Tag Archives: întuneric

Sfârșit de poem

Și-acum
Îmi târăsc ghetele verzi de pânză prin râul împroșcat de
ploaie.
Prin apa plină de sticle goale. De sticle sparte.
O tăietură adâncă pe cerul de gresie:

 

Fața umedă care-ți spune calmă să te îndepărtezi
până se întunecă.
Până se face de tot întuneric.

 

Poem de Andrei Bodiu (1965-2014)


Întunericul intră

Întunericul intră în camera-mi de hotel
ca o draperie printr-o draperie
umflându-se-n diverse forme ale lui
ici niște aripi o mască de gaz colo
lucruri simple și lucruri duble
Stau în capul oaselor pe
marginea patului
și tulbur întunericul care se lasă
cu multele mele personalități
întocmai cum un gard cu gratii înalte
și vârfurile aurite
se-amestecă cu ploaia franțuzească
pentru câteva ore luminoase
E un moment de acalmie pe durata
acestei ultraîncărcate porțiuni a vieții mele
monotone, -n cea  mai mare parte
O femeie intră-n odaie cu-un șperaclu
și reușește să comunice prin mici detalii
că ne-am fi putut duce viețile împreună
dacă-mprejurările ar fi fost altele
Îmi place mai ales
când mi se adresează în maniera familiară
a limbajului ei incomprehensibil
dar undeva în minte știu preabine
că momentele importante vor urma
și eu sunt gardul acela de oțel
înalt, cu gratii aurite
ținând inevitabilul la distanță

Poem de Leonard Cohen

Traducerea Șerban Foarță și Cristina Chevereșan


Nud în întuneric

Mi-e somnul tot mai străveziu. De-acum
te pot vedea mai bine pe-ntuneric,
pot urmări pe trupul tău cum noaptea
cu iedera-i necunoscută crește,
și sânii legănându-se ca două
stele de mare. Câteodată luna
venind prin geam îți aurește șoldul,
ca vechilor statui — mărgăritare
cad licărind în jurul fiecărui
sărut al meu și iedera dispare,
rămâne numai frunza de acantă,
aur și negru coborând în taina
coapselor tale. Somn de ocean,
somn translucid mi-e dat să dorm de-acuma,
și valuri ondulate-n vântul rece
simt vârsta echinoxului. Mai bine
te văd, mereu mai bine pe-ntuneric,
urcând din adâncimi prin somnul meu,
ca o naiadă goală.

Poem de  A. E. Baconsky