aparte.  Curgerea este lină și atinge teme esențiale, trecând atât prin animalitate cât și prin luciditatea ca profundă expresie a omului rațional. Prima parte a cărții ce se numește „Arhipeleagul”, mai  ales prin poemele de la început  face o trimitere clară la o existența plină de dramatism și iraționalitate a existenței lagărelor siberiene, e un tablou dens a ceea ce Soljenițîn evocă pe larg în cartea „Arhipeleagul gulag”. E vorba de unul dintre cele mai dezumanizante momente din istoria lumii, de niște bestii înghețate într-o răutate apocaliptică, firea lor este cuprinsă de un cancer generalizat.(Dar știu: trăim cu toții sub semnul Piticului, în zodia/Tumorii. Dar îi mai știu/Și pe ei: fiul lăbar și plin se șopote veninoase,/ Pe milițianul tâmp, roșu-n obraji, mulțumit,/Pe cel care, după ce a ucis, se duce să bea, liniștit,/O bere cu prietenii, la restaurant.) E evident că asta este una dintre menirile poetului,  de a fi cel care trece prin filtrul său toate asperitățile și frământările corpului social.(Desigur că m-am născut vinovat:/Oasele nu-mi sunt de platină, celulele nu-s de silicon,/Pielea nu e din poliester.)

În partea a doua numită „Micile daruri”, poetul ne apropie de acele lucruri care ne mai pot însenina, de micile bucurii. Un mod subtil de a echilibra situația, de a ne aerisi și lumina sufletele. E de data aceasta o cale de la întunericul înghețat la lumina salvatoare. Totul se resetează, ni se mai dă o dimineață dincolo de care putem înainta reanimați spre iubire.(Carnea: lunecoasă materie. Nu rămâi/Decât c-un anume fior, cu muzica limfei/Într-o dimineață de vară:/O ceață luminoasă)

În ultima parte intitulată „După dragoste” poetul ne crapă ușa unei intimități consumate, erosul a început a-și presara cenușa.(Oboseala de după dragoste. În care uiți, ești uitat./ În care din tine nu mai rămâne decât un abur/Ce se destramă încet.) În dragoste trupurile se pierd ca într-o legendă cu zei, suntem departe de întunericul rece și absurd din primul capitol. Am ajuns la capătul călătoriei, Alexandru Mușina ne-a purtat nevătămați în acest vehicul care funcționează  pe baza scânteierilor spiritului, poezia.


Q


Oameni ai nimănui într-un loc al nimănui

După incendiul de ieri noapte, în care a ars una dintre clădirile părăsite din curtea fostei autogări Militari și în care locuiesc de ani buni, oameni ai străzii, a urmat astăzi la prânz o intervenție a unei echipe de salvare care a ridicat din același loc o femeie aflată într-o stare foarte precară.

După multele reclamații pe care le-au făcut cei din zonă în legătură cu situația din acest loc, autoritățile nu au luat nici o măsură. Probabil că trebuie să se întâmple o dramă ca acestea să reacționeze, cum se întâmplă mai mereu.

Q


New York, New York

Globurile de Aur de anul acesta au însemnat și decernarea unui glob pentru întreaga carieră renumitului regizor Martin Scorsese. M-am întrebat în acel moment, cum percep filmele lui și care sunt în viziunea mea cele mai importante filme ale acestuia. Sunt filme lui cu adevărat importante pentru cinematografie, dar pentru mine? Răspunsul meu este fără îndoială, de două ori da. Mi-au plăcut întotdeauna în filmele lui varietatea personajelor și varietatea situațiilor în care sunt puse. Multe dintre filmele sale au un ritm alert, personajele trec repede de la o situația la alta, de la extaz la agonie și înapoi. Actorii din filmele lui au ocazia să-și arate toată măsura artei de care dispun. Sunt actori importanți, primul ar fi Robert de Niro, un actor a cărui carieră se leagă strâns de o parte importantă dintre filmele lui Scorsese. În ultimele filme, cel care a preluat ștafeta de la Robert de Niro este Leonardo di Caprio, pe care nu îl văd având  însă același suflu  artistic ca predecesorul său. O pleiadă de mari actori care au apărut în roluri importante în filmele talentatului regizor, e vorba de: Harvey Keitel, David Carradine, Kris Kristofferson, Peter Boyle, Joe Pesci, Griffin Dunne, Paul Newman, Tom Cruise, John Turturro, Willem Defoe, Ray Liotta, Nick Nolte, Robert Mitchum, Daniel Day-Lewis, James Woods, Nicolas Cage, Liam Neeson, Alec Baldwin, Jude Law, John C. Reilly, Matt Deamon, Mark Wahlberg, Martin Sheen, Jack Nicholson și alții. Și cum întotdeauna alături de bărbații răi sunt femeile frumoase, actrițe renumite au jucat roluri importante în a filmele  distinsului regizor, aș aminti de: Zina Bethune, Anne Collette, Amy Robinson, Barbara Hershey, Ellen Burstyn, Jodie Foster, Cybill Shepherd, Lisa Minnelli, Cathy Moriarty, Rosanna Arquette, Mary Elizabeth-Mastrantonio, Lorraine Bracco, Jessica Lange, Juliette Lewis, Michelle Pfeiffer, Winona Ryder, Alexis Smith, Sharon Stone, Patricia Arquette, Cameron Diaz, Kate Blanchett, Kate Beckinsale și Vera Farmiga.

Mulți au pe bună dreptate, despre filmele lui Scorsese, părerea că sunt filme cu și despre băieții răi, gangsteri și mafioți, oameni care sunt în conflict mereu cu legea și cu cei de teapa lor. Eu am văzut în filmele lui și marea lui dragoste pentru New York, pentru istoria și farmecul acestui oraș care nu doarme niciodată.

Am făcut două clasamente, de fapt două topuri cinci, unul cu punctajele de pe IMDb și celălalt cu preferințele mele. Ele nu sunt deloc asemănătoare.

Topul după IMDb:

1) Goodfellas (1990)

2) Taxi Driver (1976)

3) The Departed (2006)

4) Raging Bull (1986)

5) Casino (1995)

Iată topul meu:

1) Taxi Driver (1976)

2) Raging Bull (1986)

3) New York, New York (1977)

4) The Age  of Innocence (1993)

5) Mean Streets (1973)

Q