Și-acum
Îmi târăsc ghetele verzi de pânză prin râul împroșcat de
ploaie.
Prin apa plină de sticle goale. De sticle sparte.
O tăietură adâncă pe cerul de gresie:
Fața umedă care-ți spune calmă să te îndepărtezi
până se întunecă.
Până se face de tot întuneric.
Poem de Andrei Bodiu (1965-2014)
Reclame
Lasă un răspuns